Canadienilor nu le plac surprizele! Tot ce se petrece în viaţa lor, cu excepţia iernii, este pregătit cu migală, răbdare şi calm. Aş spune că nici iernile nu mai sunt pentru ei o surpriză, deşi de multe ori au de înfruntat manifestările ei brutale şi neaşteptate.
Datorită faptului că nu le place să fie luaţi prin surprindere, în aproape toate domeniile canadienii au inventat metode prin care omul să prevină sau să minimalizeze evenimente neaşteptate. Cât despre surprizele ca atare, ele există, dar sunt organizate dinainte, există un ritual specific lor şi se oferă drept cadou la ziua de naştere a cuiva. Există companii specializate în a organiza surprize, ideea este ca sărbătoritului, fără să i se comunice, să i se ofere, de exemplu, un dans de buric, pe viu. În timpul sărbătoririi, fie acasă, fie chiar în timpul pauzei de prânz la serviciu, o dansatoare profesionistă vine la o anumită ora în locul prestabilit şi îşi livrează dansul, după care, în modul cel mai civilizat, pleacă. Desigur, toţi ceilalţi beneficiază de arta dansatoarei, dar lumea se bucură cel mai mult de efectul surprizei asupra sărbătoritului, care la canadieni e amplificat şi prin raritatea ei.
În general, viaţa canadienilor este organizată în aşa fel încât să decurgă fără hopuri traumatizante. Eram, cu ani în urmă, în vizită la Bucureşti, plimbându-mă prin cartierul copilăriei mele. Trecând prin faţa casei unde stătea o fostă colegă de liceu, am sunat la poarta ei, neştiind nici dacă ea mai locuia acolo, nici dacă o voi găsi sau nu. Mama ei era acasă, toţi s-au bucurat să mă vadă, m-au primit cu mare entuziasm şi elementul surpriză le-a amplificat plăcerea. Aşa ceva nu poate fi făcut în Canada. Orice vizită trebuie anunţată înainte prin telefon. E considerat nepoliticos să pici pe neaștepate în casa omului.
În ultima vreme, datorită tehnologiei moderne, s-a eliminat şi elementul surpriză de la telefoane. Telecomunicaţiile permit afişarea numelui şi numărului de telefon al celui care sună, pentru ca abonatul să fie avizat asupra identităţii interlocutorului. Un alt element care minimizează surprizele sunt mesageriile vocale. Ele sunt folosite pe o scară atât de largă încât dialogul direct între oameni aprope că a dispărut. Fiecare vorbeşte unei benzi care îl înregistrează. Confortul convorbirii e maxim, n-ai surpriza de a fi întrerupt sau contrazis, spui ce vrei, cu tonul pe care-l vrei, nu eşti supus întrebărilor indiscrete, totul merge şnur. Iar acum tendinţa este de a se elimina convorbirile telefonice, fiind înlocuite de „SMS” (Short Message Service), sau, pe scurt, „text message”.
Nu cred că lipsa de surprize a societăţii canadiene e sinonimă cu lipsa de poezie. Aş crede mai curând că dinamica societăţii, bazată pe economie, impune un oarecare calcul precedent evenimentelor. Cum altfel s-ar explica schimbul de cadouri care se practică de Crăciun? Nu vorbesc de Moş Crăciun. Nu. Moş Crăciun există în Canada, mai ales că domiciliul lui e situat în apropiere, la Polul Nord, iar copiii îi scriu scrisori şi el le aduce cadourile visate. E vorba despre schimbul de cadouri de la petrecerile care se fac la birouri: se stabileşte un preţ pentru cadouri şi fiecărui salariat i se repartizează un alt salariat căruia îi va cumpăra un cadou, ştiind că la rândul lui va primi şi el ceva de aceeaşi valoare. Desigur, oamenii sunt întrebaţi ce cadou să li se ia, se dau indicaţii foarte precise, aşa că, deşi cadourile sunt împachetate şi nu se poate ghici decât forma obiectului, toţi ştiu dinaninte ce va urma. Una din regulile esenţiale este păstrarea tuturor bonurilor de la cumpărături, pentru ca, la nevoie, obiectul să poată fi schimbat sau dat înapoi. În acest scop există o zi specială organizată a doua zi de Crăciun, care se numeşte Boxing Day. Şiroaie de oameni se întorc la magazine ca să returneze mărfuri cumpărate și care, fie nu le-au venit bine destinatarilor, fie nu le-au plăcut, fie, eventual, în familiile mai puţin organizate, în care nu s-a stabilit exact cine, ce și pentru care membru al familiei să aleagă, apar cadouri cumpărate în dublu!
Personal nu mi-a fost uşor să mă acomodez acestui mod de viaţă; la început mi s-a părut lipsit de fantezie. Încetul cu încetul însă am subscris în întregime felului organizat şi migălos al canadianului de a-şi pregăti fiecare amănunt al vieţii. Oare nu constituie o poezie toată această pregătire a vieţii în imaginar, peste care evenimentele reale se vor suprapune în armonia şi concordanţa dorită?
(Din volumul „Miniaturi de dincolo de ocean”)
Desene de Adelaida Mateescu
