Inflația universităților

Românul are o vorbă. “Trei la leu!”. Expresia aceasta mi-a venit în minte atunci când am consultat lista “instituțiilor de învățământ superior din România”. Este lungă cât o zi de post. Însă lucrul cel mai bizar este că aproape toate sunt numite, oficial, “universități”.

Astfel, avem o “Universitate Petrol-Gaze”, în Ploiești. O “Universitate Națională de Educație Fizică și Sport”, în București. Una “Tehnică de Construcții”, tot în București. Altele, de “Științe Agricole” sau de “Medicină Veterinară”. În București mai este ceva numit “Universitatea Națională de Aparare „Carol I””, o “Universitate Națională de Muzică”. La Târgu-Mureș este o “Universitate de Arte”.

Asta nu este în regulă. A devenit chiar unul dintre modurile preferate prin care sunt sabotate universitățile din această țară.
Nu este orice instituție de învățământ superior poate fi numită, de fapt, “universitate”. Pentru a avea o universitate trebuie să avem, ca regulă generală, facultăți care asigură pregătirea în domenii “non-vocaționale”. Altfel spus, în orice altceva decât în domeniile tehnice și practice.

Iată de ce universitățile normale, din toată lumea, sunt construite în jurul facultăților tradiționale. Științe umaniste (filozofie, filologie, istorie), Drept, științe sociale și științe exacte precum fizica și matematica. În unele universități moderne pot exista și alte facultăți sau departemente precum Medicina, însă acestea se adaugă întotdeauna la un nucleu clasic de facultăți.

Nicăieri nu există aiureala de la noi. În Marea Britanie există Royal College of Arts pentru cei care vor să facă arte plastice, arhitectură sau design. Nu există o “universitate de arhitectură și urbanism” de sine-stătătoare așa cum există la București. Există Royal College of Music sau Royal Conservatoire of Scotland.

Inflația “universităților”, în România, arată că autoritățile nu înțeleg scopul și specificul unei universități. Pentru oligarhia care a preluat puterea după 1989, extrem de prost educată, universitatea nu este altceva decât un fel de școală post-liceală.
Dar existența “universităților” tematice mai dovedește altceva. Universitățile din România au fost deturnate de la evoluția lor prin “ucazuri” ale stăpânirii. În alte țări, universitățile au crescut organic, adăugând școli de Medicină, de Relații Internaționale, de Economie, etc. La noi încă dinainte de Primul Război, autoritățile centrale au decis cine și unde și unde studiază. Carol I a creat “Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale”, pe care comuniștii au transformat-o în ASE. Tot Statul a creat și Facultatea de Medicină, în 1867 (la început se intra fără bacalaureat, iar profesorii au fost numiți, pur și simplu, prin decret).

După 1989 acest fenomen, de izolare a unor instituții de altele, a permis consolidarea unor grupuri de interese care nu au avut mai nimic de-a face ci standardele universitare. Cel mai clar exemplu este al “universităților cu cozoroc”. Academia de Poliție, Universitatea de Apărare, Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul”, etc. Acolo s-au acordat și multe dintre acele “dottorate” scandaloase despre care citim și în ziare.

Procedura a fost simplă. Facem o “universitate” pe structura unei școli de meserii. Una în care să nu își bage nasul nimeni și unde să nu ne controleze nimeni din punct de vedere academic. Iar indivizi care până mai ieri semnau hârtii într-un birou, băteau cu bastonul manifestanți sau strângeau niște șuruburi au devenit “profesori universitari doctori academicieni”.

Iar banii au început să curgă. De la Bugetul de Stat. În timp ce universitățile veritabile au fost sufocate financiar.

Să fim bine înțeleși. Cred că trebuie să existe școli de meserii foarte bune. Și institute de învățământ superior diverse. Iată de ce ne trebuie o “Școală Politehnică” adevărată. Sau un “Conservator”. Sau o “Scoală de Teatru și Film”. Un “Institut de Petrol și Gaze”.

Însă nu putem continua bufoneria actuală, în care te-miri-ce este declarat “universitate”. În vreme ce Universitatea nu își poate crea, spre exemplu, o facultate de medicină proprie, care să aibă legături instituționale cu departamente înrudite (Biologia, în primul rând) și care să fie supusă unor rigori academice normale.

Dar între timp, circul continuă. Mă uit pe lista “universităților”. Există “Universitatea Financiar-Bancară București” (mărturisesc că nu înțeleg logica aceste denumiri). Alta numită ARTIFEX (cu litere capitale). Și alta, “Universitatea Maritimă Constanța”. Toate pânzele sus, Gherasime!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *