Scenetă neterminată

bizar

E toamnă.

Vecinii au venit de la Lugoj să taie părul.

Ne-au promis în vară că se vor ocupa de el.

Nu mai rodea.

Făcea, uneori, câteva pere găunoase, cu viermi.

Nu apucam să le mâncăm.

Dimineața, descopeream, pe jos, pere ronțăite de veverițe.

Ne întristam.

Sau surâdeam.

Cum ne era dispoziția.

Au clădit două scări.

La început, l-au toaletat.

A rămas vârful, pentru final.

S-a urcat băiatul.

Era mai ușor.

Jos, mulți vecini.

Fumau.

Se uitau la pom.

Insistent.

Dădeau sfaturi.

Că trebuie pusă scara mai la dreapta.

Că nu se poate cu firizul.

Că nici ai lu’ Moașa n-au putut.

Că mai bine se leagă la brâu și cu sfoară din aia tare, de cowboy.

Că, de la atâta toaletare, va cădea singur.

La prima adiere de vânt.

Că dă-te jos.

Că nu te da.

Că hai să-ți dau o țuiculiță, să-ți treacă frica.

Că nu-i frumos să tai pomi toamna.

De ce nu-i frumos?

Că așa se știe din bătrâni.

Că mai bine primăvara.

Că uite cum s-a înserat.

Că să aprindem felinarele.

Alea cumpărate de la oraș.

De la supermarket.

Că nu-i suficientă lumină.

Că mai bine o lăsăm naibii pe mâine.

Că și mâine va fi o zi.

Că nu intră zilele în sac.

Că a început telejurnalul.

Că poți porni radioul dacă vrei muzică bună.

Că nu se aude până sus.

Că ce vrei, acuma, să se audă până-n fundul grădinii?

Că i-au amorțit picioarele și mâinile.

Că, vai, să nu amețească.

Că e grea rău mașina aia de tăiat lemne.

Hai jos, las’ că-i bine!

Și mâine e o zi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *