Ecce DADA!

Dintre evenimentele care au marcat artistic anul 2016, aniversarea unui secol de la punerea în scenă a primului spectacol Dada s-a bucurat, de bună seamă, de o atenție privilegiată. E greu de crezut că spiritul dadaist ar fi putut reînvia altundeva, într-un mod mai energic și mai autentic, decât într-un spațiu teatral înrudit prin virtualitățile expresive cu cel ce l-a zămislit, la început de februarie 1916, la Cabaretul Voltaire din Zürich. Poate și din acest motiv, în toamna anului trecut, repertoriul Teatrului Regina Maria din Oradea s-a înnobilat cu o bijuterie a dramaturgiei universale, Cabaretul Dada, montată după piesa omonimă a scriitorului Matei Vișniec. Proiectul regizoral nuanțat prin adaptarea originală a Ancăi Bradu, intuiția scenografică de o surprinzătoare expansivitate și fluiditate a decorurilor create de Doru Păcuraru, ingeniozitatea cromaticii vestimentare și robustețea decupajelor realizate de Andra Bădulescu Vișniec, armoniile muzicale compuse de Ovidiu Iloc, ce alternează ritmul de cabaret cu intrada revoluționară, și o impresionantă desfășurare actoricească s-au întâlnit într-o viziune de mare ținută artistică. Cuvântul, coregrafia de o frenezie explozivă, muzica, atmosfera de cabaret și inserțiile de teatru-eseu au reconstituit, asemenea unui pandant regăsit în timp, o epocă sortită dizolvării în pragul noului veac, ignorând cu superbie avertismentele și puseurile autodistructive din magma cărora s-au modelat experimentele avangardiste.

Departe de a fi o simplă figurare mimetică a stilului cabaretelor dadaiste, spectacolul poartă un mesaj deschis spre o serioasă reflecție interioară. La suprafață distingem multiple semnificații ce glisează între registre diferite: între comic și tragic, ludic și grav, grotesc și sublim. Acest spirit contradictoriu al mișcărilor de avangardă e surprins într-o memorabilă formulă de criticul Paul Cernat în Avangarda românească și complexul periferiei: ,,Apocalipsa umanului este însă una veselă, carnavalescă…” (Editura Cartea Românească, București, 2007, p. 105) Într-adevăr, între tentațiile escatologice și euforia carnavalescă, granițele dintre lumi se topesc, atmosfera cabaretului se internaționalizează, ca o replică la războiul absurd ce a cuprins vertiginos întreaga omenire. Desigur, există numeroase fire nevăzute ce converg spre primele spectacole, aduse în spațiul de joc prin decoruri, măști și personajele reprezentative – întemeietorii mișcării: Tristan Tzara (Richard Balint), Sophie Tauber-Arp (Gabriela Codrea), Emmy Hennings (Angela Tanko), Hugo Ball (Mirela Niță Lupu), Marcel Iancu (Sebastian Lupu), Jean Arp (Sorin Ionescu), Lenin (Pavel Sîrghi). Li se alătură Domnul Dada (Șerban Borda) și Doamna Dada (Ioana Dragoș Gajdo), un fel de personaje-fragment, două instanțe bântuitoare ale conștiinței lui Tristan Tzara, răsfirate în multiple ipostaze, fie demoni, fie anchetatori fără cruțare, care-i cer totul. De altfel, întregul complex ideatic al piesei e construit pe simbolistica dublului, reliefată prin denumirea grupării, rezultată în urma repetării aceleiași silabe. Și alte cuvinte participă la propriul cabaret lingvistic, căci ,,întreaga planetă s-a jucat întotdeauna cu repetarea a două silabe”, tentată fiind de schematism și simplificare. Ironic și inchizitorial, Domnul Dada îl interoghează pe Tzara despre adevărata identitate, despre sensul numelui Dada: ,,Așteptăm toți de la tine adevărul”. Unui Tristan prea obosit (rol interpretat cu multă subtilitate), extenuat de angoasele căutării prin hățișul de nonsensuri ale lumii căzute în haos, i se cere totul. Însă ce mai înseamnă adevărul într-o lume supusă unei retorici a minciunii și argumentelor falacioase menite să suscite interesul pentru perpetuarea sângerosului conflict mondial? Singura lui salvare se convertește în suprema negație, într-un NU repetat obsedant, până când devine DADA. Există un nivel metalingvistic foarte bine articulat pe jocul scenic al protagonistului. În jurul cuvântului Dada se construiește o idee ce rămâne prinsă în filigranul spectacolului până la sfârșit, tocmai pentru a nuanța tendințele dinamitarde, în măsura în care numai în limba română cel de-al doilea da îl anulează mereu pe primul, îi atenuează consecințele, îi răstoarnă traiectoria semantică, reconfirmând cu voioșie rosturile negației. Pe de altă parte, efectul ludic, cu reverberații de sorginte franco-germană, pare de nestăvilit în acele secvențe ce mizează pe dezarticularea limbajului până la jocul îmbinărilor fonetice aleatorii. În aceste nuanțe supraviețuiește candoarea începuturilor și naturalețea erotismului, discret ascunse în amintirile lui Tristan Tzara despre România.

0S8A0592

Fenomenul Dada se reflectă poliedric, tot așa cum se prezintă și spațiul scenic, flexibil și agil în metamorfozele sale. Crochiurile scenice prind viață grație personajelor aflate fie într-un soi de mișcare browniană, fie într-o desfășurare cadențată, în ritmul pasajelor muzicale. La Cabaretul Dada ne întâmpină o pleiadă de personaje refugiate din calea demenței colective: artiști nonconformiști, paria societății, dezertori, revoluționari atinși de virusul anarhismului. Oricum, toți sunt niște supraviețuitori. De altfel, motivul dezertorului se prefigurase deja într-un poem al lui Tristan Tzara scris în 1914, Furtuna și cântecul dezertorului, care prevestea vijeliile ideologice ce urmau să brăzdeze agonic chipul lumii.

În planul apropiat se desfășoară în toată splendoarea sa laboratorul avangardist, unde se pun la cale experimente artistice menite să frizeze morala vremii și să demoleze canoanele constrângătoare. Mișcarea de insurecție artistică captează întreaga fervoare tinerească. O lavă de energie și de spontaneitate se revarsă în scenă, mai ales în momentele muzical-coregrafice, acolo unde jocul colectiv dezvăluie esența adevăratei arte, aceea de a rămâne singura forță unificatoare în vremuri tulburi. În mare parte, reușita acestor cadre se datorează coregrafiei semnate de Mălina Andrei și orchestrei care asigură fondul muzical. În arrière-plan se desfășoară câmpul de luptă de unde sosesc, contrapunctic, emisarii morții, răniții, rumorile despre fața sângerândă a războiului. Cabaretul pare o insulă pierdută în mijlocul unei mări cuprinse de flăcări. Artiștii și publicul lor se conectează la două planuri, la două fețe ale aceleiași realități. De altfel, între acestea nu există granițe, doar palide fâșii de trecere, concretizate simbolic prin uși, fie ele și imaginare, ori prin draperii, dincolo de care se mai întrevede câte ceva. Amestecul lumilor e violent, lăsănd istoria să se prăvălească brutal peste simbolicul glob de sticlă protector, fragil și casant precum sufletul omului, vulnerabil prin angoasele acumulate și eliberate apoi în cele mai șocante forme.

0S8A0022 0S8A0438

Fluid spațiu de trecere dintre lumi, draperia funcționează uneori drept cortină pentru secvențele de teatru în teatru, permițând scrutarea în adâncime, spre cauzele ce au adus omenirea până în punctul de criză. Parafrazând un manifest avangardist semnat de Ion Vinea, intitulat Avertisment, putem observa că modernitatea nu se afirmă doar printr-o agresivă și irevocabilă ruptură cu trecutul, ci și prin curajul de a vedea realitatea în față, dar cu fața la realitate. Marii mediatori culturali de la sfârșitul secolului al XIX-lea devin ineficienți în fața încrâncenării forțelor beligerante, idealurile se alterează, speranțele se macină. Vechile valori își pierd consistența, tradițiile se dezintegrează, însăși fibra identitară a omului suferă o fisură prin despărțirea de o cultură în contextul căreia se așezase în trecut sub semnul unui conformism docil. Alte ,,isme”, alte ideologii se precipită să le ia locul. Scena istoriei devine un lung lanț de eșecuri, de pe ruinele cărora dadaismul nu împrumută decât vocația supremei ratări. Dacă am încerca o definire programatică a esteticii dadaiste – deși curentul respinge orice încercare de structurare – atunci am privi-o ca pe o artă a tuturor greșelilor posibile, un joc al ratării, un pariu existențial pornind de la posibila întrebare: Cine poate comite mai multe erori? A fi dadaist înseamnă a avea vocația ratării și capacitatea de a comite toate greșelile. E semnificativ pactul lui Lenin, încheiat în spiritul dadaismului politic. Când unul dintre revoluționari îl avertizează ferm: ,,Domnule Vladimir Ilici Lenin… Aveți grijă, dacă vreți să fiți efectiv dadaist, va trebui să comiteți toate greșelile posibile…”, el răspunde emfatic: ,,Jur, da, da, să fac toate greșelile posibile!” Din subtext răzbate o amară ironie a istoriei, ale cărei lecții își revelează sensurile crude, uneori chiar și după o lungă perioadă de timp.

Dialogul Bătrânilor (interpretați de actorii Ștefan Borda, Ioana Dragoș Gajdo, Angela Tanko, Gabriela Codrea, Mirela Niță Lupu, Sebastian Lupu, Sorin Ionescu, Anda Tămășanu, Mihaela Gherdan, Alina Leonte, Denisa Vlad, Emil Sauciuc, Alin Stanciu, George Dometi, Andrei Sabău) pare desprins din insectarul teoriilor conspiraționiste. Și totuși, deliberat sau nu, personajele își asumă această funcție explicativă, considerând că tânăra generație a devenit incoercibilă. Argumentele lor falsifică însă datele realității, pervertesc însăși noțiunea de patriotism, încercând să eternizeze o mentalitate anchilozantă, care și-a epuizat rosturile, și-a spus ultimul cuvânt în teatrul istoriei. La antipod, tinerii dadaiști din piesă proclamă libertatea absolută a gândirii, limbajului și erotismului, incartada generală, jocul hazardului în locul oricărui program artistic sau structuri ideologice prefabricate. Excelenta scenă a defilării vechilor și vetustelor ,,isme” arată cum intrarea în modernitate se face printr-un travaliu prelungit și epuizant, pe fundalul unei polifonii ce dezavuează orice formă de cenzură. Voluptatea demolării canoanelor, respingerea viscerală a oricăror sisteme de gândire se exteriorizează extrem de zgomotos, prin insultă și huiduire viguroasă. În spiritul și litera unui alt celebru manifest aparținând lui Ion Vinea, lumea devine bordelul universal în arcanele căruia se bucură de tandrețe viii și morții, deopotrivă.

Recuzita revoluționarilor, pătrunși la rândul lor de morbul dadaist, are aceleași rădăcini. Impulsurile activismului politic se regăsesc în proclamarea sexualității eliberate de orice convenții și tabuuri. Retorica lui Lenin, puternic impregnată ideologic și preluată apoi în discursul personajului Stalin, evocă expresivitatea șocantă a manifestelor dadaiste, îndreptate împotriva tuturor programelor vremii, de la formulele estetice până la cele social-politice. Da-ul revoluționar rostit e o formă a consimțirii la actul dadaist generalizat. Descinderea lui Lenin în lumea cabaretului nu mai pare a fi deloc întâmplătoare.

Trebuie menționat că succesul piesei se datorează, în egală măsură, costumelor și măștilor, ce dau propriul spectacol de strălucire și culoare, au propriul dialog cu publicul, constituind butaforii în două registre cromatice. Coloritul intens, vivace și cald al veșmintelor din zona cabaretului (roșu-purpuriu, bleu delicat, galben-oranj) alternează cu cenușiul revoluționar, grefat pe culori reci, aidoma doctrinei și idelurilor uniformizatoare proclamate de Lenin.

0S8A0475

0S8A9917

Intro-urile cinematografice redau fidel câmpul de luptă, activând unul dintre sensurile cuvântului avangardă, preluat din lexicul militar, ce reiterează nota invaziv-agresivă a mișcării. Într-o scenă tulburătoare, soldații își poartă pe front propriile cruci, tot așa cum viața conține în sine, nevăzuți, germenii morții. O suită de imagini-document se suprapun palimpsestic, pe ecranul panoramic înălțat pe fundalul scenic, peste scurte cadre de spectacol dadaist, provocând o încremenire a ritmului vieții din sfera cabaretului. Poate fi o aluzie la zorii noii arte a filmului și la limbajul său cu o mare forță demistificatoare, surprinzând realitatea nudă de pe linia frontului și prefigurând marile tragedii ale căror ecouri vor atinge, inevitabil, estetica dadaistă. De altfel, șarje memorabile de replici demistifică propaganda mediatică pusă în slujba războiului, mizând pe un lexic lozincard și găunos, lipsit de orice suplețe. Ocheanul se întoarce acum împotriva lumii pe dos, anapoda, ce și-a pierdut direcția și echilibrul în perimetrul unei conflagrații stupide și iraționale. ,,Inventat” pe front, dadaismul devine un reflex de autoapărare, o răbufnire de nesupunere, provocată de absurdul lumii și de ritmul aberant al războiului.

Construcția circulară a piesei ne proiectează în plin spectacol mediatic contemporan, cu invazia diletanților, a cabotinilor și specialiștilor de platou, demni reprezentanți ai dadaismului zilelor noastre. În alte scene regăsim sugestia unui muzeu al dadaismului, unde figurile de ceară prind viață, migrează din timpul lor, invadând prezentul. Ideea unui muzeu pare în răspăr cu tot ce a reprezentat mișcarea Dada, imposibil de ordonat și de articulat într-un asemenea cadru. Efectul este însă spectaculos prin suplețea spațială și tonusul formelor scenice. Departele devine aproape, iar axele temporale fuzionează sub semnul straniei presimțiri că experimentul Dada continuă și astăzi.

 

Notă: Articol publicat în Revista de cultură Familia, seria V, anul 53 (153), nr. 4 (617), aprilie 2017

 

2 Comentarii

  1. Dușan Crstici says:

    Extraordinară prezentare a dadaismului! Conexiunea curentului cu prologul distrugerii accelerate a planetei, primul război mondial, acroșarea lui Lenin, in atmosfera cabaretului din Zurich, falacitatea argumentelor de continuare a nemaivăzutului carnagiu, totul este genial prezentat! Ca un făcut, Lenin a plecat pe drumul greșelilor fără număr, continuatoare a carnagiului, cu viza ideologica, din gara din Zurich. Tânărul din Moinești, cu nume floral, atât de frumos, s-a convins singur, in 1956, de justețea mișcării bazate pe înlănțuirea greșelilor. Totul, ca la carte, scris de dumneavoastră, cuo luxuriantă bogăție a limbajului. Rămâne să trecem cu bine anul 2018, vis a vis de argumentele continuării carnagiului, chiar din 1916! Cu deosebit respect si scuze pentru scurtcircuitarea comentariului despre generația ’27, Dușan Crstici

  2. alexandru sfârlea says:

    Excelentă cronică a unui spectacol de excepţie. Felicitări autoarei şi realizatorilor spectacolului !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *