Stânga-dreapta. Cu de toate

Vă rog să priviți o fotografie. Aceasta:

partide

Instantaneul este din Ploiești, cîndva capitala unei (improbabile și oarecum comice, dar nu mai puțin memorabile) Republici. Am mai văzut și în alte localități ceva asemănător, doar că nicicînd nu am avut inspirația de a fotografia. De altfel, nici de data aceasta nu eu sînt autorul fotografiei – cineva din familia mea, sub protecția anonimatului J

Ce avem noi aici?

La o privire rapidă și cît se poate de neutrală: o strada (relativ mare), cu blocuri sudate între ele, cu apartamente ”pă sistem” – gen cutiuțe de chibrituri. Și, la parter, cum te uiți la fotografie de la stînga la dreapta (am  ales această direcție la întîmplare, fără vreo semnificație ideologică), în ordine, trei sedii de partid: PMP, ALDE, PSD. În colțul din dreapta, o șaormărie – ceva, în orice caz, mult deasupra fojgăielilor (mimat) doctrinare care desparte cele trei partide.

Fotografia aceasta este în cel mai înalt grad relevantă. Nu pentru ce înseamnă distribuirea sediilor de partide într-un oraș mijlociu spre mic, un oraș așa-zicînd ”de provincie” (deși, în această privință, este obligatoriu de spus că Ploieștiul are un șarm aparte, unic și irepetabil, de negăsit în orașele mari și nici măcar în București). Ci, mai ales și în mod fundamental, pentru ceea ce înseamnă cu adevărat distribuția doctrinară (de) pe scena noastră politică, precum și relațiile autentice între partide, dincolo de kafturile reprezentanților diferitelor partide (la care curge sînge artificial- din acela din filmele cu Mărgelatu; șuc de roșii din belșug adică…) de la televizor.

Nu voi face apologia unei indistincții absolute între partidele care populează eșichierul nostru politic, pentru că, logic, aceasta nu se poate susține. Anume, repet: o indistincție absolută. Am fi atunci în situația în care e China; țin minte că acum vreo 4-5 ani, discutînd cu un oficial de la marele partid din China, mi-a spus că la ei e ”pluralism” și mi-a detaliat că, în țara sa natală, pe lîngă marele partid comunist, există alte cîteva partide mai mici. 7-8. Iar la întrebarea mea, prin care am vrut să îmi dau o mînă de ajutor ca să pricep mai bine cum stau lucrurile,  privitoare la ce fac aceste partide și cu ce semană ele, omul din fața mea a răspuns, senin și pe deplin încrezător în sine, că toate semană, normal, cu marele partide comunist…Nu, noi nu sîntem chiar aici!

Supa doctrinară (și, cînd auziți acest cuvînt ”doctrină”, nu vă grăbiți să ridicați din sprâncene a mirare sau din umeri a lehamite, căci doctrinele dau, fie că partidele sunt conștiente, fie că nu, practica politică, direcțiile de acțiune, modelele de comportament instituțional șamd)  în care stau partidele de la noi este alta – dar aceasta nu înseamnă că nu există un ingredient care le domină copios pe toate celelalte.

Nu e simplu de fixat într-un singur cuvînt acest ”ingredient” comun. Este mai profitabil dacă, în încercarea de a înțelege mai bine care este acesta, procedăm, așa-zicînd, ”prin învăluire”. Un prim punct ține de efectele (politice în primul rînd) ale lui decembrie 1989: anume, fesenismul. Fesenismul este matricea originară în care au stat și continuă să stea și stînga de la noi, și dreapta – atîta cît este din fiecare dintre acestea două. Un alt punct dinspre care merită să privim pentru a înțelege mai bine are legătură cu modalitățile de  a exercita puterea la prima schimbare majoră a actanților (nu și a paradigmei!): în 1996. Reușitele palide de atunci, precum și eșecurile numeroase tot din acele vremuri explică, impecabil, de ce majoritatea actorilor politici din 1996-2000 au ajuns să simtă și să caute voluptăți pe bandă rulantă atunci cînd au fost în situații precum cele descrise excelent prin formula ”sindromul Stockholm”.

Apoi, în aceeași linie care delimitează și încadrează foarte bine modele de comportamente politice: schimbări bruște de etichete ideologice (PD era partid-fanion pentru Internaționala socialistă și a devenit, peste noapte, cu aceeași oameni, partid-fanion pentru Internaționala populară), practici politice sub presiunea realității la distanțe apreciabilă sau chiar la polul opus față de ceea ce spunea ”cartea de identitate” a partidelor (un exemplu care se uită ușor: mai ales în ultimii doi ani, PSD-ul lui Năstase a fost nevoit să practice mult ”dreapta” la guvernare, deși era, în acte, un partid de stînga). Adăugați la toate acestea, pentru limpezire, și istoricul politicilor de alianțe de pe scena noastră politică de după 1989; veți ajunge ușor la concluzia că fiecare s-a aliat cu fiecare.

Există, așadar, o matrice etatist-fesenisto-socialistă care domină copios tranziția noastră politică, la rigoare, deci la detaliu, nici pînă azi cu totul încheiată.  Ea nu ține de împărțirea stînga-dreapta, pentru că este, de fapt, deasupra acestora. În interiorul acestui fel de a privi, gîndi și acționa politic se fac, uneori în registrul comic-ironic, aceste diferențe clasice așa-zicînd.  E ca un fel ordonator subtil, ca un soi de dispozitiv mental – cu vocabular politic aferent, cu targeturi specifice, cu tipuri umane privilegiate – care a luat în posesie lumea politică de la noi.

Priviți, încă o dată, fotografia de mai sus! E despre ce e la noi în cel mai înalt grad! E despre politica noastră ”cu de toate”! Și oamenii? – ne putem întreba, cu deplin temei. Oameni sînt peste drum, dincolo de, pe partea celaltă.  Mai mereu, pe partea cealaltă!

Încă o observație: este foarte probabil că defectul numărul unu al acestei fotografii stă, a propos de ideea pe care a survolat-o acest text, în minimalismul ei. Pentru că, argumentele sînt foarte multe în acest sens, în prelungirea acesteia, era, în chip firesc, loc și de PNL. Iar de UDMR – partidul-balama, dar nu numai, pentru că e și partidul de gumă, partidul-contorsionist, partidul-elastic -, nici nu mai merită să mai aduc vorba. UDMR putea sta, de altfel, chiar și în colțul cu condimente de la șaormărie – și tot ar fi avut sens, și doctrinar, și faptic. Cît despre USR, nu ei sînt cei care, cu mîndrie și fudulie, fug de orice doctrină și se recomandă ca fiind partidul ”cu de toate”? Ca o șaormă ”tradițională”…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *