chioșcul de ziare

plec de acasă târăsc după mine leneș lumile care n-au existat niciodată

drumul se bifurcă din zece în zece pași iarba e mai înaltă ca ieri cineva

a sădit panseluțe număr în gând nuanțele ajung la șapte mă las păgubașă

unele îmbină movul cu galbenul și pe margini roșu închis pe astea n-am habar

cum aș putea să le număr fără să greșesc la chioșcul de ziare gemulețul e tras

 

domnul Stan a murit acum o săptămână aș fi mers și eu la înmormântare am aflat

prea târziu vorbeam zilnic el  pitit după gemuleț ca-ntr-o vizuină eu cu capul sprijinit

în bărbie pe marginea unei reviste de modă lucioase pe care nu o cumpăram niciodată

nu i se vedeau decât mâinile mari de culoarea tabacului domnul Stan trebuie să fie acum înconjurat de îngeri cu aripi de catifea îi cunoștea pe toți din cartier cu unii s-a împrietenit

fumau câte-o țigară amară gospodinele trecute de patruzeci de ani își prezentau plasele pline

moț când veneau de la cumpărături domnul Stan făcea observații alese în funcție de gramajul

produselor de firmă și așa mai departe purta întotdeauna un fes negru iarna în chioșc

se auzeau trosnind de frig gândurile vara plasticul se dilata și

domnul Stan urca silențios

în balonul cu ziare la cer

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *