Castelul din Carpaţi- o dramă în Ruritania

Înconjurat, în anii comunismului, de aura mitului, dramatizat şi ecranizat, celebrat ca un semn al românofiliei lui Jules Verne, “ Castelul din Carpaţi “este textul în care exoticul, anticipaţia, decadentismul şi goticul se unesc, în ţesătura ce proiectează imaginea stranie şi neliniştitoare a unei îndepărtat tărâm al marginilor. Căci Transivania lui Verne este propria sa Ruritanie, un amestec, bizar, de europenitate şi de eresuri , un domeniu în care morţii par să bântuie castele, iar ruinele sunt luminate de luna teribilă a spaimelor.

“ Castelul din Carpaţi “ este aşezat în acestă lume de fantezie, ce contrazice raţiunea carteziană cu încrederea ei în supravieţuirea misterelor. Insolitarea se hrăneşte din geografia umană şi simbolică a acestor locuri. Ea desfide ordinea prin creneluri de stâncă şi prin izolarea ei. Asemeni lui Bram Stoker, Verne configurează un spaţiu al mitului şi al groazei. Acolo unde scriitorul irlandez duce până la capăt pasiunea sa pentru morbiditatea gotică, Verne alege să se oprească, refuzând să rămână în tenebre. Dar între Verne şi Stoker afinitatea este dată de fascinaţia pentru pământurile locuite de duhuri. La graniţa Europei, dar fără a fi Orientul miraculos şi crud al altor romane, Ruritania lui Verne este un vast edificiu romantic, un ultim refugiu al inimilor damnate , prelungire a iraţionalului în plin secol al ştiinţei triumfătoare.

În “Castelul din Carpaţi”, Verne mânuieşte claviatura senzaţionalului gotic. Decorul este central în această scenografie a uluirii şi a îndepărtării. Aparent inexpugnabil, casă a vechii familii baroniale, castelul însuşi este reperul în jurul căruia se organizează strategia tainei. Verne este fidel gramaticii genului: goticul său se întemeiază pe aparenţele de dezolare şi pe ereditatea unei familii dispărute. Ca într-o pagină de Poe, între natură şi ruină se naşte o legătură ocultă. Castelul baronilor de Gortz este o altă casă a lui Usher, trezind în inimile celor care se apropie sentimentul de proximitate al morţii. Goticul lui Verne se serveşte de artificiile ştiinţei,pe jumătate ironic. Umbrele lui Walpole devin, în veacul progresului, opera ştiinţei stăpânite de geniul inventatorului nebun. În castelul lui Verne, Horace Walpole se întâlneşte cu Edison, electricitatea fiind, ca în ” Eva viitoare” a lui Villiers de l‘Isle Adam,miracolul ce face posibilă zămislirea de trupuri eterice.

Goticul lui Verne este un gotic muzical, căci în acest castel romantic se află , închis, geniul celei pe care o venerează, dependenţi şi obsedaţi, cei doi rivali,Franz von Telek şi baronul de Gortz. Stilla, artista de operă, este întruchiparea psihedelică a puterii cântului. Făptura ei trupească lasă loc unui rest himeric, pe care arta electrică a lui Orfanik îl închide în cilindre şi imagini. Baronul de Gortz, refugiat în castel spre a admira, în transă,pe moarta sa adorată, este un alt avatar al pasiunii romantice verniene. În el trăieşte o vocaţie voyeuristă a muzicii. Neputând-o poseda fizic pe Stilla, el are exaltarea orgiastică a stăpânirii dublului ei imaterial. Stilla este prizoniera voinţei sale luciferice, un obiect fără de preţ în colecţia acestui sibarit cu privire demonică. Sexualitatea lui Gortz este maladivă şi orgiastică. Sfârşitul său, copleşit de ruine fumegânde, este o sinucidere. Pentru Gortz, adevărata Stilla este cea zidită în înregistrările sale şi evocată, oniric, în jocurile de lumini ale lui Orfanik. Despărţirea de clona făpturii venerate îl aruncă în haosul morţii şi al nebuniei.

Ruritania lui Verne are un aer vintage, de ilustrată din alte timpuri,cu fragilitatea unei cutiii muzicale, căci ariile Stiilei răzbat din acest trup electric, dincolo de moarte. Ruritania lui Verne este un regat sincretic, peste care domneşte astrul gotic al spectrelor. Profilul ei se topeşte, simfonic, în imperiul de ceţuri şi de stânci al Nordului.

Un comentariu

  1. Maria Cecilia Nicu maria cecilia nicu says:

    „Ruritania lui Verne are un aer vintage, de ilustrată din alte timpuri,cu fragilitatea unei cutiii muzicale…”perfect spus si multumesc pentru interesanta expunere.

    Uitasem de ” Castelul din Carpati, ce zic… uitasem si de Jules Verne…”scapari” nejustificate bineinteles.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *