Cum să fii fericit în România (2)

Gabriel LIICEANU

(…)

Ei bine, pe Noica, pe Steinhardt şi pe mulţi alţii ca ei, care au supravieţuit închisorii şi au devenit mărturisitori, viaţa trăită la o tem- peratură incandescentă a istoriei i-a făcut eroi sau martiri. Oricum, fiinţe ieşite din comun. Și da, erau cu toţii fericiţi. Asta nu înseamnă că trebuie să trecem cu toţii prin închisoare pentru a adeveri ecuaţia para- doxală a fericirii. Ce sper să rezulte de aici este că fericirea nu dă peste noi, ci se face înăuntrul unei vieţi care îşi dobândeşte valoarea exact în măsura în care este pusă la încercare.

Venind din direcţia Evangheliilor, Steinhardt descoperă că viaţa se adevereşte prin altceva decât prin răsfăţurile ei. Și că fericirea trebuie plătită prin câte un prilej greu de suferit pe care eul fiecăruia dintre noi şi-l asumă pentru a se afirma. Doar aşa, aruncaţi în viaţă, oamenii ca el au împins viaţa până în punctul în care ea capătă gravitate, adică atârnă, trage greu. Varianta lui Noica, ce-i drept, avea un avantaj: ea propunea o fericire care nu era doar pentru eroi. Era, aparent, o fericire

„la îndemâna oricui“, una simplă, care nu presupunea mai mult decât accesul la un obiect ambiguu: Cartea.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *