Coconul de mãtase

Când zgomotele lumii
Vin sã-mi zdrobeascã mintea
Şi n-am unde m-ascunde,
Te chem în gând pe Tine.

Atunci, în rugãciune,
Cuvintele mã-mbracã
În straie de tãcere,
Prin care nu mai trece,
De-afarã, nici un sunet.

O linişte, ca ceaţa
Ce-nvãluie conturul,
Şterge tãişul spaimei
Şi sufletul se face
O geanã de luminã.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *