Zile și nopți de Sânziene la… Londra (1)

Pentru călătorul dornic să ajungă cât mai curând în capitala răsfirată pe malurile Tamisei, transportul aerian rămâne o confortabilă opțiune. Londra, una dintre cele mai cosmopolite metropole ale Europei și, poate tocmai din acest motiv, expuse transformărilor ce brăzdează vertiginos configurația vechiului continent, își păstrează nealterată forța de seducție, atrăgând fără întrerupere o diversitate de călători. Din capul locului, trebuie să nuanțez că voiajul meu are o notă mai specială. Nici turistic, nici comercial, dar nici întru totul de strict interes familial, ci atent direcționat spre un scop ale cărui roade se vor culege abia după un anume timp. Anual, prestigioasele universități londoneze își deschid porțile spre mii de studenți străini, iar statul britanic finanțează studiile celor cu rezultate deosebite. Jocul întâmplării (sau norocul?) face ca fiica mea să se regăsească de un an printre acești tineri, fapt ce m-a determinat, în prag de vară, să cercetez o subtilă modalitate de îmbinare a utilului cu plăcutul pe parcursul drumului meu spre Universitatea din Greenwich.

Casa Reginei Conservatorul din Universitatea din Greenwich Curtea interioară a Universității din Greenwich IMG_20170622_202146

Palatul Tudorilor

Dar să nu mă rătăcesc pe firul istorisirii, căci nici în prea stufosul trafic londonez nu am reușit o asemenea performanță. De o organizare perfectă, sistemul funcționează cu precizia unui mecanism de mare finețe și, mai ales, cu mult calm. De altfel, calmul englezesc nu mi s-a mai părut a fi, la el acasă, o suavă legendă, ci o realitate receptată cu toți porii, în deplină sincronizare cu imaginile ce se fugăresc zglobii prin dreptul ferestrelor aparținând trenurilor metropolitane. Venind dinspre margine spre centru, dinspre toate aeroporturile orașului spre inima orașului, cel mai pitoresc mijloc de locomoție se dovedește a fi trenul. Ușor și rapid, arde distanțele într-un răstimp  pe care călătorii îl pot câștiga prin lectură, prin muzică, prin contemplare ori prin reverie… Clădirile vechi, tipic englezești, din suburbiile Londrei încremenesc într-o mare de povești, invitându-te să le extragi din tăcerea lor demnă, să le descoperi fascinația de altădată arcuită pe ficțiunile copilăriei despre aventurieri și suflete libere. Constat cu surprindere că gara din Liverpool Street se află la câteva sute de metri de Turnul Londrei și de Tower Bridge, iar Victoria Station în perimetrul impozantului Big Ben din burgul Westminster. Peste tot, în aceste spații uriașe, underground, domină aceeași forfotă ca în aeroporturi, însă toată lumea își păstrează calmul.

Timpul pare generos, tinerii așezați pe treptele exterioare ale gărilor așteaptă liniștiți ceva sau pe cineva, localurile se animă, iar pe străzile mai înguste, în lipsa teraselor, amatorii de bere conversează chiar în fața pub-urilor. Pe lângă mine trec câteva pălărioare cochete, croite după inconfundabila modă londoneză. Într-o bună zi, voi purta și eu una asemănătoare la cursa anuală de la Ascot. Până atunci, colind străzile și caut să deslușesc misterul acestui oraș atât de contradictoriu, deopotrivă rece și cald, prăfuit și sclipitor, lent și precipitat, amorțit și vivace. Clădiri de sticlă și oțel, de o surprinzătoare alonjă arhitecturală, spintecă cerul, păstrând la baza lor doar un ac subțire de drum pe care se strecoară cu agilitate autobuzele supraetajate. Uneori mi se taie respirația, mă simt asemenea unui strop pierdut din pulberea universului uitat pe pământ. Și totuși, transportul public londonez, edificat pe un model ce și-a dovedit fiabilitatea în timp îndelungat, continuă să mă contrarieze. Când am investigat pentru prima dată o hartă detaliată a sistemului, încercând să caut cele mai accesibile trasee, am avut strania senzație că un puști neastâmpărat, de vreo trei anișori, a pus mâna pe cutiuța cu creioane dermatografe ale mamei sale și a început să tragă, la întâmplare, linii și liniuțe pe pereți. Ce încrengătură, ce învălmășeală, ce năuceală de toată frumusețea înseamnă labirintul de trenuri, metrouri, autobuze, vaporașe ce întretaie căile de acces ale Londrei!

Universitatea din Greenwich

IMG_20170623_120230 IMG_20170623_120311 IMG_20170623_121002 IMG_20170623_121011

Îmi petrec cele mai lungi zile din an răscolind orașul cu voluptate, iar gândul îmi fuge spre sărbătoarea Sânzienelor de acasă, spre nopțile magice în care, potrivit tradiției noastre străvechi, se spune că sacrul pătrunde discret în lumea profană. Apoi mă reîntorc visătoare spre Londra, orașul mutilat de bombardamente în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Evenimente evocate, de altfel, de Mircea Eliade în superbul său roman… În sud, ecourile unei epoci glorioase, cu diafane amprente renascentiste, se confundă cu imaginea iconică a Universității din Greenwich. Fosta curte a regelui Henric al VIII-lea, devenită ulterior Old Royal Naval College, a dobândit în 1992 statutul de instituție de învățământ universitar. Așadar, o universitate încă tânără, care are încă multe de arătat lumii întregi, se bucură de toate darurile și privilegiile istoriei. Căci nu e puțin lucru pentru un tânăr să studieze arhitectura, tehnologiile digitale, științele politice, psihologia, muzica sau medicina într-un spațiu încărcat de istorie, intrat în patrimoniul cultural al umanității, unde se inițiază un dialog viu și pătrunzător cu trecutul. Greenwich a dobândit o efigie aparte în administrația city-ului londonez, fiind considerat burg regal. Cele două clădiri gemene adăpostesc o valoroasă moștenire culturală, devenită, în timp, un adevărat laborator artistic și spiritual: Muzeele Regale Greenwich și Capela Sfinților Peter și Paul. În orice punct cardinal aș privi, pe retina sufletului mi se aștern straturi de simboluri revigorate printr-o pașnică alchimie a soarelui și a vântului insular. Spre sud, Casa Reginei pare așezată în centrul lumii, într-un fabulos spațiu din care se naște timpul. Deasupra ei, pe colină, străjuiesc Meridianul Greenwich și Observatorul Regal Britanic. Spre nord, modernitatea își dă întâlnire cu celestul prin impresionantele clădiri ce depun mărturie despre forța imperiului financiar britanic. Dar, spre acestea ne vom îndrepta într-un articol viitor. Deocamdată, pătrundem în Parcul Regal din Greenwich, urcăm o pantă abruptă și nu ne oprim decât în vârful colinei pentru a admira panorama unică a Londrei de Sud, deslușită dincolo de linia apei ce mângâie The Isle of Dogs.

(Va urma.)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *