Libertate “la pachet”

Zilele acelea de decembrie erau zile blânde, nu semănau cu zilele obișnuite de iarnă. În Brașov, iernile copilăriei mele au fost diferite, cu multă zăpadă și ger. Nu știu ce-a apucat-o pe iarna asta a lui ’89 să fie altfel… Cert este c-a fost.

Exact într-o zi ca asta, când toata casa era întoarsă pe dos pentru curațenia de Sărbatori, mama era la bucătarie, tata plecat sa ia o pâine iar soră-mea trebăluia prin casa ca și mine, am deschis întâmplator televizorul. Să fi fost weekend, căci altfel nu-mi explic ce Dumnezeu căutam cu toții acasă în dimineața aceea. Televizorul nu prea era utilizat la noi în casă, pentru că nu aveam la ce ne uita decât foarte rar. Nici nu știu de ce l-am deschis tocmai atunci; în plus, aveam un televizor alb-negru; ai mei nu-și permiseseră un TV color, deși apăruse chiar un model românesc, însă îmi amintesc că era scump și doar vecinele mele aveau unul, la care ne uitam cu toții din când în când și la care, ulterior, am privit Revoluția. Prima revoluție transmisă în direct.

Aveam aproape 16 ani și învățasem până atunci să-mi țin gura și să nu spun nimănui că ai mei ascultă Europa Liberă, că soră-mea s-a nimerit în oraș taman când muncitorii de la uzinele Autocamioane Brașov se apucaseră de înjurat partidul în fața Prefecturii; învațasem și să îmi fac temele la lumina chioară a lumănării dar și să citesc cu mănuși; învățasem și cum diminețile, imediat după trezire, suflam aer rece, iar aburul vizibil se împrăștia prin cameră; învățasem și cum să fiu pionier și apucasem să fiu chiar și UTC-istă. Știam multe, mai târziu mi-am dat seama…

La 16 ani te poți bucura din inimă, așa cum m-am bucurat și eu când am auzit la televizor „Dictatorul a fugit!” Nenea care prezenta de obicei Telejurnalul părea foarte stresat, dar bucuros că ne anunța toate aceste lucruri. La fel și eu, am plâns. De bucurie. Pentru că mi-am imaginat cum poate fi lumea și viața noastră fără să ne ferim și liberi fiind. (În Ardeal copiii își închipuiau libertatea și fericirea uitându-se la bomboanele trimise uneori de prietenii lor din RFG; să primești „pachet” din Germania era o mare șmecherie; tot RFG-ul ieșea din pachet și inunda mințile noastre, înnebunidu-le cu arome și chestii pe care nu le mai văzusem niciodată). Din ziua aceea nu-mi mai aduc aminte nimic în afară de fericirea care ne-a cuprins pe toți; apoi, îmi aduc aminte teama care revenise imediat după ce s-au tras primele focuri de armă iar tata a fotografiat trei tancuri care au trecut prin spatele blocului nostru; un prieten de-al nostru a dispărut iar familia l-a găsit trei zile mai târziu, împușcat în genunchi, la morgă. Un altul a plecat să apere Universitatea și s-a întors plin de sânge, pentru că spărsese din greșeala un geam.

Era un fel de haos și auzeam multe păreri în jurul meu; toată lumea avea ceva de spus până la momentul în care soții Ceaușescu au fost prinși; îmi amintesc că am vizionat de multe ori procesul Ceaușeștilor și împușcarea lor, pe „repeat”; multe zile mi-a sunat în cap vocea lui Valeriu Stelian „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”. De fiecare dată când o auzeam îmi dădeau lacrimile. Atât înțelegeam la 16 ani, atât puteam să exprim din tot ce se întâmpla zilele acelea. Mai târziu am început să privesc cu alți ochi Revoluția, să mă gândesc la manipulare și la oameni care au sânge rece; am înțeles lucruri care la 16 ani păreau imposibil de presupus. Azi știu exact ce-am trăit preț de 16 ani; un singur lucru e sigur: înapoi nu vreau să mă mai întorc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *