Bibilesc, bibilești, bibilește…

…bibilim, bibiliți, bibilesc. Pare un verb oarecare de conjugarea a IV-a, însă acum trei ani, în 2014, când i-am căutat etimologia pe internet, nu era trecut în popularul dexonline.ro, și nu l-am găsit nici în alte dicționare din bibliotecă. Mi se părea o nedreptate pentru un verb atât de mișto, folosit în tot felul de contexte în viața de zi cu zi. De ce era marginalizat?

În dicționarul alcătuit de Augustin Scriban în 1939, apare doar cuvântul „bibil”, de origine neogreacă, o „cusutură cu dințișori la guler, la mînică”, iar “a vorbi cu (sau în) bibiluri” înseamnă „a vorbi cu cuvinte alese, cu înflorituri, figurat.” Noul dicționar universal al limbii române de la editura Litera, ediția din 2006, conține doar pluralul „bibiluri”, „(cuvânt învechit și regionalism) cusătură în formă de dințișori pe marginea unui guler sau a unei mîneci”, după care se dă un citat din Creangă, „toți de-a rândul îmbrăcați cu cămeșuice cusute cu bibiluri albe.”

Cuvânt învechit? Regionalism? Ce mai înseamnă „vechi” sau „regionalism”? Pe Youtube găsești azi câteva filmulețe de la șezători bucureștene, dar și de prin alte părți, în care se arată cum se cos aceste tivuri decorative. Un specialist în folclor și etnografie, îmbrăcat în ie albă ne explică în detaliu și cu accent moldovenesc cum se fac colții bărbătești, pe unde se bagă acul, cum se potrivesc piciorușele și cum se creează distanțele. Și ce spuneați, că doar femeile cos?

Dintr-un impuls de avocat și dorind să-i alcătuiesc chiar și o definiție mai cuprinzătoare, am apelat atunci la Moș Google și am ales fragmente care conțineau verbul „a bibili”. Nu mică mi-a fost mulțumirea când am dat peste un noian de exemple. Cineva își bibilea fișierele în computer cu pasiunea unui colecționar de timbre. Altcineva spunea că bibilește setările unui calculator de la A la Z. Cel mai fericit web-designer bibilește câteva zile la un jpg, de care se bucură apoi o lume întreagă. O tipă – probabil mama zmeului – zicea aproape ca în basme: „cum stăteam eu aşa şi bibileam prin dashboard-ul ăsta de la blog, mi-am dat seama cât sunt de rea.” Altcineva își bibilește pagina de Facebook sau armata de clone. Televiziunea cutare își bibilește site-ul, anunță o știre pe un news feed.

În afară de domeniul IT, unul dintre cele mai migăloase și mai expansive, verbul nostru apare și în contexte mai tradiționale, cum ar fi cele legate de:

– grădinărit (bibilirea pomilor fructiferi, a legumelor sau a plantelor decorative);

– pescuit (bibilirea lansetei);

– reparații auto (bibilirea mașinii în service sau prin alte spații neconvenționale);

– înfrumusețare (coafeza și cosmeticiana te bibilesc până la ultimul firicel de păr);

– stomatolog (dentistul m-a bibilit vreo două ore);

– sfaturi în reviste glossy (bibilește-te!);

– modă (mirii sunt bibiliți în fața oglinzii);

– masaj (vine la tine acasă cu masa, uleiul și te bibilește până adormi);

– creșterea animalelor (fermierul cutare își bibilește căprițele ca pe comori);

– animale de companie (inginerul cutare își bibilește peștii din acvariu);

– biserică (servicii de restaurare cu bibilirea stranelor);

– scris (nu prea poți bibili un text dacă mai ai doar două ore până la deadline);

– literatură (bibilirea unui poem, a unui pasaj sau a unui dialog);

– creație muzicală (solistul cutare e tipicar, bibilește piesa până iese ca lumea)

– relații de familie (mă deranjează că soacră-mea îl bibilește prea tare pe soțul meu)

– politici educaționale (bibilite până la ridicol de câte un politruc)

– proteste (nu ne mai bibiliți, nu ne mai aburiți)

– gătit (bibilirea unor feluri de mâncare slow food, cel mai probabil din bucătăria internațională);

– amenajări interioare (după ce pleacă zugravii, începem să bibilim și noi prin casă).

Între timp, după trei ani, în 2017, în dexonline.ro, în afară de substantiv, au apărut, în sfârșit, verbul „a bibili”, adică „a executa o operațiune cu meticulozitate, acordând atenție (uneori exagerată) detaliilor” sau „a finisa”, dar și expresia „a o da pe bibiluri”, ceea ce în jargonul gheișelor locale ar însemna „a face gesturi de atragere a bărbaților” și care continuă, într-un alt registru, specific, expresia existentă la Scriban.

Totuși, invenția românului nu are margini, așa că de la Moș Google aflăm noi expresii precum „a bibili ceva ca pe ochii din cap / ca pe sfintele moaște / ca pe un ou (de struț) / ca pe un bebeluș / ca pe orez / ca pe soldatul venit de pe front / ca pe nu știu ce”. Nu știu ce simțiți voi, dragi bibilitori, dar eu, dacă aș fi din altă țară, aș începe să învăț (și) limba română.

Mă număr printre cei care folosesc uneori cuvântul acesta, iar acum că verbul a intrat în dicționare și sper să fie urmat și de expresiile adiacente, mi se pare că reprezintă o mutație semnificativă privind abordarea identitară. Cum să-mi explic altfel încântarea când îl aud sau îl văd în scris? Sau poate nu este o mutație și nici nu este ceva nou, ci mai degrabă o reamintire, un efect de memorie, o conștientizare.

Mă simt ca un entomolog în fața unei specii fascinante, dornică să pictez fluturele din cât mai multe unghiuri. Nu vreau să-l înțep cu acul, ca să-l adaug la insectar, nici vorbă. Vreau doar să-l scot în evidență, să arăt tuturor cât de frumos este, pentru că merită din plin. În afară de sensul propriu și aparența colorată, cu urme de folclor balcanic și memorie rurală, verbul „a bibili” exprimă o viziune aparte despre limită, margine, frontieră și tot ceea ce demarchează suprafețe, spații.

Coaserea unei margini cu un tiv frumos arată că nu ne este indiferent cum alcătuim o relație cu ceea ce ne înconjoară, apropiat sau nu. Nu ne place când se face mizerie în spațiul intermediar. De aceea mintea inventează ceva, o a treia cale. Bibilirea este un pas înapoi, pentru a face loc celuilalt sau, mai precis, acelei energii negative, care captată la momentul potrivit, poate fi transformată în energie pozitivă. În loc să mă concentrez obsesiv pe punctul de tensiune sau de întâlnire, care pentru celălalt poate fi în altă parte decât îmi închipui eu, dau alte sensuri ideii de margine, aleatorii și eliberatoare, o estetizez, astfel încât creez și arăt spații noi, imaginare, care ar putea lua forme materiale la un moment dat.

Bibilurile se cos pe marginile veșmintelor, pot fi de aceeași culoare cu pânza sau de o altă culoare. Reprezintă o atitudine oarecum opusă față de aspectul zdrențuit, deși uneori și hainele cu un asemenea aspect au diverse tipuri de dantele. Exprimă modul cum purtătorul se raportează la lume. Pe de o parte, un veșmânt cu un tiv simplu ar arăta o importanță mai mică acordată barierelor dintre spații, purtătorul le-ar anula imediat dacă ar fi nevoie, pentru că are această capacitate mentală, orientată spre sincretism. Pe de altă parte, un tiv dantelat exprimă reflexie, nevoia de negociere mai în amănunt a raporturilor, atenție mai mare la ideea de echilibru și avertisment în fața dezechilibrelor, o atitudine mai prudentă față de formele de relaționare abuzivă, nevoia de a crea noi raporturi între gol și plin, de a conștientiza apariția unor noi tipuri de relație între a fi și a nu fi.

În vara lui 2016, am participat la o conferință organizată la Universitatea din Viena, un eveniment de amploare cu sute de participanți din toată lumea. În curtea interioară a sediului central al universității, unde se află o pajiște cu șezlonguri, câțiva arbori înalți, o mică estradă, o statuie feminină cu un șarpe la picioare, bănci simple și un bistro, toate înconjurate de somptuosul portic grecesc al clădirii, era și un loc special la umbra unui tei. Acolo puteai dona cărți în schimbul unui tricou, erai invitat să lași un mesaj pe hârtie colorată, pentru a fi agățat într-un fel de expoziție ad hoc, sau puteai face schimb de pietre.

Chiar așa: schimb de pietre. Într-o valiză mare, cineva pusese multe pietre de o asemenea mărime, încât să-ți poată încăpea în palmă. Primeai și un marker negru, auriu sau argintiu și scriai un cuvânt din limba ta, pe care aveai de gând să-l lași moștenire acolo.

Ce cuvânt am scris? Am luat marker-ul auriu și am scris „a bibili”.

Inițial nu știam că voi primi o altă piatră la schimb. Alege una, mi s-a spus. Uf, pe care să o aleg. Mi-au căzut ochii pe portughezul „saudade”, dar pe acesta îl știam deja. Voiam ceva necunoscut, așa că am cotrobăit puțin prin vechiul geamantan după ceva care să mă provoace mai mult. Erau și cuvinte pe care nici măcar nu știam să le pronunț, din cauza alfabetului – chinez, arab, punjabi, vietnamez etc. – (mea culpa), așa că am trecut pe lângă ele puțin cu musca pe căciulă, deși nu purtam căciulă, fiindcă era miez de iulie.

Până la urmă am atins o piatră cu un cuvânt pe care măcar îl puteam rosti: „Gspusi”. După un moment de suspans și dubii legate de pronunția consoanelor de la începutul cuvântului, mi s-a spus că înseamnă un fel de „iubită”, „scumpă”, e sinonim cu „Liebschaft”, dar și cu „Schatz”, și se folosește în sudul Germaniei și în limbajul colocvial din Austria. Totuși, nu este un cuvânt foarte frecvent, etimologia sa purtându-ne spre sudul Europei, la limba italiană, „sposa, sposo”, deci la o zonă de contact italo-nemțească, în contra purismului etnic.

Prin urmare, se bibilește și prin alte părți ale lumii, mi-am zis. Cum să nu se bibilească? În esență, nu este un fenomen specific românesc, dar are o coloratură balcanică, bazată pe fondul cultural grecesc, mediteranean, curgător și arhipelagic precum tivul cu mici decorațiuni sau dantela unui veșmânt.

Dacă ne întoarcem la discuția despre identitate, intrarea în legalitate a verbului „a bibili” poate avea implicații interesante. Deși în aparență este un mod discret de a reflecta asupra marginii, bibilirea mi se pare o formă sănătoasă de comunicare, un dialog între zone cunoscute și necunoscute, un joc de alegeri și respingeri, de umilință și revoltă, o asumare a libertății de a crea ceva în spațiul intermediar. Presupune măsurători, opțiuni, împunsături, întoarceri, repetiție, pauze, răbdare, tenacitate, vizualizarea unor finalități. Un schimb de hotare, de hotărâri și nehotărâri, acomodarea cu sinele străin și, în cele din urmă, o mare dragoste pentru lucrul frumos, de calitate, modern, surprinzător – spuneți-i cum vreți – apărut acolo unde nici nu te gândești. Când îl identifici, ți se pare deodată firesc, pentru că l-ai căutat fără să știi cum arată de fapt.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *