Societăţii româneşti îi este tot mai greu să-şi dea seama către ce se îndreaptă… De îndreptat, ne îndreptăm noi încotrova, dar unde?
Parc-am fi într-un tren de noapte, care, vorba premierilor de odinioară, colac peste pupăză a mai şi intrat într-un tunel. Se trezeşte câte unul, se uită năuc pe geamul aburit, în întuneric, şi întreabă căscând: „Da’ pe unde suntem aici?”. „Taci naibii şi dormi!” îi răspund ceilalţi, somnoroşi. „Ajungem noi undeva”.
Conduc(ă)torul, căruia poate nu întâmplător i se spune şi „naşul”, nu mai trece de multă vreme să-i lumineze. Iar până la mecanicul de locomotivă e greu de ajuns, te mănâncă acarii. Mai bine stai ghemuit la căldurică, pe banchetă, cu genunchii la gură. O opri undeva, cândva, cumva şi mocăniţa asta a noastră.
Pe cine să-ntrebi, cine să te lămurească? Prezentul e din ce în ce mai dificil de prevăzut, fiind depăşit din acest punct de vedere numai de trecut. Nostradamus e cam greu de contactat zilele astea, Europa ne-a exmatriculat cam toate oracolele autohtone.
Ne-am putea bizui, pentru oarece prognoze, fie ele chiar și măsluite (fac bine la moral) pe oamenii de știință, dar… Ăștia sunt plictisitori rău şi au un defect de neiertat: domne, dacă sunt ei convinşi că apa fierbe la o sută de grade Celsius, o ţin pe-a lor, chit că opinia publică îşi dă şi dânsa cu părerea că poate ar fierbe la o sută şi-un pic.
De-aia e de bun gust să scoţi din când în când, în public, două – trei vrăjitoare de anvergură naţională. Dacă promovezi nişte doamne ţigănci şi organizezi un talkshow despre importanţa descântecelor în evoluţia societăţii româneşti, succesul este garantat. Cauza o fi democraţia, ori asta… (cum naiba îi zice?) libertatea de expresie. Statistic vorbind, lumea are suficienţi fraieri care se duc la vrăjitoare când se îmbolnăvesc, în loc să-şi facă un obicei mai frecvent din spălatul pe mâini. Și nu-i nicio vrăjitorie în această opţiune. Doar multă, multă prostie fermecată, originală.
Aşa stând lucrurile, am auzit pe surse că zilele astea autorităţile au cerut ajutor vestitei ghicitoare Zambila, să le descurce firele cam încâlcite ale destinului, ale viitorului. Metodele de analiză şi prognoză? Chiromanţie, tarot, cafea. Palmele însă n-a vrut niciun politician să le prezinte la ghicit, de când cu corupţia asta. Toți țineau pumnii strânși.
În fine, cărțile de tarot sunt aproape imposibil de priceput, aşa că a fost ales ghicitul în cafea. Încă de la prima vizionare de ceaşcă, Zambila a observat înăuntru schiţa unui animal de zaţ, care, prin micimea şi poziţia sa (cu spatele), a fost identificat cu certitudine ca fiind reprezentarea Viitorului.
Din acest moment, orice încercare de a da o interpretare apariţiei s-a blocat, din pricina divergenţelor ireconciliabile ale politicienilor prezenți. Zambila zicea că e măgar, demnitarii o ţineau pe-a lor, că e armăsar, sau chiar un falnic Pegasus românesc. Zambila a opinat apoi că ar fi o raţă, ei nu şi nu, că e ditamai lebădoiul.
Văzându-i că se aprind din ce în ce mai tare, profesionista le-a atras respectuos atenţia că un animal de zaţ nu poate reprezenta totuşi decât un viitor de zaţ. Adică niște resturi, într-o ceșcuță din care ne-a băut altcineva cafeaua…
