O carte dreaptă despre un om drept

”Istorie, Memorie, Memorial sau cum se construiește un miracol” (Editura Fundației Academia Civică, 2017) este o carte a lui Romulus Rusan și pentru Romulus Rusan. O mare carte, mă grăbesc să adaug – despre un om drept. ”Există ceva mai opus morții  decît o carte? Există vreun vas în care viața să poată fi turnată mai cu grijă, adică fără să se risipească și să curgă pe de lături, luînd cuminte forma cărții în care a fost turnată? Există ceva mai în stare decît o carte să transforme moartea în posteritate?” – se întreabă, într-un tandru și binevenit cuvînt înainte al acestei cărți, Ana Blandiana. Și adaugă: ”Iată, această carte conține o bună parte a vieții lui Romulus Rusan din ultimele două decenii, acea parte formată și din zilele săptămânii și din weekenduri, și din orele zilelor și din orele nopților, acea parte din cauza căreia nu avea timp să meargă nici la doctori, nici la concerte, nici să-și întîlnească prietenii, nici să-și deschidă manuscrisele literare, pentru că prioritară era întotdeauna munca la Memorial, din ce în ce mai solicitantă pe cît trecea timpul”.  Imediat mai încolo în arhitectura cărții, Ioana Boca pune în discuție un unghi ușor diferit, dar complementar cu acela descris de Ana Blandiana, cu privire la specificitatea tare a cărții în discuție: ”acest volum este un omagiu adus lui Romulus Rusan și cărții scrise de el pe pereții închisorii de la Sighet, transformată, astfel – pentru a prelua o expresie a unui istoric norvegian – într-o deschisoare”.

Am citat copios în debutul acestei cronici despre o carte care are de-a face în numeroase modalități cu ideea de dreptate pentru că așa cred că este…drept. Întîi, strict vorbind depre volumul de față, Ana Blandiana este autoarea cuvîntului înainte, dar și supervizoarea textelor, iar Ioana Boca este editoarea volumului. Apoi, în egală măsură de important, și Ana Blandiana, și Ioana Boca sunt personalități marcante și de cursă lungă ale acestui proiect al dreptății în care a fost adînc implicat Romulus Rusan.

”Istorie, Memorie, Memorial sau cum se construiește un miracol” este o carte cu cîteva ”etaje” – toate foarte importante, toate de neocolit, în opinia mea. Aproximativ două treimi ale cărții sunt acoperite cu (în majoritate) interviuri pe care Romulus Rusan le-a oferit cu generozitate de-a  lungul ultimelor două decenii; uneori, acestea sunt dublate de texte scurte, eseuri sau comunicări, semnate tot de Romulus Rusan. După acestea, pe cîteva zeci de pagini sunt reproduse cîteva zeci de fotografii într-o emoționantă arhivă foto care stă, tematic, sub titlul următor: ”Romulus Rusan în imagini din Arhiva Memorialului Sighet”. Finalul cărții, ultima treime a sa mai precis,  include aproximativ 30 de evocări-portrete ale lui Romulus Rusan  făcute de unele dintre personalitățile din spațiul public românesc, toate aceste texte  fiind scrise și publicate în intervalul decembrie 2016-februarie 2017, adică în săpătămânile imediate morții acestui om extraordinar.  În sumă, toate acestea dau suficient de multe repere despre o operă instituțională exemplară (în plus: pusă pe picioare în condiții istorico-politice nu dintre cele mai adecvate, nu dintre cele mai prietenoase cu putință), dar și indicii solide cu privire la faptul că există deja o conștiință puternică a acestor repere, totul conducînd la ideea că Romulus Rusan a fost (este, de fapt!) un arhitect și constructor al unui imens și foarte prețios patrimoniu al verticalității.

Romulus Rusan coperta 1

Dincolo de statistica minimală cu privire la formula de amenajare a acestei cărți, din unghi de vedere tematic, ceea ce avem în cele peste 400 de pagini din ”Istorie, memorie, memorial sau cum se construiește un miraol” este cu adevărat impresionant. Iată, într-un scurtissim și, mai ales, cît se poate de necesar rezumat, ce avem în această carte cu și despre un om-instituție, așa cum a fost Romulus Rusan: istoria unui loc încărcat de foarte multe suferințe, dar metamorfozat, cu atenție, cu bun-simț și cu simț al adevărului și al dreptății, într-un edificiu extrem de important al memoriei – unul a cărui poveste spusă permite folosirea termenului ales de editorii cării, cel de ”miracol”; elemente consistente de istorie a comunismului, de istorie instituțională, de tranzitologie, de istorie a ”democrației originale”; jurnal politico-civic (accentul căzînd, cred, mai ales pe al doilea termen al sintagmei) din România postcomunistă; serii solide de argumente care pot alimenta (și care chiar au făcut-o la timpul lor și încă o pot face, desigur) dezbaterea, cu mize foarte importante, despre nevoia de adevăr și de memorie justă a comunismului; elemente de istoria ideilor comunismului (mai ales cu date românești, dimpreună cu contextul în care se cuvine ca acestea să fie așezate); elemente care marchează injusta percepție, la nivelul elitelor (fie ele autohtone, fie ele occidentale, la nivel mediatic și academic), a esenței comunismului și care dau seama despre un plasament care, în absența recunoașterii esenței criminale a regimurilor de tip comunist, va continua să fabrice ”fantome” care vor bîntui Europa și întreaga lume; o istorie editorială care menționează multe dintre titlurile esențiale ale literaturii care descrie și adîncește adevărul comunismului văzut din perspectiva esențială a victimelor acestuia (nu întâmplător, în această privință, un rol important în restituirea adevărului, pe cale editorială, revenind Fundației Academia Civică  și, punctual, editurii acesteia).

Nucleal însă pentru această carte este Memorialul Sighet și, mai ales, persoana care are un rol atît de important în edificarea acestui monument ale memoriei noastre recente (întru adevăr și cum nu se poate mai necesare), Romulus Rusan adică. Memorialul Sighet și, de fapt, tot ce stă sub umbrela generoasă și, în fond, atît de puternică a Fundației Academia Civică (să nu uităm – tot sub direcția atentă și riguroasă a domnului Rusan a crescut aici, bine așezat în fapte admirabile, și un Centru Internațional de Studii asupra Comunismului) este o formă de dreptate. De justiție subtilă și corectă, inclusiv în sensul celebrei devize a Memorialului Sighet; formula aceasta este de predat în școli (și, în cartea în discuție, ea este, pedagogic, repetată de mai multe ori!)– ”atunci cînd justiția nu reușește să devină o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”.

Prin urmare, cartea pe care o înconjoară, cu empatie și cu respect, acest text, este, la rîndul ei, una dreaptă. Despre unul dintre marii oameni cărora am avut privilegiul să fim contemporani. Despre un om drept: Romulus Rusan. Cel care spunea, just, între multe altele: ”poate înlocui o carte scrisă pe pereții unei închisori cărțile de literatură pe care, evident, le-am fi putut scrie în această perioadă? Poate Memorialul, pot expozițiile sau chiar zecile de mii de pagini editate de noi să țină loc virtualelor cărți de literatură nescrise? Răspunsul este simplu: tot ce am făcut în aceste două decenii este un prinos adus justiției care a întîrziat să vină în acești douăzeci de ani în România”.

P.S. Foarte recent, am văzut cîteva grafice despre impactul Memorialului Sighet. Unele dintre acestea indicau, anual, numărul de vizitatori. Veștile (și) în această privință sunt foarte îmbucurătoare – oamenii vin în număr tot mai mare către această instituție, iar ultimii doi (inclusiv, deja, acesta – 2017) contorizează peste suta de mii de vizitatori (cu perspectiva, inevitabilă aș spune, ca în acest an să fie atins un record spectaculos). Menționez aceste fapte pentru a întări ideea că Romulus Rusan (și Ana Blandiana, și Ioana Boca, și echipa lor) a/au avut, din nou, dreptate. Romulus Rusan a văzut foarte bine, încă o dată, în viitor. Aș vrea să sper – în viitorul bun. În acel viitor în care, reiau o formulă a Elisabetei Rizea, lumea noastră poate că se va fi limpezit, cel puțin într-o măsură oricum semnificativ mai mare decît e cazul acum și în ultimul sfert de secol.

*ISTORIE, MEMORIE, MEMORIAL SAU CUM SE CONSTRUIEȘTE UN MIRACOL, Editura Fundația Academia Civică, 2017; cuvînt înainte – Ana Blandiana; editor – Ioana Boca

 

Notă: în versiune primă, articolul a fost publicat în revista 22

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *