Sake – cu luciditate, precizie și șarm

”Sake” nu înseamnă numai – așa cum ne spun multe referințe cît se poate de serioase– ”alcool” (ca denumire generică) în limba japoneză. Termenul poate funcționa și ca nume propriu – și, cu privire la aceasta, avem pe piață, de puțin timp, o carte în care personajul său principal este cineva (o cățelușă, mai precis) care a fost numit în acest fel. Pentru rigoare: înainte de a fi personaj principal într-o carte și de a împrumuta numele său pentru a da un titlu de carte, în jurul lui Sake a fost construit un jurnal apărut în multe numere ale unei prestigioase publicații de limbă română care apare în Canada, ”Pagini românești”.

Sake

Cartea se cheamă, de altfel, chiar așa: Jurnalul lui Sake. Este scrisă de Florin Oncescu, un autor redutabil de proză scurtă și un om foarte special. Ca și penultima carte a acestui scriitor, și ”Jurnalul…” a fost publicat la editura Limes din Cluj-Napoca. Florin Oncescu este, odată cu ”Jurnalul lui Sake”, la cea de-a cincea carte de proză scurtă. Precedentele patru sunt următoarele: ”Dispoziție depresivă” (1994, un volum care – în cuvintele lui Dan C. Mihăilescu, consemnează ”debutul cehovian al unui mare prețuitor de…Celine”), ”La umbra unui enciclopedist” (1999), ”Întoarcerea” (2003), ”Ilustrate din America” (2007). Pentru primele patru volume, așadar, avem o cadență de 4-5 ani; doar cel mai recent, apărut foarte de curînd de altfel, pune între el și precedentul un interval de fix un deceniu. Florin Oncescu este, profesional  vorbind, absolvent al Politehnicii bucureștene (la Aeronave) și este stabilit de mai bine de două decenii în Canada; pentru lungi perioade de timp, locuiește – ca și acum, în 2017 – în Statele Unite. În cîmp literar, este un foarte bun scriitor pe spații mici, în opinia mea unul dintre cele mai autentici autori de proză scurtă care scriu în limba română ai ultimelor decenii. Nu publică des – am înșirat mai sus și titlurile și anii lor de apariție deloc întîmplător , inclusiv pentru a marca distanțele dintre aparițiile în volum -, dar cînd o face, dă (cititorului) texte de foarte bună calitate.

Sake, revenind la cartea în jurul căreia există, de fapt, acest text,  înseamnă, cum spuneam, alcool în limba originar, dar ”Jurnalul lui Sake” este un elogiu adus conciziei și lucidității.  Iar cățelușa Sake este și mai departe de posibilele sugestii pe care le poate pune în joc ideea de alcool: ”Sake s-a născut într-o crescătorie de cîini din Quebec și a fost vîndută, pe cînd avea două luni, unei familii de quebechezi francofoni. Aceștia, dovedi o rară lipsă de inventivitate, au numit-o Pitoune, sau, pe românește, cățel. Pentru motive rămase necunoscute, au abandonat-o trei luni mai tîrziu la SPCA (Societe pour la prevention de la cruaute envers les animaex). De acolo, aproape imediat, au cumpărat-o ei, cam la o treime din prețul pieței. În casa lor, Pitoune s-a văzut numită Sake și a fost încadrată într-un proces accelerat de imersie lingvistică.  A fost obligată să reînvețe în limba română toate comenzile canine de bază, deja însușite de ea în franceză. (…) Ajunsă scriitoare, ea a descris toată această aventură persoană într-o vibrantă pagină de jurnal, care începe cu o formulare memorabilă: cînd am început să scriu în limba română, eu m-am născut a doua oară”.

jurnalul lui sake

Am rezumat acest traseu jucăuș-biografic nu doar pentru a semnala cîteva dintre reperele narative ale acestei cărți, ci și pentru a sugera o bună parte din tematica acesteia: fiindcă e o carte despre mai multe lumi, despre dezrădăcinare, despre jocurile (uneori despre festele) identității, despre reașezare într-o țară de adopție, despre transferul de tare naționale (inclusiv într-un sens cultural), despre dezrădăcinare și nostalgie, (iarăși – uneori) despre situații parcă extrase din Caragiale.

Paginile de jurnal ținute (e un fel de a spune, desigur…) de Sake se referă, aproape integral, la întâmplări și personaje dintr-o micro-comunitate de imigranți români din Canada.  Menționez acest amănunt pentru a sublinia că, dincolo de pseudonimele cu care lucrează Florin Oncescu, prin intermediul cățelușei Sake, intrigile în care sunt acestea angrenate comportă, cum e și firesc de altfel, o lectură locală, româno-canadiană dacă vreți.  Jurnalul lui Sake poate fi citit, în această linie de lectură, ca un mic inventar de moravuri ale emigrantului român în Canada, cu focus pe lumea (uneori la propriu, alteori doar pretins) intelectuală cu origini românești. Însă lectura acestei cărți este foarte agreabilă și dincolo de cheia locală cu care se deschid, la sigur, aceste note jurnaliere. Așa încît se poate spune și în acest fel: paginile de jurnal ale lui Sake spun mult(e) despre comunitatea emigranților români din Canada tocmai pentru motivul că nu sînt strict și exclusiv despre această comunitate și, deopotrivă, paginile acestea stau în sine foarte solid pentru că și-au găsit mediul potrivit la care să se refere și cronicarul adecvat care să extragă ceea ce e consistent și relevant. Logic e din ceea ce spun aici că această cartea este una importantă, deopotrivă, pentru literatura diasporei românești, dar și pentru literatura română în sine, de dincolo de o graniță sau alta.

Cartea are în jur de 220 de pagini. Jumătatea dintre acestea sînt, direct, ”Jurnalul lui Sake” – partea cea mai consistentă a acestuia fiind plasată în prima jumătate a cărții, în vreme ce un fragment mai scurt al acestui jurnal (o parte a doua a lui) regăsindu-se chiar la final. Este relevantă această arhitectură – inclusiv pentru motivul că peste restul textelor – care au de regulă alte cadre de referință geografică decît paginile de proză din jurnalul efectiv al lui Sake – plutește același duh bun al prozei de foarte bună calitate care e în cele două secțiuni din care a derivat și titlul cărții și care par că țin îmbrățișate bucățile de proză din mijlocul cărții.

Concise, minimaliste, dar și substanțiale, cu umor fin și cu ironie de cea mai bună calitate  ”la purtător”, în mod evident foarte curate (clar-cristal scrise), prozele lui Florin Oncescu dau o plăcere autentică și semnificativă la lectura lor. A propos de proza scurtă – țara de care este legat destul de mult ”materialul” din care e făcută aceasta carte, Canada, a dat, foarte recent, un Nobel pentru literatură exact pentru proză scurtă: Alice Munro.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *