Cum aș vrea să fie familia mea

Un volum cuprinzând răspunsurile date de adolescenţii participanţi la şcoala de vară de la Sighet. Cu o postfaţă de Ana Blandiana. Cartea a apărut în seria “Adolescent”.
Simona Tomuța, 17 ani, Sibiu

foto punkt 4 Cum as vrea sa fie familia meaIată răspunsul unui copil de opt ani: ”Să avem mansardă și o mașină decapotabilă și să mergem la iarbă verde”, iar cel al unei prietene: ”să se rîdă mult în familie”. Cred că primul include două aspecte: material și emoțional, însă al doilea mi se pare o adevărată definiție a unei familii fericite, una în care se rîde ghinionului în față, în care oamenii se privesc unii pe alții și se minunează de ce văd, încearcă să înțeleagă ciudățenia fiecăruia și se trezesc îndrăgind-o, pentru ca apoi să nu mai poată trăi fără ea.

Afirmațiile lor conțin, în principiu, lucruri bune cu care sunt de acord: o familie necesită o bază materială, timp petrecut împreună, comunicare, comuniune la nivelul minții și spiritului, întregul lanț de necesități devenite clișee în limbajul de specialitate sau cotidian.

Mi-ar plăcea într-adevăr ca fiecare membru să-și cunoască rolul și să se responsabilizeze. Cu riscul de a fi considerată naivă, ascult prozaicul din mine și spun că ideal ar fi ca fiecare să se adapteze imaginii stereotipe: părinții contrari și totuși complementari, tatăl puternic și atotștiutor, calm și rațional, care are grijă de buna stare a familiei (de origine germană, să zicem) și mama drăgălașă, care te învață să simți mai degrabă decât să judeci (italiancă, poate?) și neapărat doi sau mai mulți copii (cât îi țin balamalele pe părinți). N-ar strica nici niște bunici plini de fantezie și gata la orice compromisuri cu copiii…

*CUM AȘ VREA SĂ FIE FAMILIA MEA, Editura Fundației Academia Civică, 2001

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *