Olivers Sacks – În mișcare

sacks in miscareCând eram la internat, trimis de acasă în timpul războiului la o vârstă fragedă, mă simţeam întemniţat şi ne-putincios, şi tânjeam după mişcare şi putere, după o mişcare nestingherită şi o putere supraomenească. De acestea aveam parte, pentru scurt timp, atunci când visam că zbor şi, sub o altă formă, atunci când mergeam să călăresc în satul din apropierea şcolii. Îmi plăceau puterea şi supleţea calului meu şi încă îmi pot aminti mişcarea sa lină şi voioasă, căldura sa şi mirosul dulce, ca de fân.

Mai presus de toate, îmi plăceau motocicletele. Tata avu-sese una înainte de război, o Scott Flying Squirrel, cu un mo-tor mare, răcire cu apă şi o ţeavă de eşapament care parcă ţipa, şi voiam şi eu, la rândul meu, o motocicletă puternică. În mintea mea, motocicletele, avioanele şi caii se amestecau, la fel ca motocicliştii, cowboy-i şi piloţii, pe care mi-i închi-puiam ţinându-şi vehiculele puternice sub un control precar, dar triumfător. Imaginaţia mea de copil se hrănea cu filme western sau cu lupte aeriene eroice, în care piloţii îşi riscau vieţile în avioane Hurricane sau Spitfire, dar erau apăraţi de jachete groase de zbor, aşa cum motocicliştii sunt apăraţi de geci de piele şi căşti de protecţie.

Când m-am întors în Londra în 1943, la vârsta de 10 ani, îmi plăcea să stau la fereastra camerei din faţă, privind şi încercând să identific motocicletele care treceau în viteză (se înmulţiseră considerabil după război, când benzina se găsea mai uşor). Pu team să identific o duzină de mărci sau chiar mai multe – AJS, Triumph,BSA, Norton,Matchless, Vincent, Velocette, Ariel şi Sunbeam, precum şi motociclete străine şi rare, ca BMW sau Indian.

În adolescenţă, mergeam cu regularitate la cursele de mo-tociclete de la Crystal Palace, împreună cu un văr care-mi împărtăşea pasiunea. Deseori făceam autostopul până în Snowdonia ca să fac alpinism, sau până în Lake District ca să înot, iar câteodată mă lua cineva cu motocicleta. Călă-toriile pe şaua din spate îmi dădeau fiori şi mă făceau să visez cu ochii deschişi la motocicleta rapidă şi puternică pe care o voi avea într-o zi.

Prima motocicletă am avut-o la 18 ani, un BSA Bantam luat la mâna a doua, cu un motoraş în doi timpi şi, după cum aveam să constat mai târziu, cu frâne defecte. M-am dus cu ea în Regent s Park pentru o cursă inaugurală, ceea ce s-a dovedit a fi o idee bună, poate chiar salvatoare, fiindcă acce-leratorul s-a blocat în timp ce goneam, iar frânele nu erau destul de puternice ca să oprească motocicleta sau măcar s-o încetinească semnificativ. Regents Park e înconjurat de o stradă, aşa că m-am trezit conducând în cerc, cocoţat pe o motocicletă pe care n-o puteam opri. Claxonam şi strigam la pietoni să se ferească din faţa mea, iar după două sau trei ture, toată lumea se dădea la o parte şi mă încuraja, în timp ce eu treceam pe lângă ei iar şi iar. Ştiam că până la urmă motocicleta se va opri, cândva rămâne fără benzină, şi, în sfârşit, după zeci de ture de parcinvoluntare, motorul s-a înecat şi şi-a dat duhul.

Mama se împotrivise din prima ideii de a-mi cumpăra o motocicletă. Mă aşteptam la asta, dar ce m-a surprins a fost dezaprobarea tatălui meu, care avusese şi el una. Amândoi au încercat să mă facă să mă răzgândesc, cumpărându-mi un automobil, un Standard din 1934 care abia atingea 65 de kilometri pe oră. Ajunsesem să detest maşinuţa cu pricina, aşa că, într-o zi, am vândut-o pe nepusă masă şi am folosit suma obţinută pentru a cumpăra motocicleta Bantam. Acum trebuia să le explic părinţilor mei că o maşinuţă sau o motocicletă amărâtă erau periculoase deoarece nu aveau forţa necesară pen-tru a evita un accident, şi că aş fi fost mai în siguranţă pe o motocicletă mai mare şi mai puternică. Mi-au dat dreptate cu inima îndoită şi mi-au oferit bani pentru un Norton.

Am fost cât pe ce să fac două accidente cu primul meu Norton, care avea un motor de 250 cm3. Primul s-a petrecut când mă apropiam în viteză de lumina roşie a semaforului şi, dându-mi seama că nu pot să frânez sau să cotesc fără riscuri, am condus înainte şi cumva – în mod miraculos – am trecut printre două coloane de maşini care mergeau în sensuri opuse. Am reacţionat un minut mai târziu: am condus până la inter-secţia următoare, apoi am parcat motocicleta pe o stradă lăturalnică – şi am leşinat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *