Neprihănitul arhetip comunist și crima în masă

Fiecare generație trăiește un Kronstadt, spunea cândva Koestler, o despărțire de iluzia zeului infailibil, o prăbușire a catedralei de amăgiri în care se oficia credința oarbă. Pentru generația părinților mei, oameni care crezuseră cu ardoare în mitologia stalinistă, în special în pretenția comunismului de a fi opusul absolut al fascismului, a fost greu să suporte chiar ideea Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939, dar au făcut-o. Șocul lor real, cel care i-a făcut să-şi chestioneze marile angajamente, a fost „Raportul Secret” al lui Nikita Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956. Este momentul în care oameni care până atunci erau gata să cauționeze proiectul sovietic, „Marele Experiment”, drept o apoteoză a umanismului revoluționar, trăiesc dezvrăjirea.

Profesorul Paul Cornea discută luminos şi cu o mare onestitate aceste lucruri în cartea de dialoguri cu Daniel Cristea-Enache, Ce a fost – Cum a fost. Este acolo o anamneză demistificatoare pe care mulți alții au evitat-o. Mama mea se trezise încă din momentul când a aflat despre procesul medicilor din URSS, deci în februarie 1953. Poate chiar mai devreme, în toamna anului 1952, în timpul procesului Slánský, marea înscenare de la Praga. Ai mei lucraseră cu Rudolf Slánský la Moscova, îl cunoscuseră relativ bine. Unii dintre acuzați îi fuseseră mamei mele profesori la Moscova (frații Kogan, de pildă). Sora ei, Cristina Luca, fusese mazilită în iunie 1952, fiind un fel de țap ispășitor pentru un întreg grup din jurul Anei Pauker, între care, în primul rând, celebra Ana Toma, soția lui Pantiuşa, adică generalul Gheorghe Pintilie, șeful Securității. Cristina a fost debarcată din funcția de directoare a direcției presă şi cultură din MAE, a fost trimisă să lucreze ca biolog la Muzeul Antipa. Ana Toma (apropiații îi spuneau Anuța) a devenit prim-adjunctă a ministrului comerțului exterior. O susținea chiar Gheorghiu-Dej, o recompensă pentru trădarea Anei Pauker. Între cei care au înfierat-o pe Cristina într-o ședință sinistră de la MAE a fost chiar bunul ei prieten Grigore Preoteasa. Tatăl meu era prieten cu Preoteasa, fuseseră în același proces al studenților comuniști în 1936. Mama era prietenă cu Ecaterina (Kati), soția lui Preoteasa. Sora lui Kati, Ilus, a fost a doua soție a lui Petru Năvodaru, a crescut-o pe Ana, cea care avea să devină soția lui Paul Goma.

Revenind la traseele deziluziei, aș adăuga aici câteva cazuri interesante, similare, în fond, cu acela al lui Paul Cornea. Să-l luăm, de pildă, pe Leszek Kołakowski, născut în 1927, stalinist entuziast, filosof anti-clericalist, anti-tomist, anti-existențialist, care, de prin 1955, devine o voce a criticii din interior a sistemului. Deci încă înainte de „Raportul Secret” care nu făcea decât să-i confirme lui Kołakowski, dar şi atâtor altora care aveau să simbolizeze ofensiva revizionismului marxist. Acel Kołakowski, adorat de studenți şi detestat de birocrația ideologică, a scris faimosul eseu în care definea socialismul prin determinații negative: „Nu este socialistă acea țară în care generalii şi poeții spun același lucru, doar că generalii o spun primii”…

bizar 21

Apoi, în Franța, gânditorul marxist, profund influențat de Nietzsche, Henri Lefebvre, cel care ulterior va scrie pagini esențiale de critică a vieții cotidiene, rupea, în autobiografia politico-filosofică La somme et le reste, cu dogmele de tip sovietic. Scrierile sale neo-marxiste aveau să fie atacate feroce de ideologii oficiali ai Partidului Comunist Francez, inclusiv de către Roger Garaudy, pe atunci membru al Biroului Politic. Lefebvre descrie acolo, într-un capitol intitulat „Bouffonnerie et tragédie dans l’histoire”, interogatoriul la care l-au suspus cerberii de la Comisia Controlului de Partid. Peste 12 ani, același Garaudy ajungea el însuși să proclame necesitatea desovietizării culturii politice a comunismului francez şi, în final, era exclus din PCF. Itinerariul său ulterior, inclusiv convertirea la Islam şi transformarea în negaționist al Holocaustului, sunt teme care ar putea fi discutate separat. Să spun doar că, în cazul Garaudy, a existat întotdeauna un element fanatic, o propensiune spre semnele de exclamare.

Alte exemple de apostazie: Edgar Morin, François Furet şi Annie Besse. Aceasta din urmă fusese o comunistă virulentă. După 1956, se desparte nu doar de soțul ei, ideologul comunist Guy Besse, ci şi de certitudinile înghețate ale stalinismului. Devenită Annie Kriegel, a fost o mare istorică a comunismului, o remarcabilă creatoare de școală. Între cei pe care i-a format, să-i amintesc pe Stephane Courtois, Marc Lazar, Annette Wiewiorka. În cartea sa apărută în anii ’60 şi tradusă în românește la Editura Politică, în colecția „Idei Contemporane”, Marxismul secolului XX, Garaudy vorbea despre clipa când, citind revelațiile lui Hrușciov despre crimele staliniste, a trăit sentimentul întâlnirii cu abisul, se referea la o imagine memorabilă din Fenomenologia spiritului de Hegel. O altă carte importantă, în aceeași direcție, tradusă în românește la sfârșitul anilor ’60, dacă nu mă înșel, era Necesitatea artei, a esteticianului marxist austriac Ernst Fischer, fost emigrant politic în URSS, ca şi Georg Lukács. Împreună cu Frantz Marek şi Maria Urban, Fischer a fost printre liderii grupării renovatoare din Partidul Comunist Austriac. A fost denunțat şi el, ca şi Garaudy, ca şi venezueleanul Teodoro Petkoff, de Leonid Brejnev într-un discurs faimos din 1969, deci după invazia Cehoslovaciei, ca promotori ai sedițiunii revizioniste. Pe Teodoro Petkoff l-am cunoscut la Caracas în vara anului 1982, am discutat despre Marx şi Lenin, despre Berlinguer şi Ceaușescu, despre Mao şi Fidel. A condus multă vreme revista Cual şi a fost unul din criticii cei mai vocali ai experimentului chavist.

Un comentariu

  1. Dusan Crstici says:

    Tragedia de la Kronstadt, unica in inghetatul golf finic si perfect inutila! Salvele, devenite glorioase ale crucisatorului care ne-a marcat copilaria, uitate in asalturile armatei bolsevicilor asupra flotei baltice cea care i-a adus la putere, dupa flota baltica a uitat motivul denumirii bazei navale Kronstadt! Cu admiratie pentru subiect, Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *