Anti-Fahrenheit

Se spune că, spre deosebire de animale, noi, ființele umane, suntem incapabile să mirosim dezastrul. Instinctele ni s-au atrofiat într-atât, încât rămânem pe buza prăpastiei până când e prea târziu. Ne prăbușim în hău și abia atunci, precum Alice în interminabila ei cădere, medităm, tragem concluzii, facem legături. Prea târziu.
America din Fahrenheit 451 e o promisiune distopică, un avertisment care ne rămâne în minte fără să ne angoaseze, fără să ne afecteze pe termen lung. Nu credem că am ajuns atât de departe. Nu trăim într-o cultură a divertismentului transformat în modus vivendi. Nu e totul superficial. Nu ne împiedică sistemul să gândim, nu suntem atât de sistematic supravegheați și atât de abil manipulați încât să fie nevoie să ne mobilizăm, să acționăm. Inerția e o forță perversă.

Mario Varga Llosa face un pas în spate și constată că inevitabilul s-a produs. E băiețelul care strigă că împăratul e gol. Civilizația spectacolului e o Anti-Fahrenheit. Cărțile și cultura înaltă nici nu trebuie interzise. Ar fi un efort inutil. Ele și-au pierdut deja statutul într-o lume a haosului, un carnaval perpetuu în care e imposibil să mai discernem adevăratele valori.

„Civilizația spectacolului” face o radiografie a culturii contemporane și constată cât și ce a mai rămas din ea. Prima constatare e că însuși conceptul de cultură a suferit mutații dramatice: „cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară. Poate că a și dispărut deja, golită discret de conținutul ei, acesta fiind înlocuit cu un altul, care denaturează conținutul originar.” (Mario Varga Llosa, Civilizația spectacolului, București, Editura Humanitas, 2016). Transformarea conceptului de cultură a fost durabilă și aproape insesizabilă- astfel putem încă sta senini pe marginea prăpastiei, ca și când totul ar fi la fel ca întotdeauna. Nu interdicția de a citi transformă societatea occidentală și pe indivizii ei (așa cum anticipa Ray Bradbury). E chiar pe dos. Proliferarea cărților ca obiecte de consum, amestecul indiscernabil al valorii cu nonvaloarea, tirania imaginii, stridența și zgomotul, dispariția intelectualului din spațiul public și dispariția criticii ca instituție, la care se adaugă disprețul postmodernilor pentru cultura înaltă, elitistă – toate se conjugă și celebrează, în acest spectacol grotesc al civilizației, moartea anunțată a discernământului cultural. Asaltat de reclame, imagini, informații nedigerate- consumatorul de cultură devine tot mai pasiv, ingerează automat, se delectează până la abrutizare și uită, de multe ori, să se gândească la ceea ce vede sau citește. Îi lipsește răgazul și tihna pentru a se deda marii aventuri intelectuale a capodoperelor. Când are timp, îi lipsește cheful, disponibilitatea. Întotdeauna e ceva mai interesant de făcut. Cărțile sunt plictisitoare.

Nu absența cărților îl imbecilizează așadar pe individul social, ci ubicuitatea lor, transformarea lor în produse culturale accesibile oricărui buzunar și oricărei minți. Un copil cu prea multe jucării se plictisește repede. Jucăria în sine devine un simplu obiect, în care copilul nu investește afectiv și de care se va debarasa fără urmă de regret.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *