Aproape de zei (3)

Între lumile Atenei există nevăzute spații de trecere, punți eterne, fire invizibile ce unesc adamantin straturile de istorie cu memoria culturală a umanității. Tot astfel cum un culoar secret se deschide dinspre Odeonul lui Herodes Atticus spre inima subpământeană a Akropolisului, mai recenta agoră romană își croiește o cale de tranzit spre vechea agoră greacă. Nu atât de spectaculoasă precum succesoarea ei, aceasta din urmă păstrează un crâmpei din nota patriarhală a unui loc de popas și de meditație asupra sufletului, destinului și călătoriilor inițiatice. Pietrele de odinioară îmi par acum străjuite doar de o armie pisicească ce toarce leneș, la unison. Fără să-și fi pierdut instinctul de prădători, felinele autohtone pândesc cîte-o vietate imprudent rătăcită printre ierburile ațoase. Vegetația biruie în confruntarea cu un sol destul de arid, ignorat de ploi estivale, adaptat, mai degrabă, dezvoltării unor specii mediteraneene de cactuși și palmieri, cu un incontestabil efect decorativ.

IMG_4299_arcul_Hadrian_templul_Zeus IMG_4324_templul_Hefaistos IMG_20170714_115137_arcul_Hadrian IMG_20170714_120412_templul_Zeus

Din înălțimi, din sălașul stratosferic al zeilor, mângâi cu raza vizuală Arcul lui Hadrian, decupat din arhitectura citadină, și impresionantele coloane încremenite în sanctuarul lui Zeus. O neverosimilă, năucitoare senzație de spațialitate peste care flutură vaporos și oniric rochiile unor preotese sacre, îmi lasă impresia unei hierogamii, a unei cosmice conjuncții lângă axul de foc al pământului… Spre apus, Templul lui Hefaistos, singurul vestigiu cu antablamentul, acoperișul și frontonul intacte, sfâșie, din nou, convenția temporală în ale cărei tipare confortabile ne-am obișnuit să ființăm. Asemenea ancore, fixate pe pragul contemporaneității de către o civilizație de mult apusă, șoptesc fără încetare, celor care au răbdare să le asculte, despre infinitele virtualități ale omului, capabil să se așeze în miezul grandorii și al măreției spiritului. Ca o umbră fugară, însă, germenii declinului macină elanurile triumfaliste, aducându-mi, din cine știe ce profil difuz de memorie afectivă, ecourile unui Memento mori disipat pe ruinele unuia dintre cei mai importanți poli de putere ai lumii antice.

Vioi și zgomotos în alunecarea sa pe terasament, metroul de suprafață se strecoară, printre zidurile prăvălite, ca într-un tunel al timpului. Grăbită și cam șugubeață cu încondeierile de graffiti multicolore pe aripile prelungi, garnitura de vagoane avea să-mi arate și mie, două zile mai târziu, cel mai vechi tronson atenian. Deasupra, dincolo de gardul de fier împrejmuitor, se răsfiră aleea artiștilor. O explozie de forme, linii, culori, de improvizații handmade, de bijuterii inspirate de modelele tradiționale grecești, simple sau sofisticate, din metale și pietre prețioase sau doar imitații rapid perisabile dincolo de luciul aparent, încolăcite, spiralate, ludice și ispititoare saltă toate în acordurile de chitară ale muzicienilor ce animă, din loc în loc, micuța arteră. Orice terasă, chiar și cele aninate pe stâncile unor panorame superbe, unice în lume, sunt accesibile turiștilor veniți din toate punctele cardinale.

De data aceasta, fie zi sau noapte, ghemul de străzi mici, pietruite, ascunse vederii, mă conduce, aproape imperceptibil, către unul dintre centrele importante ale metropolei, Piața Syntagma, cu clădirea Parlamentului, instituție față de care toți grecii manifestă o sensibilitate aparte, nedisimulată. Și totuși, sub auspiciul modernității, mirajul nu se surpă. Cartiere noi s-au așezat pe locul venerabilelor case ridicate în secolele trecute pe numeroasele coline ce punctează aproape fiecare zonă emblematică a Atenei. Continuă să mă amuze motocicliștii, singurii care par că nu respectă nicio regulă de circulație, preferând să se deplaseze pe trotuare, prin marea de pietoni, și să ignore cu superbie avertismentele culorii roșii a semaforului. Un pic de aventură nu a dăunat nimănui, cu siguranță, deci nu trebuie să mă îngrijorez tocmai eu și tocmai aici, unde cutuma pare să fie unanim consimțită. Uit destul de repede de efortul depus pentru cucerirea Akropolisului și mă hotărăsc să iau la picior un alt deal, în căutarea vreunui peisaj miraculos pentru culegerea unor instantanee prețioase. Se prea poate ca vreun pui neastâmpărat de zeu să se fi rătăcit prin zonă, prin dimensiunea noastră profană, căci nici de data aceasta ascensiunea nu se arată deloc ușoară. Dar imaginea cucerită pe cardul foto merită tot efortul.

IMG_20170718_141834_triton IMG_20170718_141929_Odiseu IMG_20170718_142138_Teatrul IMG_20170718_152803_Muzeul_Arheologie

Capitala Greciei se asemănă unui Ianus Bifrons, cu o față spre trecut, înrădăcinată pentru totdeauna în solul pietrificat, statică precum o emblemă a lumii pe care o recreează, iar cu cealaltă întoarsă spre valorile sale itinerante, atent conservate în Muzeul Akropolisului și în Muzeul Național de Arheologie. Frizele reprezentând cavalcade războinice ori profiluri de amazoane, statuile divinităților, cariatidele, basoreliefurile, vasele de lut de o grație răpitoare, capitelurile ce aduc un imens tribut celor trei vârste ale arhitecturii grecești – doric, ionic și corintic -, toate acestea pot fi admirate și fotografiate de aproape în marile muzee ateniene. Trebuie apreciate efortul și pasiunea muzeografilor ce le-au redat strălucirea de altădată în saloane cu reflexii estetice amețitoare.

Undeva, ascunsă într-un colț albastru al Muzeului Național de Arheologie, mă ademenește, precum cântecul mitic al tritonilor, o expoziție interactivă concepută sub semnul lui Odiseu și al eternei reîntoarceri spre casă. În semiobscuritate, monștrii marini prind viață călăuziți de sceptrul lui Poseidon. Sunetul mării și sarabanda furtunii îmi însoțesc pașii. Refac toate treptele inițierii lui Odiseu în tainele lumii, alunec printre pericole și refugii protectoare, întâlnesc Teatrul – un alt edificiu inițiatic esențial -, cu sublima sa mască ținută strâns în mână, aproape naufragiez în insule populate de năluciri coșmarești ori străbătute de Pan, Afrodita și Eros, dar presimt că Ithaca e aproape, atât de aproape… E timpul să mă întorc acasă.

 

Notă: toate fotografiile care au însoțit acest reportaj de călătorie ateniană provin din colecția privată a autoarei.

3 Comentarii

  1. Dușan Crstici says:

    Addenda de Întâi Decembrie : O revelație legată de minunatul triptic atenian, și anume, Blajul, această Atena a românismului cultural , de fapt, a nașterii românismului cultural! Dușan Crstici

  2. Dușan Crstici says:

    Am citit cu încântare excelenta descriere a unui oraș unic, leagănul culturii europene. Fotografiile, fascinante prin compoziție si claritatea imaginii. Textul Dvs. mi-a redeșteptat o amintire îndepărtată, de prin anii ‘ 60. La finalul lecției de istorie despre războaiele peloponesice din clasa a v-a, un text suplimentar, scris cu litere mai mici, descria cum in sunet de famfară , spartanii învingători, depășiți in cruzime doar de străvechii asirieni, au dărâmat zidurile cetății Atenei, patria filozofiei, a artelor si a democrației ( a oamenilor liberi, stăpâni de sclavi, inclusiv, sau, mai ales). Am plâns, ca… un copil! Despre victimele inocente ale sclavagismului comunist, va ocupați Dvs., fapt pentru care, mie îmi rămâne doar sa va mulțumesc si sa plâng pana la final. Cu deosebita considerație si respect, Dușan Crstici

    • Avem o pasiune comună, domnule Dușan Crstici, și vă mulțumesc mult pentru cuvintele calde, pentru aprecierea acestui serial de călătorie ateniană și a celorlalte cercetări istorico-memorialistice ale mele… Revenirea asupra imaginilor (din multitudinea cărora recunosc că mi-a fost foarte greu să aleg) m-a retranspus în orașul prin care am peregrinat cu atâta fervoare în această vară. Evocarea dumneavoastră despre lecția războaielor peloponesice mi-a reactivat o impresie resimțită în capitala Greciei: în imensul spațiu al sanctuarului antic trecutul părea viu, palpita, îl puteam atinge cu vârful degetelor pentru a trece dincolo, cu ușurință, ca printr-o poartă deschisă. M-aș întoarce oricând la Atena…

Lasă un răspuns către Dușan Crstici Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *