Prigoana plăcerilor. Edificarea unei erotici solare

Cartea nonconformistului filozof nietzschean Michel Onfray este în mai mică măsură un breviar al hedonismului menit să reabiliteze acest curent filozofic greșit interpretat (adevărata reabilitare survine în opera magna a lui Onfray: cele șase volume ale „Contraistoriei filozofiei”) și în mai mare măsură o deconstrucție lucidă și radicală a creștinismului și a ateismului din imaginarul occidental.

Diagnosticul lui Onfray este următorul: întreg creștinismul se întemeiază pe respingerea trupului și a sexualității cu efectul pervers al unui nihilism al cărnii tradus printr-un eros nocturn puternic cenzurat. Responsabili: mai puțin Isus, o figură mitologică, un anti-corp care nu râde, nu mănâncă, nu defechează, ci mai degrabă: apostolul Pavel, impotentul care reușește să-și transforme maladia în virtute și normă- de aici elogiul creștin al abstinenței, al castității, al sexului marital disociat de dorință și plăcere. Onfray are convingerea că întreg Occidentul suferă, în continuare, de o schizofrenie tributară efectelor celor două milenii de creștinism: una a dualității trup/suflet, păcat (carne, sexualitate)/virtute (abstinență). Misoginismul e impregnat în imaginarul occidental și e generat tot de viziunea creștină (pauliniană&augustiniană) asupra lumii/omului. Chiar și în lumea de azi, numai aparent postcreștină, în Occident nu există pedagogii ale corpurilor, nu există o cultură solară a sexualității. Sade și Bataille sunt tot creștini prin sexualitatea nihilistă, prin lipsa de respect pentru corp și femeie, prin tanatofilie, prin abjecție și dezgust.

„Această poveste de aproape două mii de ani ar fi rizibilă dacă n-ar fi produs un corp creștin de care toți, creștini sau nu, trebuie încă să ținem seama dacă evoluăm în geografia mentală europeană. Stigmatul creștin continuă să ardă trupul credinciosului și al ateului, al agnosticului și al păgânului, al papei ca și al creștinului practicant. Locuim într-un corp creștin pe care orice filozofie demnă de acest nume, continuând Iluminismul și efortul său critic, ar trebui să-l descreștineze.”

Cartea propune o reorientare spre lumea orientală, spre un „eros solar, armonizat cu pulsiunea de viață, celebrând energia viului, optând pentru cultul falusului în loc de cultul Crucii, iubind partenerul ca o șansă de a obține bucuria”. Dubla incursiune (în nihilismul cărnii creștine și în fizica erosului solar indian) are ca scop descreștinarea corpului occidental, a corpului de azi, eliberarea de conștiința culpabilității, de păcat, de morala moralizatoare. Prima descreștinare parțială a avut loc în preajma Revoluției Franceze (înainte de teroarea lui Robespierre). A doua descreștinare parțială: momentul ’68 cu corolarul său cunoscut: legalizarea și detabuizarea contracepției și a avortului. Epifenomene acestei revoluții parțiale: liberalizarea totală implică negativitatea sexului, transformarea partenerului în obiect dispensabil de consum, nihilism, libertinaj, haos, Michel Houellebecq.

Se impune o a treia descreștinare (finală și totală), una care să legitimeze o metafizică hedonistă, solară, orientală a sexualității. Onfray pledează pentru nominalismul sexual, o gândire ce recuză definițiile generale, universale, platoniciene ale Bărbatului și Femeii. Sexualitatea fiecăruia ține de o istorie singulară, scrisă o singură dată în cartea lumii. Meritul optimistului Onfray este de a sublinia importanța eliminării definitive a ideii creștine de păcat din imaginarul sexualității occidentale impregnate de mirosul morții. Limitele acestei deconstrucții sunt însă limitele condiției umane. Eliberat de tabuuri, (auto)cenzurări și culpabilități atavice, omul actual nu este mai puțin expus terorii de a fi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *