Un debut strălucit: Dorian Branea

Ar fi putut să debuteze în volum – la fel, cu totul remarcabil, cum este cazul și cărții pe care o va survola acest text  – și la 20 sau 25 de ani. S-a afirmat, foarte repede, încă din perioada în care era student (unul dintre studenții străluciți de la Universitatea de Vest din Timișoara) și devenit era unul dintre liderii generației sale de critici literari și de eseiști. După o carieră didactică scurtă – cu un moment important totuși: Fundația A treia Europă (acolo unde, imediat lîngă ”corifeii” grupului – Adriana Babeți, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș, Smaranda Vultur, Gabriela Colțescu, Valeriu Leu -, Dorian Branea a ieșit repede în prim-plan, umăr lîngă umăr cu, enumăr pe repede înainte, Marius Lazurcă, Gabriel Kohn, Tinu Pîrvulescu, Sorina Tomuța sau Daciana Banciu-Branea) – și după una, relativ scurtă și ea, în politica locală, Doru Branea a ales, foarte bine de altel, să meargă în diplomație. În diplomația culturală, mai precis –acolo unde, de-a lungul a cîte două mandate pline la Varșovia mai întîi și mai apoi la Londra (unde e și acum), a făcut și continuă să facă o treabă excelentă.

Una dintre urmările acestor opțiuni de viață și de carieră alternativă a fost un debut în volum pînă foarte de curînd mereu amânat. O amânare de lungă durată care a fost rezolvată în primăvara acestui an, cînd, într-o serie consistentă de eseistică la editura Humanitas, Dorian Branea iese cu volumul ”Statele Unite ale românilor. Cărțile călătoriilor românești în America în secolul XX”.

branea coperta statele unite

Trebuie spus, mai întîi, că volumul de față stă – și stă foarte bine, de altfel” – pe o amplă cercetare doctorală pe care Dorian Branea a făcut-o la Universitatea de Vest din Timișoara, sub îndrumarea lui Mircea Mihăieș, acesta din urmă, probabil cel mai competent cunoscător al literaturii americane de la noi. Este o lucrare de doctorat care a dat, în cele din urmă, un volum despre care coordonatorul de teză și girantul ei prim totodată, profesorul Mihăieș notează că ”ne aflăm în fața uneia dintre cele mai complete (dacă nu și exhaustive) cercetări privind o temă palpitantă: relatările autorilor români care au călătorit în Statele Unite ale Americii. Rigoarea analizei, privirea îm egală măsură a literatului avizat și a sociologului dubitativ conferă demersului o soliditate impresionantă”.

Analitica multilevel și laborioasă pe care o desfășoară pe cele cîteva zeci bune de documente de călătorie ale travelogilor care au ajuns în SUA este, așa-zicînd, dublu rafinată în ultima treime a cărții, acolo unde Dorian Branea, punînd la lucru instrumente de lucru din multe discipline, dar mai ales o minte proprie excelent înzestrată pentru speculații și analize de finețe, propune un profil nuanțat și foarte convingător al ideii de americanitate care rezultă din aceste texte forate și survolate.  ”În afara unei serii antiamericane destul de compozite ea însăși, percepția lumii pe care o redau majoritatea cărților de călătorie dedicate Statelor Unite în secolul XX este cel mai adesea pozitivă. Ea rămîne în definitiv admirabilă și, pentru unii, exemplară, deși, între aluviunile unui veac de descoperiri culturale, sociale, politice, nu lipsesc nici aspectele care merită dezavuate. ”, menționează Dorian Branea și aceasta este una dintre concluziile de forță cu privire la ideea de americanite care îi locuiește pe cei care care au mers, în contexte politice și istorice foarte diferite, vreme de un secol în Statele Unite ale Americii și au scris jurnale de călătorie.

Demersul de cercetare, care are inclusiv o motivație inițială asumat arheologică (sînt pagini frumoase și autori aproape uitați care au scris despre SUA, care merită să fie citate/citați și pe care, generos, Dorian Branea le/îi aduce la zi), țintește să identifice și să examineze ”temele și subiectele recurente pe care memorialele de călătorie în Statele Unite din secolul XX le frecventează pentru a degaja definițiile românești ale identității și civlizației americane”. Este, prin urmare, inevitabil, ca metodologia utilizată să fie ”eclectică” – ea se află ”la intersecția dintre analiza de discurs, istorie (literară, ideologică), critica literară și imagologie”.

100 de ani reprezintă un orizont de timp generos și foarte inspirat ales pentru a face o radiografie complexă a ideii despre SUA pe care o au românii care ajung acolo și care, impresionați și inspirați de regulă de ceea ce văd, aleg să și scrie jurnal de călătorie. Cu atît mai mult suta de ani care acoperă secolul al XX-lea este un rezervor adînc de idei pentru o asemenea cercetare cu cît, nu în primul rînd dinspre Statele Unite, ci mai ales dinspre România, perspectiva din care sunt scrise notele suferă sau ar trebui să sufere semnificative presiuni de context istoric / politic / ideologic.

Avem, așadar, în acestă carte și perspective așa-zicînd virginale cu privire la ce este acest teritoriu care dă, în ulltima sută de ani, cea ma pregnantă putere – nu doar politică, nu doar economică, dar și, în bună măsură, culturală – a lumii. Dar și viziuni distante, rezervate sau chiar bine cadrate de formule ideologice aproape opuse celor care subîntind Statele Unite ale Americii. Avem, des, o minunată lume nouă și un model superior de viață cotidiană și, la limită, de civilizație la care se expun travelogii români și pe care îl povestesc în detaliu, dar și, uneori, cu mult mai rar este adevărat, o lume de refuzat (cel puțin teoretic, pentru că, în practică, este infinit mai greu de făcut o asemenea opțiune, mai ales cînd detaliile despre acea lume sînt primite nemijlocit, ”la firul ierbii”, cum s-ar zice) pentru că iese flagrant de mult în afara cadrelor înguste pe care le dau perspectivele socialist-comuniste. A propos de specia minoritară a călătorilor români care merg în SUA și scriu jurnal critic-enervat, există și o excepție notabilă, pentru că se întîmplă în democrație: ”verbiajul anarhic-xenofob al lui Grid Modorcea – cea mai indigestă mostră de antiamericanism din întreaga literatură de călătorie românească în Statele Unite în secolul XX”.

Și mai concret: în ”turbulentul secol XX”, jurnalele de călătorie analizate ”dedicate, între 1900 și 2000, exclusiv sau în cea mai mare măsură, itinerarelor americane” aparițin unui ”contingent pestriț și inegal, în care se regăsesc, prin accidentul unui impuls auctorial înrudit, somități și scribi anonimi, nume de patrimoniu și veleitari. Statistic I: ”timp de o sută de ani, între 1900 și 2000, descinderile transatlantice ale românilor sunt conservate în peste treizeci de cărți  publicate în limba română, preocupate exclusiv sau în cea mai mare măsură de universul american”. Statistic II: scriu jurnal de călătorie în America, în secolul al XX-lea, nu numai scriitorii, ci și istoricii (inclusiv istoricii literari), critici literari și de teatru, traducători, gazetari, sociologi, diplomați, profesori (inclusiv profesori de sport), funcționari de stat (chiar demnitari de rang înalt), zootehniști, agronomi, regizori, ofițeri de marină. ”Cu toate că afilierea profesională nu determină relevanța percepției și capacitatea de a tezauriza elegant, cele mai bune incursiuni în universul transatlantic aparțin, oarecum previzibil, scriitorilor / istoricilor / criticilor literari, deci intelectualilor umaniști cu aplomb retoric”, menționează Dorian Branea. Statistic III: scriu (una sau, cazurile sînt rarissime, mai multe cărți) despre Statele Unite – P. Comarnescu, Ioan Grigorescu, M.Apostolescu, Ad.Arsenescu, Fl.Begnescu, E.Barbu, J.Bart, N.Băciuț, S.Brucan, A. Sidorovici, I.Dinu, P.Dobrescu, G.Duca, R.Enescu, Gh.Flaișlen, C.L.Flavian, A.Gheorghiu, C.C.Giurescu, D.Grigorescu, V.Ionescu Vion, N.Iorga, N.Lupu, Th.Marian, I.Parhon, Ioana Em.Petrescu, M.Ralea, R.Rusan, V.Sălăgean, Vasile Stoica, I.Iosif Șchiopul, V.V.Stanciu, S.Tănase.

Pentru România, publicistica de călătorie adunată în volum  ”cel puțin pînă la relansarea, în anii 60, a instituțiilor și studiilor americane dedicate literaturii și istoriei Statelor Unite, dar cu siguranță și mai tîrziu, în plină dictatură, cînd o mare parte din gîndirea originală și uneori iconoclastă asupra Americii se refugiază în faldurile proteice ale travelogului, literatura de călătorie reprezintă specia predilectă ce facilitează aproprierea culturală a experienței americane”. Chiar mai mult decît atît, indică Dorian Branea: ”America travelogurilor transatlantice este, de fapt, America noastră cea mai caleidoscopică și mai expresivă”.

Cînd, pînă de curînd cum spuneam, încă nu aveam un volum de autor publicat în dreptul lui Dorian Branea, s-a spus, cu referire la acesta, că am cîștigat un foarte bun diplomat și că am pierdut un excelent eseist. ”Statele unite ale românilor. Cărțile călătoriilor românești în America în secolul XX” este un semnal puternic că s-ar putea să îl fi recîștigat.

Cît despre carte în sine, punctez încă o dată ideea excelenței aceste apariții editoriale: avem o ”primă istorie literară a cărților românești de călătorie peste Ocean publicate în secolul 20” de mare ținută intelectuală.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *