Dacă ar fi cîștigat finala de la Roland Garos, am fi spus despre ea – nu doar cîțiva care insistăm să o facem în continuare, și după o înfrîngere dureroasă, cum a fost cea din 10 iunie, ci, așa, într-un larg consens național – că este regină. Deci, că, avînd o regină, suntem un fel de monarhie.
Cu Simona Halep, așadar, România a fost la un pas să devină monarhie. După modelul nopților magice pe care, mai ales la World Cup 1994, Hagi – ”Regele” – și colegii săi de generație fotbalistică ni le ofereau în dar cu o generozitate uluitoare.
Chiar: cît de bizar este amănuntul că, după 1989, doi aromâni (și Hagi, și Halep sînt machidoni) ne-au dat această proiecție tonică, de substanță regală, făcând din țara noastră ceea ce, în chip politic direct, pare, pe măsură ce trece timpul, inaccesibil: anume, să fie aproape o monarhie.
Pe de altă parte, cum spuneam și mai sus, cred că sîntem, vreau să sper că destui, în orice caz cîțiva cu siguranță care insistăm să îi spunem că e un fel de regină. Că prezența – și prestanța – ei o fac să fie un fel aparte de regină. Cu grație, cu stil, cu ambiție și forță interioară extraordinare, cu viziune. Simona Halep este un fel de regină care știe ce este umilința și care înțelege că pînă și momentele cele mai amare, dacă sînt prinse în suflet cum trebuie, pot da, în cele din urmă un vin bun, un viitor bun.
La cîteva zeci de secunde după ce a pierdut cea mai recentă finală de Grand Slam, Halep a spus așa: ”e o zi dură pentru că nu am reușit să câștig, dar trebuie să muncim și să credem”. Apoi, la conferința de presă de după meci, a întărit ideea rezumată mai înainte: ”am fost aproape. Voi continua să muncesc, pentru că vreau neapărat să trăiesc din nou aceste emoții”.
Așa este, așa gîndește o regină rarissimă care știe că munca înobiliează, care ia cu sine ce trebuie din ceea ce ne este dat sub formă de înfrîngeri, care vede departe: ”trebuie să muncim și să credem”.
În fine: a propos de revărsarea de dezamăgire națională și de hermeneuticile în cheie psihologică oferite de chibiții de Herestrău și de afini ai acestora din orice colț al țării care au urmat finalei pierdute de Halep, știți ce a spus Darren Cahill, rafinatul și superinteligentul antrenor al marii jucătoare românce? Iată un citat la care merită să reflectăm mai mult: ”de fapt, nu cunosc pe nimeni care să-și iubească țara mai mult decît își iubește ea țara. Adoră să se întoarcă acasă de fiecare dată, iubește oamenii din România…Sper că îi vor oferi o reacție elegantă…”.
Gîndiți-vă: doar atît de puțin avem de oferit – ”o reacție elegantă”. Față de speranța și bucuriile imense pe care ni le-a adus și pe care NI LE VA MAI ADUCE Simona Halep, gîndiți-vă cît de puțin avem să îi oferim pentru ca lucrurile să arate și mai bine într-o bună zi. Nu foarte departe, de altfel 🙂
