Am fi zis și aș fi zis că PSD și noul său lider autoritar vor conduce, într-un mod copios, și vor face jocurile politice la începutul acestui an. Rezultatele de la parlamentarele din decembrie anul trecut, politica de alianțe a social-democraților (cea mai eficientă de departe de pe piața noastră politică), infrastructura mediatică pe care au consolidat-o și care gravitează în jurul lor – toate, împreună, dar și multe altele (bunăoară, o anemie prelungită a opoziției parlamentare care merită o analiză separată) ar fi putut să stea drept premise solide pentru dominația posibilă, chiar probabilă despre care vorbeam mai sus.
Nici măcar primele rafele venite din ”tranșeele” Cotroceniului de pe final de an – cînd cu respingerea de către Klaus Iohannis a primei propuneri de premier făcute de coaliția cîștigătoare de la parlamentare, do u remeber? – nu anunțat la modul solid că monopolul în privința dominației asupra jocurilor politice ale prezentului va fi, foarte repede, spart. Nu era pentru prima dată, au spus sau au sugerat mai mulți, cînd actualul președinte al României promite că va fi ferm și, la scurt timp după aceea, se retrage într-o muțenie de lungă durată (una care a dat naștere, pentru posesorul ei, unui folclor deja semnificativ).
Apoi, pe repede înainte, ne amintim, cred, consecuția din ultimele două-trei săptămîni: acceptarea-fulger și scrîșnită de către Iohannis a celei de-a doua nominalizări de premier (Grindeanu) și avalanșa de decizii a noilor guvernanți cu o simbolistică aparte. În ordine: anularea concursurilor care promovau pe merit directorii de școli (învățământ-educație), noil reglementări echivalente cu o semnificativă restaurație în legătură de managementul spitalelor (sănătate) și, subiectul care a avut de departe cea mai amplă expunere, intenția de a promova două pachete de reglementări prin ordonanță de urgență cu privire la amnistie și grațiere (justiției). Despre cele trei mutări ale social-democraților din cele trei domenii pe care le-am menționat între paranteză, simplu spus: sînt în contra echității, a bunului-simț, a meritocrației, a decenței; sînt împotriva unui învățămînt de calitate, a unui sistem medical mai performant, a unei justiții mai bune și a statului de drept.
A propos de intențiile guvernului GrinDragnea (cum a fost numit la început în registru umoristic, apoi, pesemne, cu tot mai multă acoperire în realitate) legate de grațiere și de amnistie s-a întîmplat ceva, iarăși știm prea bine, care privește exact chestiunea de la care pleacă acest articol. Într-o zi de miercuri – care ar fi putut să fie o nouă zi neagră, o ”miercure neagră”, așa cum am mai avut în trecutul recent și o ”marțe neagră”, dar care a sfîrșit prin a deveni o ”miercure a elefanților” -, Klaus Iohannis a participat, cu totul neașteptat, la ședința guvernului. Și a reușit, prin prezența sa acolo, să stopeze impunerea pe ordine de zi a celor două ordonanțe care statuau amnistia și grațierea și care, odată adoptate, ar fi produs efecte majore ireparabile, fie și dacă ar fi fost în vigoare numai un minut.
Apoi, pe repede înainte din nou: reacții în lanț în presă, mitingurile de duminică seară cu o participare care a tulburat serios apele (și, în cazul unora, și mințile) celor care susțin aministia și grațierea, din nou reacții ample în mass-media și, ca o lovitură puternică, luni după amiază, anunțul lui Klaus Iohannis că va iniția procedurile de demarare a unui referendum cu privire la cele două mari teme vizate de OUG-urile celor de la PSD și al aliaților acestora.
Anunțul acestui probabil referendum este, de altfel, cel care va reseta practic jocurile politice la zi. Nu mai avem doar un mamut politic și, în fața lui, niște ”pigmei” dezorientați. Prin ceea ce a făcut în ultimele săptămîni, Klaus Iohannis a rupt regula unui joc care începuse să curgă de la locale și care fusese întărită după parlamentare.
Nu cred că aceasta a fost opțiunea sa primă – cu altă ocazie am mai sugerat că pesemne mai mult decît ce face acum și ce va fi nevoit să facă de acum înainte, domnului Iohannis i-ar fi plăcut mai mult să fie al doilea ”neamț” unificator; mai ales că, la anul, se fac 100 de ani de la Marea Unire – iar în 2019 sînt programate prezidențiale la termen.
Nu cred nici că e din cale-afară de încîntat să fie exact în poziția de președinte pe care a ocolit-o cel mai mult din primele zile ale mandatului său: aceea de președinte-jucător. Dar nu va putea evita un asemenea rol. Aceasta, de altfel, la cum sînt așezați combatanții politice pe cîmpul de confruntare, este singura lui șansă reală, purtătoare de viitor.
Klaus Iohannis va fi, este deja, un președinte-jucător. Iar jocul politic va fi foarte dur. Nu ne vom plictisi. Poate că vom avea și ceva noroc. Nu ar fi prima dată în aceste ultime două decenii….
