ulei de pește

bizar 78

1973.Grădinița cu program prelungit de pe strada Reșița. Sâmbătă, cam pe la prânz. Șir indian. Fetițe, băieți. Nu au mai mult de cinci ani. O tanti în halat alb pregătește decorul. Se așază pe un scaun rotund, fără spetează. Ne strigă pe nume. Îmi îngheață sufletul. Simt noduri. În gât, în stomac. Nu mi-e frică, nu mi-e frică, nu mi-e frică. Mâine merg cu tata la grădina zoologică. Mă văd în fața poneiului. Numai noi doi. Ochi în ochi. Mă văd culegând flori de mușețel. Mi-a venit rândul. Tanti are în mâna dreaptă un linguroi. Pe arătător, un inel urât. În mâna stângă, o sticlă verde, destul de mare, din care va turna uleiul de pește. Pentru oase. Să nu avem probleme, să nu mergem la medic. Ne-a explicat educatoarea. Azi-dimineață, când îmi era tare somn. Uleiul de pește ne întărește oasele. Scăpăm de penicilină. Nu mai vine tanti Erji de la patru cu acul, în fiecare duminică, să mă-nțepe. Imediat după filmul cu Tarzan. Nu mai vine. Mi-a zis mama că, dacă înghit cuminte uleiul de pește, gata, adio ac, adio plâns cu sughițuri. Stau cuminte și aștept să-mi vină rândul. Unii plâng în spatele meu. Nu mă-ntorc să văd cine plânge. Precis că e fetița aceea cu codițe, nou-venită în grupa noastră. Ea întotdeauna plânge. Eu nu plâng decât sâmbăta. Foarte puțin. Pe la prânz. Uleiul de pește e scârbos. Îl simt deja pe cerul gurii. Îl țin o vreme strâns, între dinți. Apoi, îl mut ușor în față. L-aș scuipa, dar ne ceartă Mimi, educatoarea. Ultima dată, Aris a vărsat pe covorul nou. Mimi s-a dus cu el la baie. În tăcere. Noi am rămas pe scăunele. Nici lui nu-i place uleiul de pește. Mi-a șoptit la ureche, să înțeleg. După ce varsă, Aris e fericit. Eu nu vărs. Mă lupt cu cleiul din gură. Îmi vine să-i dau peste mână. Să răstorn sticla verde. Tanti în halat alb nu mă privește în ochi. Niciodată. Așa cum fac eu cu poneiul de la zoo.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *