O știre bombă face ravagii în presa franceză și nu are nimic de-a face cu camionul de la Nisa. Oricum, am promis solemn într-un număr anterior să nu mă mai ocup de teroriști, pentru că dezavantajul tratării unui subiect de history in the making este acela că, până la data publicării materialului, implacabil, se va fi petrecut undeva în lume ceva de două ori mai cumplit. Așa că am decis să mă limitez la freze. Coafura de astăzi îi aparține chiar președintelui republicii franceze, François Hollande. Nu pentru că ar fi ieșită din comun, ci pentru că cel care face ca nimeni să nu observe ceva ieșit din comun la această freză, coaforul personal al președintelui, s-a remarcat printre semenii săi cu un salariu lunar de aproape 10.000 euro[1].
Probabil vi se pare mult. Exagerat de mult. Dar iată cel puțin trei justificări care merită luate în seamă. În primul rând, se știe că acest frizer merge oriunde merge președintele, stându-i la dispoziție zi și noapte. În al doilea rând, președintele nu este departe de personajul din sceneta lui Benny Hill, care vine la frizer să-i tapeze cele trei fire stinghere rămase pe vârful scalpului, iar acesta își face meseria fără să clipească, folosindu-și întreaga recuzită. În al treilea rând, ne putem lesne imagina cum ar arăta Hollande dacă nu ar avea un frizer care să-i sufle în ceafă 24/7. Uitați-vă la posibilul său omolog transatlantic. Multe contradicții și mistere învăluie personalitatea lui Donald Trump, dar niciuna nu se poate compara cu nebuloasa meșei de pe fruntea-i cam îngustă. Într-o carte publicată încă din 2004, Trump: How to Get Rich[2], milionarul mărturisește – cam fără legătură cu subiectul, ce-i drept – că niciun animal nu a fost agresat atunci când el și-a creat inegalabila freză. Îl credem pe cuvânt. Părul său arată mai degrabă ca și cum omul ar fi defrișat o miriște decât ca și cum ar fi dat iama într-un bârlog de iepuri sau bursuci. Totul sută la sută bio.
Dermatologi, hair styliști și psihologi se întrec să elucideze misterul părului acestui prezidențiabil republican. Unii cred că sub căpiță se ascunde o chelie. Alții zic că și-ar fi făcut implant. Mulți, amintindu-și de scandalul divorțului de Ivana, opinează că Trump și-ar fi făcut o operație estetică mai puțin reușită la scalp. Cei mai ageri, însă, au un verdict destul de clar – Trump nu a pățit niciuna din aceste neplăceri. Tot ce se vede este părul lui adevărat pe care și-l aranjează acum, la fix 70 de ani, exact ca acum 50 de ani, pe vremea când tânărul Donald se închipuia congener cu John Lennon și Paul McCartney, în perioada lor pre-hippie. Această decizie se face vinovată de lipsă de imaginație, dar nu și de fals în spray fixativ și ceară de păr. Reviste prestigioase precum Men’s Health și Vanity Fair s-au întrecut, de-a lungul timpului, să ofere cititorilor o istorie ilustrată a părului trumpian. Din această epopee, constatăm că totul s-a petrecut, decenii la rând, liniar și previzibil. Nicio intrigă, niciun punct culminant – Donald ne-a arătat același tapaj turtit, ce rezistă și în fața vânturilor celor mai năpraznice din Florida și Texas, ca în reclamele spray-ului Drei Wetter Taft, tapaj a cărui unică variațiune este degradeul – de la șaten închis la culoarea bobocului de rață, uneori alternând cu galbenul aproximativ al dinților pătați de tutun.
Concluzia comparației dintre cei doi politicieni este foarte simplă: primului îi stă bine părul, deși are foarte puțin; celui de-al doilea îi stă rău părul, deși are foarte mult (ca să nu spunem în exces). Trump ar trebui să ia măsuri urgente și să-i facă frizerului lui Hollande o ofertă de nerefuzat, în mulți, mulți dolari.
Soarta fericită a frizerului lui Hollande seamănă destul de mult cu soarta șoferilor parlamentari de la București, adusă pe tapet cu câteva luni în urmă când se discutau salariile și încadrările personalului acestei instituții. Ce-i drept nu-i de ici, de colo să te califici ca șofer la parlament. Candidații trebuie să susțină un examen scris, altul oral și o probă practică. Ei trebuie să știe ca pe apă toată legislația rutieră, plus șapte manuale tehnice de mașini, dar și de tractoare și autocisterne, pentru că parcul auto de la Casa Poporului este foarte variat, pentru orice eventualitate. Șoferii trebuie să fie foarte buni, având nevoie de cel puțin 70 de puncte din 100 la toate probele. Dar nici pentru vopsitorii de la parlament nu e viața mai roz, și aceștia trebuind să dea trei probe și să facă dovada unor cunoștințe teoretice și practice și unor calități umane de invidiat în orice profesie. Ce are, însă, de făcut un șofer după ce i s-a cerut marea cu sarea la concursul pentru ocuparea postului e foarte relevant, chiar dacă nu și foarte consistent[3]. Într-o zi obișnuită de lucru, șoferul îl duce pe parlamentarul din dotare de la hotel la Cameră și înapoi. Dacă stăpânul nu petrece prea multe ore în Casa Poporului, ceea ce, după știm cu toții, se întâmplă foarte adesea, șoferul are un răstimp modest în care să-și tragă sufletul. El poate sta de vorbă cu colegii aflați în aceeași stare de așteptare, poate lua o gustare discretă din portbagajul mașinii, poate trage un pui de somn pe scaunul din dreapta sau se poate proteja de caniculă la umbra unui copac. Acest răstimp este mai mult decât suficient pentru ca sindicaliștii să facă proiecte de viitor. Liderul lor, Vasile Stoica, era pregătit încă de anul trecut, așa cum reiese dintr-un interviu dat Antenei 3[4], să ceară măriri salariale de cel puțin 35%. Reieșea, atunci, că cei care mână demnitarii de colo-colo, de exemplu cei 150 de șoferi de la Camera Deputaților numai, câștigă 1.600 lei pe lună. Această nedreptate este strigătoare la cer, explica în continuare liderul de sindicat, dintr-un motiv pe care oamenii de pe stradă și autoritățile, dacă ar avea puțin bun simț, l-ar recunoaște și singuri, fără să fie salariații nevoiți să-l precizeze răspicat: Sunt șoferii aceștia șoferi obișnuiți? Nu; diferă materialul de transport. Una e să ransporte produse agricole și alta e să transporte parlamentari.
Corect! Este, deci, imperios necesar să se schimbe grila de salarizare în așa fel încât cine duce lubeniță la piață preț de 300 de km să poată câștiga doar a mia parte din cât face într-o lună cel care îl traversează strada pe domnul Petre Petrescu, deputat al județului din care vine și lubenița de mai sus. Este la fel de necesar să se schimbe și organigrama, pe lângă șoferi și vopsitori, parlamentul trebuind să angajeze și frizeri. Cine propune, la proba practică, o coafură à la Rod Stewart pentru Hollande, să câștige într-o lună greutatea lui în aur.
[1] Hotnews, 13 iulie 2016.
[2] Donald J. Trump, Meredith McIver, Trump: How to Get Rich, Balalntine Books, 2004.
[3] Gândul.info, 8 august 2015.
[4] Antena 3, 19 decembrie 2015.
