Știe, pesemne, toată țara că Horia Tecău a cîștigat recent, un turneu de Grand Slam, la dublu masculin, cel din Statele Unite (cum spun corecții politic sau Statele Unite ale Americii, cum se spunea pe vremuri). Al doilea turneu suprem cîștigat în această formulă, după titlul de debut de la Wimbledon (din 2015) și după alte trei finale pierdute tot la dublu masculin (în 2010, 2011 și 2012) tot pe iarba londoneză.
Mai puțină lume știe, probabil, că nu la dublu masculin a cîștigat Tecău primul Grand Slam din carieră la seniori. Premiera a fost consemnată în 2012, la Openul australian, la dublu mixt, alături de Bethanie Mattek-Sands, jucătoarea americană care a avut parte, relativ recent, de o accidentare teribilă (în meciul cu o româncă, Sorana Cârstea).
Știm, așadar, dacă punem în sumă informațiile cu privire la titlurile de Grand Slam pe care le conțin precedentele două paragrafe că, într-un fel de ierahie care așează performanțele jucătorilor de tenis români la cele patru mari turnee ale lumii, Horia Tecău ar fi cam al doilea tenisman roman din istorie: după Ilie Năstase – cu cinci asemenea trofee în palmares (două la simplu, trei la dublu, prima dintre aceste victorii, alături de Ion Țiriac) și cu alte trei finale la activ.
Dar e probabil că nu multă lume știe că nu tenisul a fost prima opțiune sportivă (convertită ea însăși în pasiune, o pasiune de care se leagă și cîteva performanțe precoce) ale lui Horia Tecău.
La cinci ani a cîștigat o medalie chiar – de aur – la un concurs regional, în proba de 50 m spate; prin urmare, încă de la grădiniță, alături de Andrei, fratele său mai mare cu un an (despre care vorbește cu mult respect și pe care îl consideră un model și un competitor excelent), Horia Tecău începe să facă înot.
Renunță la înot – despre care vorbește și acum cu multă pasiune – nu pentru că vrea, ci pentru că trebuie să o facă. În Constanța, orașul în care e născut Horia Tecău, bazinul de înot de la lîngă casa familiei este, la un moment dat, închis. E închis pentru această destinație inițială și i se atribuie o alta: devine sală de bingo. Așa ajunge la tenis.
Horia Tecău: ”tenisul a intrat pe neașteptate în viața mea. Tata cunoștea un antrenor de tenis și, din vorbă-n vorbă, i-a spus că are acasă doi înotători fără bazin, neastâmpărați, care debordează de energie. Acesta i-a propus să ne aducă pe terenuri, să vadă cum ne descurcăm și dacă ne place. Așa am ajuns la tenis. Aparent, dintr-o întîmplate (așa cum, probabil, e cazul multor sportivi), însă știm cu toții că nimic nu e întîmplător și că aceste ”întîmplări” sunt de fapt niște verigi care fac legătura de la o etapă la alta a vieții. Viitorul se naște din acest moment pe care îl trăiești acum, așa că ai grijă de el.”
Citatul reprodus imediat mai sus intersectează titlul acestui articol. Iată cum, foarte pe scurt: mai toți românii știu că Horia Tecău este jucător de tenis. Unul, la dublu masculin, redutabil în lume. Dar nu multă lume știe, sînt convins de aceasta, că Horia Tecău este și autorul unei cărți. De altfel, citatul de mai sus, precum și unele informații, provin chiar din această carte.
Este vorba despre un volum cochet publicat acum mai bine de jumătate de an la editura Curtea Veche – ”Viața în ritm de tenis”. E un concept editorial datorat doamnei Raluca Dinca. E o carte pe care piața probabil că o cerea – merg, de regulă bine, poveștile spuse direct de către marii campioni; dar nu e numai atît. Volumul lui Horia Tecău are, de asemenea, o evidentă și puternică și tonică notă pedagogică. Și aceasta este foarte bine – cu atît mai mult pentru o țară, pentru o lume (așa cum este lumea românească) în care există, vai, multe exemple de pedagogii ale eșecului și cu mult mai puține cele de semn contrar.
Prin urmare, nu cred că formulez deloc într-un registru excesiv dacă spun că, atunci cînd îl asculți pe Horia Tecău cum vorbește (și m-am bucurat să o fac de mai multe ori și, mai ales, să citesc scripturi ale declarațiile sale de la finalurile de meciuri, fie ele victorii sau înfrîngeri), te gîndești că tenisul nu e, cum foarte frumos s-a spus despre el, doar ”un sport al dialogului”, ci și, ca și șahul, un sport al minții.
Mai e ceva: nu există din cale-afară de multe modele demne de admirat, de urmat, de copiat la noi, în România. Între cele puține însă care există, Horia Tecau nu cred că are cum să lipsescă de pe listă.
P.S. E tot din Constanța, ca și Horia Tecău, și a cochetat anul acesta de mai multe ori cu locul 1 mondial, chiar dacă nu are încă un titlu de Grand Slam. Acum, la ora la care e scris și publicat acest text, este, de altfel, la cîteva zeci de puncte de prima poziție mondială. Cînd se va întîmpla (eu sînt dintre cei care cred e inevitabil să se întîmple),atunci Simona Halep va fi, pentru tenisul feminin românesc, pe o poziție pe care nici o altă sportivă de la noi nu a mai avut-o vreodată.Ce vreau să spun că acest PS? Fie și numai atît: ar fi bine, chiar după modelul cărții lui Horia Tecău, să avem una și de la Simona Halep. Aș citi așa ceva cu mare plăcere.
