Femeia pe care nu o vizitează nimeni

o vezi dimineața în parc
hrănește păsările
merge încet. se clatină.
face ghemotoace de pâine pe care
le rostogolește pe marginea aleii

într-o zi am stat amândouă pe o bancă

mi-a vorbit despre poduri
peste care trec oameni
precum soldații vara la o paradă

despre femei care se învârt
până devin un câmp pe deasupra căruia
zboară albine

despre dimineața în care a dansat desculță
și felul în care acel bărbat a privit-o
încă se mai întreabă dac-ar fi vrut să danseze cu ea
amintirea acelui necunoscut o întinerește
și asta e atât de firesc
lucrurile inexplicabile sunt cele mai firești

tatăl ei locuiește departe
tatăl ei este o femeie ușoară
– am corectat-o. mi-a zis: dacă mă asculți să mă crezi
nu binecuvânta capul celui care te vinde –
odată au făcut o fotografie împreună
atunci ar fi vrut să oprească timpul
să rămână doar ei pe iarba aceea lângă pădure
știa că n-o s-o viziteze niciodată

și dacă nimeni nu vizitează pe nimeni?!

așteptăm uitați
precum monedele aruncate de un turist într-o fântână

nu vedem cerul
dar știm că este acolo

uneori un om așezat pe marginea fântânii poate fi cerul.

Tags:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *