Gesturi din mulțime

Am fost ore în șir în Piața Victoriei din București și apoi în Piața Prefecturii (a Revoluției) din Brașov, fără să mă gândesc la jurnalism și fără carnet de notițe, dar nu pot lăsa neconsemnate măcar trei-patru dintre multele lucruri care m-au impresionat. Știu că sunt efemeride, mărunțișuri, secvențe întâmplătoare pe care istoria mare le uită întotdeauna, însă eu una n-aș vrea să le uit.

Erau oameni în Piață care telefonau acasă și apoi țineau telefonul mobil sus, pentru ca, astfel, cei de acasă sau din străinătate să fie și ei prezenți între protestatari, să ia parte la evenimente și chiar, cum mi-a spus cineva, să strige prin telefon alături de mulțime . (Gestul mi-a amintit un altul, petrecut în cu totul alt decor, acum câțiva ani. Eram la Zidul Plângerii de la Ierusalim, era vară, arșiță și toată lumea strecura bilețele între pietrele zidului sau, conform tradiției, își spunea, acolo, păsul, fie și în gând. Lângă mine, o doamnă a telefonat cuiva de acasă, apoi a pus telefonul pe zid, pentru ca interlocutorul să-și spună dorința prin intermediul aparatului. Era vorba, ne-a explicat, de o persoană bolnavă, care nu se putea deplasa.) Mulți dintre cei care și-au riscat viața la Revoluția din 1989 n-au mai fost în stare să vină acum în Piață. Dar, într-un fel sau altul, prin facebook și prin e-mailuri, prin emoție, prin insomnie, prin telefon, prin atenție și revoltă, toți au fost acolo, lângă manifestanți.

Coloana se deplasa. O tânără doamnă cu șapcă de Gavroche și-a scos ceva din buzunar. Fără să-și dea seama, a scăpat un card, care risca să rămână pierdut sub tălpile celor din coloană. Cineva din urmă a remarcat, a fugit după ea și i-a înapoiat cardul.

O studentă nevăzătoare a venit zi de zi la protest, singură, și a stat ore în șir în Piață. La marșul către Parlament a fost ajutată, pe rând, de cei din preajmă.

La același marș a luat parte și o fetiță de vreo 4-5 ani, firavă, cu un paltonaș cloș și o căciuliță roz, cu moț rotund, de mână cu tatăl ei. Era aproape de mine și n-am văzut-o măcar o dată plângându-se de ceva : oboseală, foame, sete, frig, plictiseală.

Dacă-i așa, viitorul arată bine.

În autobuz, o doamnă între două vârste explică unui prieten (soț?) că are două perechi de pantaloni, două bluze și două pulovere, ciorapi de lână și cizme îmblănite. Într-adevăr, arată ca un soldat cu vestă antiglonț. Dintr-o dată vreo zece tineri și tinere întorc capul către ea și-i zâmbesc cu simpatie: merg în același loc.

La un chioșc, un domn cere o brichetă.  „Avem și brichetă cu lanternă, spune vânzătoarea, costă 2 lei”.„Nu-i nevoie, am la telefon, mi-a dat Soros”, zice domnul și râd amândoi. Bricheta cu lanternă am cumpărat-o eu. Just in case.