Iubirea cu instrucțiuni de folosire

Iubirea este, cred, tema care are cea mai mare recurență în opera lui Alain de Botton. Fie în mod direct; și cu atît mai mult dacă luăm în inventarul care permite cu larghețe o asemenea concluzie elemente care stau în centura auxialiară a acestei teme.

Fie direct, cum spuneam: ”Eseuri de îndrăgostit”, ”Sex, shoppind și un roman”, ”Sărută și spune”,  ”Cum să te gîndești mai mult la sex”. Sau chiar cel mai recent roman, despre care va fi vorba imediat mai jos.

Fie indirect: atunci cînd, bunăoară, glosează despre ”arhitectura fericirii” sau despre ”Arta ca terapie”  ori despre ”Statut și anxietate”. Și nu numai, de fapt.

Adaug la argumentul schematizat mai sus și, ca un asterisc, faptul că Alain de Botton este cel care coordonează o serie – cu multe tălmăciri internaționale – de mare succes: ”The School of life”. Cărțile care apar aici, una anume fiind chiar scrisă de Alain de Botton, pot fi găsite și în limba română, la editura Vellant.

A propos de iubire și de predilecție manifestă a lui Alain de Botton pentru această temă, iată și două filmări, de două ori în plus relevante pentru începutul acestui text și pentru argument pe care stă acesta:

 

&

Acesteia, iubirii, îi este dedicată, cum spuneam, și cea mai recentă carte apărută în limba română – de altfel, și cea mai recentă carte în sine a scriitorului, eseistului, gînditorului și jurnalistului britanic, născut în Elveția (Alain de Botton are, de fapt, dublă cetățenie – și britanică, și elvețiană). În original, titlul acesteia este ”The Course of Love”; în limba română, în traducerea impecabilă a lui Radu Paraschivescu, cartea se intitulează Ce se întâmplă în iubire. Cartea a apărut la Humanitas Fiction, în remarcabila și prestigioasa colecție ”Raftul Denisei”.

Propun, mai jos, doar o direcție de lectură pentru această carte – ea comportă, spun aceasta de la bun început, mult mai multe. Alain de Botton este un autor spectaculos, consistent, efervescent, ca un ”pește viu”. Deci ”greu de prins” – ceea ce, în fond, este foarte bine.

de Botton

Avem de-a face, deci, cu un roman – unul, desigur, în maniera lui de Botton. Cu etaj sau, după cum preferați, cu subsol. Sau, poate că așa e și mai exact, și cu etaj, și cu subsol! Pentru că este un roman care explorează una dintre relațiile posibile de iubire dintre un bărbat și o femeie, dar care este dublat de ceva de ordinul unui metadiscurs – o eseistică rafinată în marginea acestei relații care slujește drept exemplar studiu de caz, un fel de manual de utilizare (nu unic, ci alternativ) a iubirii. Este, foarte scurt spus, un roman despre iubire, dimpreună cu instrucțiunile (minimale, posibile) de folosire.

E un roman în care iubirea este prezentată eventualului cititor ”pe felii”, pe secțiuni, ”pe aparate”: tatonare, explozie, joc în viteză, plafon, apoi plafonare, rutină (negativ, pozitiv), implozie, decădere, înțelepciune amară; în fine, ce e purtător de viitor.  Logic: în ceea ce ne prezintă în acest roman Alain de Botton, există mai multe timpuri ale iubirii. Și mai mulți oameni, poate, care locuiesc aceste timpuri – deși, ca nume, sînt doar doi. Aceiași – un libanez și o scoțiancă. Sînt, așadar, doi oameni care devin, de mai multe ori, alți oameni pe măsură ce adună experiențe noi.

Ideea de iubire-cu-instrucțiuni-de-folosire permite un cuplaj natural cu o alta, care poate fi, la rîndul ei, un instrument util cu care un eventual cititor poate lua în posesie această carte: Alain de Botton procedează în chip evident postmodern cînd descrie ceea ce se întîmplă cu personajele sale, prinse în plasa cu ochiuri variabile a unei iubiri de cursă lungă.  Pentru mine – și nu cred că numai pentru mine – cartea aceasta este una care poate fi pusă și în PowerPoint, într-un exercițiu de didactică modernă, deschisă, dialogală, cu privire la marea temă pe care o survolează.

botton

Cartea are, în linia aceasta de interpretare, o mulțime de slideuri grupate în jurul marilor noduri care marchează sensul și direcțiile în care poate să meargă – în narațiunea în discuție, în care chiar merge – o iubire între un bărbat și o femeie.

Iată cum ar arăta un posibil decupaj  (unul dintre multele posibile) din doar 7 ”cartoane” în această linie de lectură, un decupaj care ar putea susține, cu lejeritate, o oră de discuții aplicate plecate dintr-un PPT  – o linie de lectură să îi zicem corporatist/postmodernă:

1.”Romanticul are de făcut un pas foarte mic de la zărirea unui străin la formularea unei concluzii maiestuoase și substanțiale că acel străin (sau acea străină) poate fi un răspuns cuprinzător la întrebările nerostite ale existenței” (pag 12)

2.”Iubirea este, de asemenea, în egală măsură, despre slăbiciune, despre felul cum te mișcă fragilitățile și necazurile celuilalt, mai cu seamă cînd (așa cum se întîmplă în primele zile), nu riscăm deloc să fim consideranți răspunzători pentru ele”. (pag 23-24)

*ceva aparent surpinzător pentru discursul liniar despre iubire; dar, în fond, foarte important – un pasaj despre ascultare:

3.”Ascultătorii buni sunt la fel de rari și de importanți cum sunt comunicatorii buni. Cheia e, și aici, un grad neobișnuit de încredere – capacitatea de a nu fi deturnat și de a nu ceda sub povara unor informații care ar putea să conteste puternic anumite certitudini. Ascultătorii buni nu se agită din cauza haosului pe care ar putea să-l creeze ceilalți în mințile lor pentru o vreme; au mai fost în asemenea situații și știu că, în cele din urmă, toate pot fi puse la locul cuvenit” (pag 79)

4.”Franchețea seducătorului de vîrstă mijlocie e rareori o chestiune de încredere sau de aroganță; e vorba mai degrabă de un soi de deznădejde nerăbdătoare, născută din conștientizarea vrednică de milă că se apropie din ce în ce mai mult de moarte” (pag 158)

5.”E minunat să trăiești într-o lume unde atît de mulți oameni se poartă frumos cu copiii. Însă ar fi și mai bine dacă în lumea aceasta am fi ceva mai buni cu părțile de copil ale fiecăruia dintre noi.” (pag 126)

6.”Observațiile cruciale pe care avem nevoie să ni le transmitem pot fi primite adeseori noaptea, aidoma clopotelor bisericii din oraș, care trebuie să aștepte întunericul ca să se facă auzite” (pag 206)

7.”Iubirea începe cu experiența de-a fi înțeles în modalități extrem de încurajatoare și neobișnuite. Partenerul se agață de partea singuratică a celuilalt; nu e nevoie să explicăm  de ce ni se pare o anumită glumă atît de amuzantă; detestăm aceeași oameni; vrem amîndoi să testăm scenariul sexual relativ specializat.

Dar asta nu poate să continue.” (pag 2019)

Romanul are, în ediția sa în limba română, cam 230 de pagini. Iar slide­-ul este, în sine, desigur, un instrument provocator; el stă sub un fel de umbrelă a deschisului.

Iată cîteva direcții posibile în care tematica romanului poate fi seminarizată / discutată / deschisă / problematizată / pro-pusă: cum se încarcă și cum pulsează marile constelații mitologice prin care o iubire urcă; de asemenea, cum/de ce se uzează mitologiile care dau robustețe unei iubiri, cum se degradează acestea – și, pe cale de consecință, aceasta (iubirea, adică). Sensul către care curge această didactică semnată de Alain de Botton este subsumat interogației care dă, de altfel, și titlul unuia dintre capitolele cărții: ”Pînă la adînci bătrâneți”? Lecția aceasta despre iubire este una postmodernă (în sens bun); prin urmare, ea fiind deschisă, nici răspunsul la întrebarea mai înainte formulată nu este casant. Nu este rigid, nu este închis. În plus, depinde foarte mult și de accentele care se vor pune pun pe diverși termeni care compun enunțul interogativ – ce înțelegem prin ”adînci”; ce este cu adevărat bătrînețea? Cînd survine aceasta? Ce e unic și ce e REpetabil într-o iubire?; Cînd e impacabilă, cînd e ireversibilă?; ce înseamnă viitorul într-o relație de iubire care are deja numeroase acumulări?

Desigur, cartea de față poate fi citită și dincolo de orice joc hermeneutic; cum s-ar spune, cu o formulă aproximativă, ea poate fi apropiată și apropriată din pură plăcere – și poate că lectura aceasta merită să fie privilegiată în fața tuturor celorlalte posibile. Textele – la loc de frunte, romanele; dar nu numai ele – ale lui  Alain de Botton au această virtute importantă: sînt plăcute, produc plăcere la lectură. Pun pe gînduri (”Alain de Botton are darul de a ne face să reflectăm la felul în care trăim” – spune, cu trimitere chiar la această carte, Jeanette Winterson, ea însăși o redutabilă scriitoare), dar (ne) oferă și o mare plăcere atunci cînd ne ies în cale. Iată, odată cu acest roman, încă un asemenea moment…

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *