Manuscrisele economico-filosofice ale lui Karl Marx și Voința de putere a lui Friedrich Nietzsche rămân printre cele mai influente daruri postume pe care filosofia secolului XIX le-a oferit secolului XX. Știm că ideile lui Nietzsche au fost denaturate în mod scandalos de către o soră antisemită și proto-nazistă. Niciodată rasist, filosoful a disprețuit naționalismul german. În cazul lui Marx, a fost filosoful însuși cel care a decis că acele cu adevărat pasionate și extrem de originale reflecții, scrise cu patru ani înaintea Manifestului comunist, trebuie să fie abandonate „criticii nemiloase a șoarecilor”. Odată publicate, în anii 1920, Manuscrisele au legitimat o întreagă linie de gândire care a definit ulterior istoria intelectuală și politică a marxismului occidental, crucial diferit de cel sovietic. Textul și urmașii lui entuziaști, incluzându-i pe Walter Benjamin, Theodor W. Adorno, Max Horkheimer, Karl Korsch, Herbert Marcuse, Ernst Bloch, Erich Fromm, Henri Lefebvre, Lucien Goldmann, Ágnes Heller, tânărul Leszek Kołakowski, Karel Kosík, Grupul Praxis din Iugoslavia, au favorizat drepturile individuale în detrimentul supremației totalității, au scos în evidență reificarea (Verdinglichung) și au explorat condiția umană ca rezultat tragic al alienării (Entfremdung).
Încercând să transceandă (până în punctul de-a o aboli printr-o revoluție apocaliptică planetară) distincția dintre Împărăția lui Dumnezeu (Libertatea) și Împărăția Omului (Necesitatea), Karl Marx a dat naștere unui fundamentalism politic, un proiect escatologic care promitea salvarea completă și definitivă. Adevărații proletari nu-l interesau prea tare. Ei contau doar precum clasă socială „obiectiv” izbăvitoare, adică purtătoare a unei promisiuni mesianice surprinsă într-o ultimă și spasmodică despărțire de injustiție, opresiune, exploatare și dominație, în general.
Există trei postulate la baza viziunii marxiste: postulatul revoluției; postulatul internaționalismului; și cel al democrației de masă. Avatarurile acestor sine qua non-uri reprezintă soarta materialismului istoric ca practică politică și teoretică. Folosesc termenul de „marxian” în sensul apartenenței la corpul original de idei elaborate de Karl Marx. Cât privește noțiunea de „marxist”, înțeleg prin ea o caleidoscopică pletoră de interpretări, de la Engels și până în zilele noastre. Să ne amintim că atunci când împlinea cincizeci de ani, în mai 1868, alarmat de osificarea dogmatică a ideilor sale, Marx declara fără urmă de echivoc că el nu se consideră „marxist”. În discursul său de la UNESCO din primăvara anului 1968, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Karl Marx, marele sociolog și filosof politic Raymond Aron, un critic consecvent al materialismului istoric, îl descria pe Marx drept „echivoc și inepuizabil”. Caracterizarea este valabilă și astăzi…
