Jurnal de taxi 8

Zona Unirii înțesată de lume. Fac eforturi să găsesc un loc de staționare unde să nu deranjez pietonii, care nu mai încăpeau pe trotuar, și nici pe ceilalți șoferi. Din mulțime se risipește un preot, îmbrăcat în straie bisericești, având la încheietura mâinii, legat cu un fel de curelușe, telefonul mobil. Barba tăiată frumos la linie, lată de doar două degete, și părul prins cu gel îi dădeau un aspect îngrijit. Deschide portiera și mi se adresează pe nume. Îl poftesc înăuntru nedisimulându-mi încântarea să întâmpin așa o apariție.

În timp ce se face comod mă abordează cu condescendență: ”Nu-i așa că nu este singura activitate pe care o prestați? Știam eu. În România nu mai poți trăi dintr-un singur job. Uitați-vă la mine! Credeți că mă ocup doar de preoție? La biserică sunt în slujba Domnului, dar apoi dau consultații juridice, deci sunt în slujba oamenilor”.

” Interesant! Eu știam doar de avocatul diavolului. Înțeleg că sunteți… celălalt?”

”Am mai auzit astfel de ironii. Dar dacă veniți la Centrul de Asistență a Consumatorilor veți vedea că e o activitate cât se poate de serioasă. Sunt avocatul oamenilor necăjiți, care vin cu speranța că problemele lor se pot rezolva…”

”Vorbiți ca un politician. Nu v-ati gândit? Dacă tot e să faceți cumul de meserii. Nu prea am auzit de preoți prin Parlament. De fapt, greșesc. Au fost câțiva să-i dea cu mir pe politicienii corupți, luați în vizor de DNA.”

Fără să-mi dau seama, i-am săltat mingea la strană părintelui, care a adăugat: ”Doamne ferește! Un preot nu poate îmbrățișa o carieră politică pentru că vocația lui este să nu mintă, să nu fure, și în general, să se comporte în societate cu frica lui Dumnezeu. Dacă înțelegeți ce vreau să spun. Nu vreau să dau impresia că am ceva special cu candidații sau clasa politică din România. Ei se perpetuează dintre noi, încât reproșurile ar trebui să meargă și către noi, alegătorii”.

”Dacă vă referiți la propria persoană, aș putea să vă dau dreptate. Dar dacă generalizați, dați-mi voie să am rezerve. Nu cred că biserica e fără pată iar corupția, pe care o blamați, și-a găsit un loc călduț și acolo.”

”Dacă sunt cazuri, sunt mai rare”, îmi răspunse preotul vădit stingherit.

”Nu intenționez să vă întristez, dar și în mediul politic cazurile de corupție au fost mai rare la început. V-ati fi imaginat atâtea arestări în anii 90? Iar la DNA mai este spațiu pentru îmbunătățiri, încă se acționează selectiv sau la comandă. Dosare precum Microsoft sau EADS au ajuns pe mâna procurororilor după ce au primit dezlegare în țările de origine. Anchetele nu au început nicidecum la București. Alte dosare, precum Bechtel, au fost îngropate, cel puțin deocamdată, din aceleași considerente. Ce să mai spunem de afacerile lui Puiu Popoviciu cu Institutul de Agronomie, prin care s-au defrișat zeci de hectare din Pădurea Băneasa. Seamănă izbitor de mult cu un alt dosar celebru, cel al mogulului Dan Voiculescu. Dar putem presupune că sancțiunile nu vor fi aceleași din moment ce Ambasada Statelor Unite și-a plantat bunker-ul tocmai acolo. Așadar trierea acestor dosare se face undeva mai departe. Și atunci ce ne mai agităm atâta în lupta asta politică surdă? Contează cine iese, are vreo importanță cine vine? Doar să nu facă greșeli mari, gafe de proporții, declarații năucitoare, căci altfel, foaia de parcurs este bine stabilită. Politica românească se face acum la Bruxelles și Washington. Guvernul este o anexă a FMI iar marii corupți sunt săltați cu binecuvantarea unor ambasadori în România. Dacă se face și cu binecuvântarea Sfântului Sinod? Vom afla, poate, în curând. Judecând după numărul fețelor bisericești luate la întrebări, s-ar părea că da”.

”Stiți ce lipsește în opinia dumneavoastră? Un lucru foarte important: prezumția de nevinovăție”.

”Este adevărat, dar poate fi înlocuită cu argumente. Vorbesc detașat pentru că eu sunt condus doar de mașină. Și să vă mai spun ceva, acum că au trecut alegerile. Câtă încrâncenare, câtă revoltă, câtă patimă! Am cunoscuți care se comportau precum un bolnav cronic care se agață de o ultimă speranță. Eram zilnic bombardat cu mesaje disperate, de un ”acum-ori-niciodată” induioșător. Efectul? După alegeri, acei băieți de la putere și opoziție s-au întâlnit undeva, la un restaurant, și au împărțit posturile cheie în totală armonie. Așa că stau relaxat și mă uit la lupta lui Dragnea cu propriul guvern, ca la…. aș fi zis teatru, dar e mai degrabă o luptă în noroi”.

După acel moment s-a așternut o liniște nefirească. Domnul în sutană părea să nu mai aibă păreri iar eu să mă îndoiesc de ale mele. Câteva trupe prezente pe Rock FM, post pe care radioul stă negreșit, gata de exorcizare, au condimentat atmosfera până la finalul cursei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *