Dorul canadianului născut ȋn România: „o cofetărie ca acasă!”

 Casa Romana, aşa se numeşte noua cofetărie deschisă de curând ȋn Oackville, aproape de mine. O aşteptam de mult, aflasem anul trecut de la magazinul Carpaţi din Mississauga (lângă Toronto) că se va deschide, dar nici prin cap nu mi-a trecut, după aproape un an de aşteptare, că voi avea o asemenea supriză plăcută.

În primul rând că, de când m-am mutat de la Montreal la Toronto, acum 20 de ani, n-am întâlnit o cofetărie românească în adevăratul sens al cuvântului. Magazinele româneşti din Toronto vând prăjituri, fursecuri, cozonaci şi alte produse de patiserie, dar o cofetărie propriuzisă, cu mese şi scaune, nu văzusem. Şi, sincer, nici nu credeam că voi vedea când aflasem recenta veste a viitoarei cofetării. Mă aşteptam la un magazin de unde să poţi cumpăra prăjituri, cornuleţe, fursecuri, brânzoaice şi cozonaci.

Cofetăria s-a deschis la sfârşitul lui iulie. Prima senzaţie, când am intrat, a fost bucuria unei regăsiri. Vitrine, mese, scaune elegante, un fel miniatură a celebrului Nestor din vechiul Bucureşti. Gâtuită de emoţia acestei neaşteptate revederi, după o sumară vizualizare a locului, mi-am îndreptat ochii spre galantar. Dacă aş spune că mi s-a tăiat raspiraţia, lumea m-ar lua drept o iremediabilă exaltată. M-aş apăra însă, dând ca exemplu celebrele madelene ale lui Proust, despre care ştie toată lumea! Savarine, amandine, ecleruri, cremşnituri (denumite aici şi Napoleon) şi preferata mea, prăjitura pe care eu o ştiam drept „Tosca” (amandină cu un moţ de frişcă, care aici avea alt nume) şi multe altele, una mai apetisantă ca alta.

CR1

Eram cu o prietenă şi amândouă amuţisem. Ne-a întâmpinat un tânăr, Andrei Antonescu, despre care am aflat că e unul din cei trei creatori ai magazinului. Imediat l-am întrebat dacă d-na Cristina Macovei, cea care înfiinţase cu ani în urmă magazinul Carpaţi, era acolo. Da, era în laborator, adică în spate, a chemat-o şi a venit împreună cu partenera ei, Carmen Vasilescu, amândouă zâmbitoare, îmbrăcate în halate albe. Cristina, pe care o cunoscusem de la Carpaţi ne-a spus că pasiunea ei au fost întotdeauna prăjiturile şi că, atunci când a solicitat-o pe prietena ei, Carmen, să-i fie parteneră la acest business, nu s-a aşteptat ca ea sa accepte. Dar, spre surprinderea şi marea ei bucurie, Carmen a acceptat să-şi asume riscul de a renunţa la jobul permanent pe care-l avea, a făcut nişte cursuri de patiserie şi iată-le acuma împreună în această mică ȋntreprindere. Când le-am fotografiat, Carmen s-a scuzat de micuţa pată de ciocolată de pe halat, era de la crema cu care tocmai a uns nişte fursecuri!

CR2Parcursesem pagina lor web de pe internet (http://www.casaromanasweets.com) ȋn care văzusem, cu uimire, o tortă numită „Haute Coiffure„, reprezentând o fustă cu pliuri. Carmen mi-a explicat că la cursuri au învăţat o mulţime de secrete ornamentale. Continuând discuţia, Cristina şi Carmen mi-au arătat şi produsele lor de patiserie, din care eu am încercat pe loc un pateu cu brânză – în formă de merdenea- de care dusesem dorul ani de zile. Minune! În plus, fiind ora prânzului, am aflat că puteam servi o ciorbă, aşa că prietena mea şi cu mine ne-am delectat cu o minunată ciorbă de perişoare. „Cofetărie cu domeniu extins” m-am ȋn gândit.

Am cumpărat pentru acasă câteva sorturi de prăjituri, nişte pateuri şi croissante, toate de o calitate impecabilă. Prietena mea a cumpărat fursecuri şi cornuleţe despre care mi-a spus apoi că au fost excelente. La Casa Romana trebuie să mergi de mai multe ori, nu poţi epuiza toate produsele într-o singură vizită. Când am fost a doua oară am cumpărat un fel de ecler vienez, făcut la mare artă: între două straturi de ecler de formă rotundă cu gaură la mijloc era cremă de vanilie, deasupra un pic de frişcă şi, aici vine delicateţea: nişte „picături” caramelizate de zahăr ars. O splendoare estetică, dar mai ales gustativă!

L-am regăsit acolo şi pe d-l Nelu (baciul de la Bran care face caș afumat de oaie, despre care am scris deja, ȋl cunoscusem la Carpaţi), venise din laborator să aducă o tavă de langoşi cu brânză telemea, la care ne îmbia cu entuziasmul lui legendar, justificat de altfel. Andrei, care era, după cum am înţeles, specialistul în panificaţie, ne-a arătat cu mândrie baghetele, chiflele panini („dacă luaţi o ciorbă şi un sandwich panini, a doua ciorbă e pe gratis!” ne-a spus) şi alte produse, inclusiv îmbietorii cozonaci cu nuci şi cacao.

CR3

Cofetăria e deschisă zilnic până seara târziu şi, a treia oară când am fost acolo, tot cam pe la ora prânzului, m-am bucurat să văd toate mesele ocupate. De cine? De canadieni de origină est-europeană, nişte nostalgici ca mine, dar şi de mulţi francofoni, care adoră – pe bună dreptate- patisera franceză de bună calitate! Dar erau şi mulţi alţii, veniţi din lumea ȋntreagă, dornici să ȋncerce arta culinară de pretutindeni. Iar ȋn acest colţ, au avut ce găsi!

Urez simpaticilor antreprenori mult succes şi, cu aceeaşi ocazie, ȋi invit pe turiştii din România, SUA şi din celelate provincii ale Canadei să treacă, ȋn drum spre Cascada Niagara, pe la cofetăria Casa Romana. Nu vor regreta, garantez!

„CASA ROMANA Sweets boutique”, 609 Ford Dr., Unit 2, Oakville, On, Tel: (905)845–6688

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *