ANCHETĂ LA PUNKT: Ce reprezintă succesul literar?

CE REPREZINTĂ SUCCESUL LITERAR?bizar 213

Ana BARTON– scriitoare

Succes înseamnă să fii viu

Să fii viu, să poți scrie. Asta înseamnă pentru mine. N-am știut asta la început, pe când nici nu luam în calcul c-o să public ceva vreodată. Cred că am rămas cumva suspendată în timp sau în afara lui, pentru că nu mă gândesc la succes în sensul vânzării a mii de exemplare ori în sensul recunoașterii din partea cititorilor și a criticii. Sigur că mă bucur când aflu că oamenilor le plac cărțile mele, sigur că mă încântă o cronică favorabilă, sunt om. Însă niciodată n-am citit/văzut/ascultat o cronică fără să-mi bată inima tare, fără să-mi iau un timp de pregătire, ca să pot intra în ea. Mereu mă mir când primesc aprecieri, ochii mei interiori se uită-n spate, să vadă dacă nu cumva aprecierile alea sunt adresate altcuiva. Dar, ca la orice animal social bine dresat, treaba asta nu se observă. Sunt mereu copleșită de mulțimea de oameni de la lansările cărților mele sau de la lecturile publice, în niciun caz nu m-am obișnuit cu asta.

Mi se mai întâmplă să recitesc, tot în public, fragmente din ce-am scris, iar uneori, în timp ce citesc, îmi dau seama că aș scrie altfel propoziția, fraza ori paragraful ăla acum. Sau nu l-aș scrie deloc. Or, asta mă duce într-o zonă de nemulțumire și, evident, de consecutivă nesiguranță. Succes este să fii tu mulțumit de ce-ai scris, atunci când abia ai scris, că oricum vor veni momentele de după – luni, ani –, în care ori te vei rușina de bucăți din scrisul tău, ori vei fi dezamăgit de tine, ori te vei speria de-a dreptul.

„Cine vorbește de victorie? A îndura e totul.“ – Rainer Maria Rilke. Cred că despre asta este vorba: să-ți dai seama că e minunat că ești viu și să ajungi să te suferi. Să nu te mai contești tot timpul, să-nveți să te-ngădui și pe tine pe lumea asta. Nu știu dacă o să reușesc vreodată să mă-ngădui pe mine cum reușesc cu ceilalți, nu prea cred, dar munca mea continuă e să-mi dau și mie voie să trăiesc. Dacă o s-ajung cândva să-mi și placă de mine măcar un pic, o să fie cel mai răsunător succes pe care l-am trăit. Sigur că n-o să știe nimeni, dar o să știu eu. Succesele sunt între tine și tine. Restul sunt vanități.

 

Doina JELA  – scriitoare

Succesul literar este un măr otrăvit

Succesul literar este un măr otrăvit. Încrederea noastră în  noi înșine, niciodată infailibilă, are nevoie de el ca un trup slăbit de vitamine. Chiar dacă nimeni nu știe mai bine decât autorul însuși dacă are de-a face cu un succes factice sau cu unul pe bune, ceea ce e, de altfel, foarte rar, tentația de a merge pe calea creată de el, este mare, fiindcă ce-i în mână nu-i minciună. Or, rareori ce-i în mână nu-i minciună, foooaaarte rareori.  Se spune că o carte bună își creează publicul, una de succes vine pe calea asta bătătorită de  rețetele de succes și se adresează unui public care deja stă acolo și o așteaptă. În rest, de bani toți avem nevoie și banul, doar dacă-i mult e ochiul dracului și  când e el mult?  Oricum succesul e  strâns legat și de ochiul ăsta… Scriitorii pe care-i pun eu acum foarte-foarte sus n-au avut succes decât după moarte, sau nu cu mult înainte, când prea puțin mai conta…Sunt foarte-foarte puțini cei și foarte buni, și foarte citiți.  Se publică însă azi multe cărți expeditive, grăbite, superficiale, care vin în întâmpinarea așteptărilor/dorințelor/preferințelor la fel de grăbite ale publicului, iar asta nu numai la noi; se traduc pe bandă rulantă cărți pe care le uiți înainte de a le termina de citit,  din care  nu auzi o voce,  o melodie specifică, nu desprinzi un profil interior, inconfundabil și  greu de uitat. În ce mă privește, nu știu de ce mi-ai adresat întrebarea,  nu am fost niciodată într-un pericol  așa de mare de a deveni un autor de succes, ca să trăiesc dilema dacă să gust sau nu din mărul cu pricina. Nici măcar nu știu dacă aș avea tăria de caracter să refuz să-l gust. Nu am fost pusă la încercare. Am avut în schimb mereu nevoie de confirmarea unui număr de oameni, număr relativ fix, înainte de a ști cu oarecare siguranță că  ce mi-a ieșit într-o carte este aproximativ ceea ce am vrut să-mi iasă. În rest, Dumnezeu cu mila, puțini scriitori trăiesc din scris și nu mă aflu printre ei.

 

Gabriela GHEORGHIȘOR – critic literar

Succes, zeul suprem al postmodernității

Succesul literar înseamnă azi, cel mai adesea, notorietate, recunoaștere publică, brand. Succesul literar se cuantifică prin vânzări, recenzii, invitații la festivaluri, burse de creație, traduceri în limbi străine, premii naționale și internaționale, prezență în programele școlare sau universitare. Nu întotdeauna succesul comercial merge mână în mână cu cel de stimă, al validării axiologice de către diversele instanțe critice. Însă nici acest sistem elitist nu este unul infailibil, când ajunge să fie judecat prin prisma diacroniei. Mulți scriitori care reprezintă acum vârful canonului (occidental sau local) n-au avut, în timpul vieții lor, niciun fel de succes ori s-au bucurat doar de recunoașteri fulgurante. Unii au murit în sărăcie, alții, poate cu ceva apreciere din partea unor critici literari. Mi se pare înduioșător-amuzant cazul lui Marcel Proust, de pildă, care se pare că-și plătea publicitatea în presa vremii, ba chiar își scria singur recenzii sub pseudonim. Dar se cunosc și nume de scriitori cu mare succes în epoca lor, mai ales de public, (aproape) uitați ulterior, neintroduși în canonul critic și școlar. În zilele noastre, mai mult decât opiniile criticilor (care pot avea și ei parti-pris-uri generaționiste, prietenii cu scriitorii, diferențe de gust literar) contează rețelele de promovare ale marilor edituri, atât în țară (prin lansări, mass-media, „critici“ de casă), cât și în străinătate (prin relațiile cu editori străini, participarea la târguri de carte, unde se livrează anumite nume). În Occident, există și agenții literari, care contribuie la obținerea succesului scriitorilor. Să nu uit „succesul“ de facebook, unde numărul de like-uri le creează multor veleitari impresia că-s scriitori autentici! :) În concluzie, succesul literar are multiple nuanțe, să-l privim cu oarece relativism, chiar dacă trăim într-o lume care aleargă înnebunită după Succes, zeul suprem al postmodernității.

 

Răzvan PETRESCU – scriitor

Nu înseamnă nimic. Înseamnă totul

            Succesul literar reprezintă supermarketuri, telefoane mobile cu antenă parabolică, mașini de lux, ursuleți, prieteni imaginari ambliopi, prieteni reali pitici, ceasuri scumpe, pendule, conturi pe Facebook și la BNR, iubite în Papua Noua Guinee and Bîrlad, un apartament la Monte Carlo, lîngă curbă, un altul în Manhattan și-un al treilea subacvatic. Nu înseamnă nimic. Înseamnă totul. E amăgire. Răsplată. Depinde cine-i scriitorul, ce are-n ADN, în vedere, în memorie, dacă este un om demn sau unul jalnic. Or, cum nu cunosc nici un scriitor care să respingă succesul, rezultă că toți sîntem deplorabili. În pofida celor afirmate de autorii motivaționali, cu IQ de retardați (inclusiv escrocii), succesul nu este vital, iar acum vorbesc ca medic psihiatru orelist. Se poate trăi și fără. Sigur că se trăiește prost, cu frustrări, invidie, dureri de cap, de tunel carpian, micțiuni nocturne și apariția constantă a copiilor din flori (care au buză de iepure), însă poți pune liniștit noaptea capul pe podea (căci n-ai pernă), ca să dormi neîntors fără să sari brusc trezindu-te dintr-un vis în care tocmai ai luat un uriaș premiu la Cernobîl. Evident, succesul se măsoară în numărul de cititori. Avînd însă în vedere numărul imens de cititori fără lobi temporali, parcă nu ți-ai dori un public atît de numeros. Totuși ți-l dorești. Pentru că noi scriitorii încă sîntem copii, cu inimioara plăpîndă, căciulița plină de sînge și mînuțele fragile înălțate spre Providență. Sau ce înălțăm spre ea.

 

Doina RUȘTI – scriitoare

Succesul este rezultatul unei bătălii acerbe

Succesul! Amețitor și perfid! Succesul este un fel de bătălie câștigată, în marele război planetar, întreținut de fiecare om, oricât de modest s-ar pretinde, oricât de oripilat ar fi el în fața succesului altora, oricât de izolat s-ar crede că este. Căci în viața asta comună, n-am întâlnit niciodată pe cineva care să nu-și dorească, mai presus de orice, să fie aplaudat și dus pe umerii vajnici ai unor soldați eterni și devotați. Cu atât mai mult în lumea noastră, unde subiecții își declară explicit intenția de a fi așezați în biblioteca de aur a Universului.

Succesul este rezultatul unei bătălii acerbe, de multe ori fără legătură cu valoarea. Despre asta nici nu merită să vorbesc. Pentru mine, există trei condiții ale ascensiunii.

Succesul real începe când scriitorul are cititori constanți, adevărați și împătimiți. Când are cititorii lui este intangibil și într-un anumit fel nemuritor, pentru că ficțiunea se întoarce la realitate, pe calea imperială, plăsmuită de mințile cititorilor.

Apoi, scriitorul veritabil nu are nevoie de o condiție socială folosită ca monedă de schimb. Lumea scriitoricească e alcătuită în bună măsură pe o țesătură de PR-iști, iar, în ultima vreme, din PR-știi înșiși, adunați într-o frumoasă frăție a promovării. Între ei, desigur, cei din media (cu emisiuni, interviuri, cronici) au urcat rapid și falnic în ierarhiile succesului. Este cunoscut cazul unei femei care a scris un roman compus din introducere și încheiere. Respectiv, un personaj pleacă în Africa, dar uită de ce s-a dus, așa că se întoarce acasă. Scriitorul de un astfel de succes este doar o poză lipită pe coperta unui roman clasic. El n-are operă. N-are valoare. Are doar succes. Prin urmare, mi se pare esențial ca un scriitor care crede în literatură să stea departe de găști și să nu-și comercializeze numele prin schimburi penibile.

În fine, el trebuie să scrie, să aibă o operă, în ciuda vocilor care îl opresc. Dacă un scriitor își face meseria, de regulă, are loc o dramă națională. Un scriitor care scrie va fi lapidat urgent. Va fi declarat inamic public. Scriitorul care scrie este dușmanul cel mai de temut al scriitorilor fake. Pe spatele lui va fi lipită o hârtie pe care se va putea citi cel mai rușinos enunț din lume: el scrie! În ciuda acestei huiduieli, trebuie să-și continue munca, având în minte cele trei condiții de aur: să ai cititorii tăi, să nu ocupi nicio funcție care să-ți permită sa faci troc și, mai ales, să scrii.

 

Cătălin PAVEL – scriitor, arheolog

Succesul înseamnă în primul rînd să scrii

Ca scriitor, succesul înseamnă în primul rînd să scrii. Mai mult decît în cantitate sau chiar calitate, asta se măsoară în continuitatea scrisului, chiar dacă e vorba de un mizerabil două rînduri pe zi. Să pot să scriu o jumătate de pagină de roman pe zi, timp de un an, ar fi un delir de glorie scriitoricească, dar nu se va întîmpla niciodată. Timp de o săptămînă, zi de zi, da. Apoi întrerupere, multe întreruperi. Uneori succesul literar, în definiție minimală, este ca măcar să te gîndești zi de zi că ai vrea să scrii, indiferent că pînă la urmă nu ai timp, sau ai, dar nu-ți iese nimic. Pentru că scrisul rămîne ceva valoros pentru tine, și fie și numai asta te împiedică să te scufunzi.

Succes înseamnă și să publici, adică să scapi (temporar – asta e o întrerupere admisibilă) de acea fericire oprimantă care e scrisul unui roman. Cel puțin teoretic, cartea ajunge în biblioteci și de-acolo nu mai e responsabilitatea ta. E drept, că, după ce mi-au trecut prin mînă, în biblioteci, destule cărți cu paginile netăiate din 1920 sau 1940, nu mai sînt așa liniștit. Totuși romanul nepublicat, din sertar (dintr-un fișier-sertar), fierbe în continuare în mintea ta, consumă resurse.

Succesul presupune deci și să ajungi la cititori. Am amuțit odată cînd bunica mea a pomenit pe neașteptate ceva de ”poezia cu moara”. Nu mi-ar fi dat în vecii vecilor prin cap. Alteori primești un mesaj de la cineva necunoscut care zice că romanul tău l-a ajutat să treacă printr-o perioadă sinistră. Nu putem face așa mult cît face muzica pentru oameni; să fie măcar a zecea parte. Dar să mărturisesc și cînd am simțit ultima oară ce înseamnă succes: cînd Ștefan Agopian, nițel dezamăgit, mi-a spus ce schimbare ar fi trebuit să fac în intrigă pentru ca un roman al meu, numit ”Trecerea”, să-și valorifice mai bine potențialul. Ce păcat că nu mă critică mai des oameni de Nobel!

În fine, succesul mai înseamnă și să vinzi mult, ceea ce e un lucru bun. Într-o societate sănătoasă, oricine vinde mult, indiferent de tipul de literatură, trebuie că are niște calități la care merită să tragem toți cu urechea. Acolo unde se pescuiește în ape tulburi se poate vinde mult fără ca măcar acea literatură de consum să fie de calitate, dar asta e o spirală care nu va duce niciodată piața de carte în sus. La noi există și cititori foarte îndîrjiți să rămînă totuși în literatura bună, iar ei sînt esențiali. Pînă la urmă succesul scriitorului ține de succesul unei țări de a produce buni cititori.

Cornel George POPA– scriitor

Sereleuri și multinaționale

Ştiu răspunsul la întrebarea asta de treizeci de ani.

În urmă cu vreo treizeci de ani, sau cam așa ceva, am avut, cu un amic, o discuţie despre succes şi ce înseamnă el, în contradictoriu, bineînţeles, iar discuţia a fost atât de lungă şi de violentă, încât n-am uitat-o.

Nu ştiam, pe-atunci, că e chiar punctul meu de vedere.

Au trecut anii şi-am mai avut discuţii despre subiectul acesta.

De fiecare dată, am revenit la ideile pe care le-am avut iniţial şi m-am convins, astfel, că e chiar punctul meu de vedere, şi că nimic nu s-a modificat substanţial, în mintea mea, de-atunci şi până azi.

Spuneam atunci, spun şi azi, dar în alte cuvinte, desigur, şi mai lapidar,  că succesul, în orice domeniu de activitate, e mereu acelaşi, şi că are următoarele componente, printre altele: recunoaştere publică, vizibilitate, o bună circulaţie a numelui, respect social, piaţă de desfacere şi bani. Chiar dacă apar abia la sfârşit, banii sunt foarte importanţi. Fără bani, nici un succes nu e cu adevărat un succes. Aproape orice, azi, dar şi ieri, şi acum două secole, şi acum cinci, se măsoară în bani. Banii au fost mereu, şi sunt, o măsură a succesului.

Succes de critică, succes în rândul confraţilor, succes personal, succes de branşă, succes temporar, succes de orice, fără vizibilitate, recunoaştere publică, o bună circulaţie a numelui, respect social, piaţă de desfacere, bani şi aşa mai departe, nu înseamnă mai nimic, sau e vorba doar de un “succes” cu răspândire/răspundere limitată, adică, pe scurt, altfel zis, în termeni comerciali, un S.R.L. de apartament, fără angajaţi, şi cu o cifră de afaceri care tinde spre zero, pentru orgoliul tău personal, al familiei sau al prietenilor, pe când succesul-succes e o multinaţională, să zicem.

Şi în domeniul literar trebuie să fie respectate, ori întrunite, măcar o parte din componentele enumerate mai sus, altfel, strict din punctul meu de vedere, fără a dori să polemizez cu nimeni, vorbim să ne aflăm în treabă, vorbim degeaba ori vorbim să ne-auzim. Punct.

bizar 47

 

Cristian FULAȘ – scriitor, traducător

Succesul, azi, ține mai mult de o atitudine de câștigător

Cuvântul acesta e periculos; provine din latinescul succesus, asta e evident, și nu pare să-și fi modificat sensul în timp: rezultat favorabil, pozitiv; reușită, izbândă. Cam asta ne spune DEX-ul despre el, etimologia e tot acolo. Și totuși, ce (mai înseamnă) azi?

Dacă vorbim de succesul propriu-zis al literaturii, de recenzii pozitive, interviuri, apariții publice, traduceri, participări la diverse evenimente, atunci succesul există. E vizibil într-o social media parcă excedată uneori de evenimente literare, deși sunt sigur că marketingul are mult de a face cu ce vedem.

Ce reprezintă? Aici e mai greu de răspuns, mult mai greu. Placa pe care o ascultăm periodic spune, nu reiau ad litteram pentru că nu aș putea să reproduc, că nu se citește literatură. Sau că lectura e în declin. Sau alte formulări. Tirajele, poate cel mai veridic factor al succesului literar, sunt mici. Cei mai vânduți autori ai noștri abia sar de 50.000 de exemplare tipărite, ceea ce e foarte puțin. Tirajele normale oscilează între 1000 și 5000 de exemplare, cu vârful atins foarte rar. Deci, cuantificând oarecum rațional, un scriitor de succes atinge 0.025% din populația țării, un scriitor tipărit într-un tiraj „normal” atinge 0,002 din populație. Sigur, diferența pare uriașă, aproape nefirească, dar ar fi mai bine să privim atent partea mai mică a lucrurilor, pentru că acolo avem normalitatea. „Mântuirea”, cum spunea un coleg contemporan – și el nu cerea atât de mult cât am calculat eu.

Cert e că succesul, azi, ține mai mult de o atitudine de câștigător decât de vreo realitate palpabilă. E în mult mai mare măsură o declarație de intenție, decât un contract. Apoi, nu trebuie să uităm că de cele mai multe ori succesul literar e dublat de succesul Omului Public, uneori fără nicio legătură cu literatura. Trăim într-o lume cu sindrom de hiperactivitate, totul se petrece într-un succedaneu foarte rapid și, parcă după algoritmii html, câștigător e acela care vorbește mai mult și mai tare și, prin răsturnare logică, pierd aceia care tac și privesc. Putem foarte ușor să arătăm că numărul de apariții publice, de interviuri și de declarații contribuie la succesul cărților unui autor sau al altuia, nu de puține ori fără nicio legătură cu valoarea cărților.

Sigur, ar trebui să închei pozitiv, să vă povestesc despre fantasmele mele, despre frumusețea inerentă a literaturii, despre extazul creației, dar sunt aproape sigur că aceste lucruri sunt  subînțelese și aleg să închei pe o notă optimistă, în locul celei tragi-comice de la începutul frazei: succesul literar nu trebuie cuantificat, nu încă, nu a venit timpul pentru a pune literatura într-o concluzie numerică. Parafrazându-l –  a câta oară? – pe Marcel Iureș, dacă un singur cititor îmi cumpără cartea, eu trebuie să mă asigur că am scris o carte bună. Dacă lui îi va plăcea, atunci eu sunt mulțumit. Restul, numerele, reprezentarea lor, sumele și fracțiile sunt doar iluzii, trec, ca și timpul.

Alina PAVELESCU – scriitoare, arhivist

E o chimie foarte fragilă care se stabilește între oameni

Pentru ceva atât de imponderabil  – și de relativ – cum e succesul, întrebarea sună foarte științific. Cred că succesul literar, ca orice altă formă de succes, e o chimie foarte fragilă care se stabilește între oameni, respectiv intre oameni și timp. Cea mai ușor cuantificabilă formă de succes e aceea pe care o raportează, după fiecare târg de carte, editurile: câte cărți ai vândut.  Drumul cel mai scurt spre succes este atunci când individul, scriitorul le spune celorlalți, cititorilor ceea ce ei sunt pregătiți și chiar vor să audă. Invers, dacă vrei să îți omori orice șansă de succes imediat, atunci le spui ceea ce cu toții presimt că e adevărat, dar nu au chef să li se confirme.

Critica literară poate transforma o carte oarecare, oricât de bună sau de slabă ar fi ea, într-una de succes? Mă cam îndoiesc. Cu siguranță însă, Facebook și diversele forme de marketing, mai ales on-line, o pot face. Nu dau exemple, dar există din plin.

Totuși, dacă e să fixăm un orizont ceva mai stabil al succesului literar, cred că acela se situează mai degrabă în timp. O carte de succes nu e neapărat acea carte pe care o citesc sau o cumpără milioane de cititori în prezentul în care ai scris-o, ci acea carte care, căzută întâmplător în mâna unui ipotetic cititor de peste o sută, două sute, cinci sute de ani reușește încă să îl emoționeze fiindcă îi spune ceva important legat de el, de umanitatea lui, comună cu a ta. Asta, pentru scriitorul care e și el o simplă ființă muritoare – ba adeseori și orgolioasă – poate și nu poate să fie o consolare. Dar cine a spus că rolul cathartic al literaturii îl include și pe scriitor? A, da, e noua concepție a scrisului ca eliberare de sine. Aș zice că e egoistă ca însuși veacul, dacă istoricul din mine n-ar ști deja că, în competiția dintre om și veac, nici nu mai are importanță cine câștigă până la urmă, fiindcă omul, sigur moare primul.

Iulian CIOCAN – scriitor

Succesul literar are o mie şi-o sută de chipuri

      Aș constata de la bun început că noţiunea aceasta – succes literar – e foarte elastică şi poate să însemne o sumedenie de lucruri. Premiile sunt oare un succes literar? Bineînţeles că sunt. Cînd un juriu îţi dă un premiu, membrii acestuia cad de acord asupra valorii tale, ei consideră că eşti mai bun decît alţi scriitori. Şi dacă nu ai premii? Păi, şi în acest caz succesul poate fi atins. La urma urmei, există scriitori foarte importanţi, cunoscuţi şi publicaţi în toată lumea, care nu au luat nici Nobelul, nici Pulitzerul. Dacă nu ai luat Premiul Uniunii Scriitorilor din România, nu mai eşti un scriitor bun sau cunoscut? Să fim serioşi! Ai chiar şanse să-i eclipsezi pe cei cu premii, dacă eşti valoros. Succesul literar poate să însemne simplul fapt că îţi publici cărţile la nişte edituri faimoase sau faptul că una din cărţile tale a apărut la o editură străină. Succesul literar poate să însemne şi o simplă cronică elogioasă pe care ţi-o face un critic important.  Iar de la o vreme succesul e sinonim cu vînzările. Ţi se vinde bine cartea? Păi, dacă e aşa, nu mai contează nici părerea criticilor, nici premiile, nici calitatea scriiturii. Ai multe lansări de carte? E şi acesta un mare succes! A scris despre tine un blogger penibil şi mediocru? Nici asta nu e puţin! Bloggerul acela poate să te facă vestit în lumea consumatorilor de paraliteratură! Faci parte dintr-o gaşcă literară? În mod cert, e un succes literar! La rigoare, un succes poate fi chiar convingerea stupidă că posteritatea va fi mai interesată de textele tale decît contemporanii invidioşi. Prin urmare, succesul literar are o mie şi-o sută de chipuri în zilele noastre.

Eu aş scoate în evidenţă următorul succes, acela care se degajă din capacitatea textului de a place unor cititori din arii sociale şi culturale foarte diferite. Cred că astăzi e foarte importantă „semantica în trepte” despre care vorbea odată Lotman. E vorba de textele cu mai multe paliere, texte scrise atît pentru cititori docţi, cît şi pentru cei simpli, texte cu poveşti etajate. Astăzi un scriitor de succes este mai cu seamă acela care e citit deopotrivă de criticul literar şi de funcţionar, de licean şi de gospodină.bizar 3

Doina POPESCU – scriitoare

Comercial, bestsellerul e întruchiparea supremă a triumfului

La modul simplu, succesul literar înseamnă succes de critică, plus succes de public, recenzii elogioase și o arie tot mai largă de cititori, care să impună reeditări succesive. Premiile și traducerile susțin succesul și îi amplifică iradierea. Comercial, bestsellerul e întruchiparea supremă a triumfului. Între autorii de succes există titani care revoluționează stiluri, inițiază mișcări, imprimă conduite, vertebrează cultural generații. Să ne amintim doar de Goethe cu „Suferințele tânărului Werther”. Dar între carte și diferite forme de succes stă îndeplinirea unor minime condiții de promovare și distribuție. În primul rând critica de întâmpinare, deși se spune că o carte bună ajunge la cititori și fără referențial academic. Pe de altă parte, nesemnalată eficient, o carte intră în criză de receptare, prăfuindu-se prin depozite.

Recent, Sothebys a scos la licitație scrisori ale lui Marcel Proust din care reiese că autorul monumentalei capodopere „În căutarea timpului pierdut” a suportat nu doar costurile de publicare a volumelor. Fiindu-și propriul agent literar, Proust și-a plătit și cronicile măgulitoare din „Le Figaro” și „Le Journal des débats”, cărora, de altfel, le-a și imprimat tonul.  Altor scriitori, care întruchipează pe scena vieții personaje la concurență cu cele mai fascinante plăsmuiri literare, farmecul personalității le galvanizează de la sine succesul. În absența instituției agentului literar, dacă autorul nu e suficient de înzestrat în PR cultural, promovarea și circulația cărții ar trebui să cadă în grija editurilor. Comunicarea e o verigă esențială în fluxul de marketing producție-distribuție. Lansările repetate, întâlnirile cu cititorii, utilizarea tuturor mijloacelor de informare în masă întrețin interesul în jurul cărții și îi deschid acesteia canalele de navigare spre cititor. Și librarii ar putea iniția mici evenimente literare, ca și proprietarii de cluburi, cafenele și alte spații neconvenționale în căutarea unei amprente personale; strategii interactive care să conecteze autorul de cititor. Altminteri, la ce bun o atât de bogată ofertă de carte (vreo trei sute de edituri au etalat împreună, la Gaudeamus, zeci de mii de volume), dacă nu stimulăm și cererea în mod corespunzător? Desigur, ne putem amuza, închipuindu-ne că mii de scriitori contemporani așteaptă cu speranță succesul post-mortem.

Marius CHIVU – scriitor

Poţi fi un scriitor admirat de critica literară şi premiat, dar neglijat de public

Despre ce vorbim cînd vorbim despre succesul literar? Dacă vorbim despre succesul de critică literară, aşa-zisul succes de prestigiu, asta înseamnă un număr cît mai mare de cronici pozitive (plus premii, eventual internaţionale, căci cele naţionale sînt deseori corupte). Întrucît nu mai există suplimente de cultură ale cotidianelor, iar unele reviste literare au dispărut (Adevărul literar şi artistic, Idei în Dialog, Dilemateca, Cultura), s-a redus şi numărul cronicilor pe care le poate obţine o carte. Acum 6-7 ani, o carte cu succes de critică literară putea avea şi 40 de cronici, acum eşti fericit dacă ai 10. E adevărat, au apărut platforme online şi bloguri colective, dar calitatea receptării online este deseori mediocră, uneori ţi-e jenă inclusiv de cronicile pozitive. Dacă e vorba de succes de public, lucrurile sînt relative în condiţiile în care tirajele medii au scăzut în ultimii ani. Peste o mie de exemplare vîndute pentru o carte de proză de ficţiune este aproape un succes. Dacă e vorba de succes de audienţă pe reţelele sociale, probabil că pragul de like-uri pentru o postare este undeva la 500, iar pentru o pagină de autor, peste 5000. Dar „urmăritorii” de pe Facebook nu cumpără neapărat şi cartea, iar asta oricum nu depinde de receptarea critică pozitivă: prestigiul critic nu influenţează vînzările. Prin urmare, la extreme, poţi fi un scriitor admirat de critica literară şi premiat, dar neglijat de public şi fără să fi devenit aşa-zisul influencer pe FB; sau poţi fi un scriitor ignorat de critica literară, dar cu mulţi fani pe FB şi cumpărat peste media tirajelor. Prin urmare, pentru fiecare scriitor succesul înseamnă doar una, maxim două dintre aceste trei dimensiuni. Singurul care le îndeplineşte pe toate trei este Mircea Cărtărescu. Şi este, probabil, singurul care merită cu adevărat.

 

Florin TOMA – scriitor

Și totuși, succesul e cuantificabil

 Succesul literar din România este la fel de confuz și de inexact ca însăși țara aceasta în care locuim, fantazăm și ne dăm de ceasul morții (fiindcă știi ce spunea cineva, că „c’est la présence de la mort qui donne un sens à la vie” ?!). E aidoma unui comunicat al oricărei instituții bântuite de spectrul dubitativ și al absurdului. Adică toate!..Nu știi cât adevăr și câtă invenție se află în spatele cuvintelor. Dacă în unele cazuri severe, revelația adevărului e sinonimă cu tulburarea mintală, cocoloșind cele mai înalte și mai flagrante imposturi, în altele, el e doar tulburat cu dibăcie. Prin omisiune și interferențe. De aceea, paradoxul meu, valabil în zilele noastre, sună așa: Orice mesaj emis nu poate fi decriptat de receptor decât dacă transmisia a fost parazitată... Dar, să revenim!

Întrucât obiectul de lectură a devenit azi preocuparea unui simplu negoț – vezi „derizoratul” și confuzia de valori din ultima vreme în iarmarocurile de carte – succesul literar se vede contaminat îngrijorător. Exigențele plutesc nesigure. Vrednicia lecturii coboară vertiginos. Atracția se zbate sub cota de avarie. Apar fenomene de sufocare. Concurența este sălbatică. În același timp, însă mecanismele pieții rămân necruțătoare. Lupta e, prin urmare, pe viață, dar, mai ales, pe moarte (vezi citatul din prima frază!).

De aici, realitatea se bifurcă în două consecințe triste. Prima: cumpărătorul (pardon, cititorul!) este năuc, el nu conștientizează că e victima unei ambiguități tragice, fiindcă nu poate stabili cât la sută din cartea cumpărată este valoare intrinsecă și cât este efectul unui atac pervers de marketing. Cu alte cuvinte, cât este opțiunea sa personală și cât urmarea unei propagande subliminale. Iar a doua se concretizează în prețurile atroce pe care le pretind editurile (obligate, normal, să acopere cheltuielile de PR, din ce în ce mai mari). Fapt care duce la scăderea interesului nației pentru lectură. Asupra efectului devastator al acestei situații jenante nu mai insist. Din jenă!

Așadar, în opinia mea, succesul nu poate fi stabilit nici de numărul de exemplare vândute, nici de cel al traducerilor în toate limbile, idiomurile și dialectele Pământului, nici de statisticile extrem de interesat-generoase privind tirajele.

Și totuși, el e cuantificabil. Este măsurabil prin câteva elemente subiective, însă din păcate, ajunse desuete. Ca, de pildă, dependența (mai nou, îi zice adicție!), necesitatea, dorința, gustul, atracția, dorul, pofta. În fondul meu principal de lectură, eu am sumedenie de autori care, după ce m-au delectat cu o primă carte, acum mă obligă să le citesc pe toate.

Acesta e, după părerea mea, succesul. Restul e vacarm, nu tăcere!  

Un comentariu

  1. Maria Cecilia Nicu maria cecilia nicu says:

    Camus zicea ca arta(si scrisul, artya lui) nu este o bucurie solitara ci ea trebuie sa bucure cel mai mare numar de oameni…citat aproximativ de aceea nu in ghilimele…dar eu nu stiu daca „dezbracand” aproximatia lui de „haina” dogmatica a greutatii sociale putem ideea ramane in picioare.

    Succesul pare a fi o functie cand semnificativa cand ordinara si atunci cui apartine?

    Interesanta ancheta, remarcabile raspunsuri (zic eu, o scriitoare cu succes limitata, evident)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *