Se poate spune că, secole la rând, omenirii i-au fost suficiente aceste trei narațiuni – povestea Troiei, povestea lui Ulise și povestea lui Iisus.
Oamenii și le-au spus, și le-au răs-spus de nenumărate ori, și totuși narațiunile stau și astăzi în picioare – cu infinite resurse. Putem foarte bine să ne gândim că, peste o mie de ani, cineva le va rescrie, de la cap la coadă.
Atâta că, în cazul Evangheliilor este o diferență: povestea lui Cristos, după părerea mea, nu poate fi spusă mai bine. O fi fost ea spusă de nenumărate ori, dar cred că cele câteva versete în care citim, de exemplu, despre cum a fost Cristos ispitit de Satana au mai multă forță decât toate cele patru cărți ale Paradisului regăsit al lui Milton. Ai sentimentul că Milton parcă n-a avut inspirație în materie de ce fel de om era Cristos.
(Jorge Luis Borges, Arta poetică, Ediție îngrijită de Călin-Andrei Mihăilescu, Traducere de Mihai Gafița, București, Curtea Veche, 2002, p. 46)
