Pe 30 decembrie 1947, protectoratul sovietic îmbrăca haina republicii populare. Ordinea stalinistă devenea, o dată cu abolirea monarhiei, cămaşa de forţă care avea să domine, timp de decenii, o naţiune desfigurată până la nerecunoaştere. Entuziasmul maselor populare, consemnat de oficialitate, era semnul bucuriei care se exprima, plenar. Locul exploatatorilor era luat de oamenii muncii de la oraşe şi de la sate. La doi ani de la 6 martie 1945, comunizarea României se încununa, prin acest rapt simbolic.
30 decembrie 1947 este prima zi a noii lumi. Tot ceea ce urmează este scris în marea carte a Partidului. De la egalitatea socială şi naţională până la emanciparea materială, promisiunile se anunţă grandioase. În câteva luni, şantierele tineretului probează capacitatea de devoţiune şi de curaj a comuniştilor. Arta, eliberată de povara ei reacţionară, este chemată să cânte, avântat, acest nou început. Un început care nu este altceva decât împlinirea unei lupte de decenii.Manualele de istorie codifică această naraţiune a întemeierii. Acolo unde vechile rânduri se şterg, altele se scriu, harnic. Viitorul este o pânză pe care se înfăţişează chipurile fericirii.
Desigur, fericirea pe care o aduce, prometeic, RPR nu este destinată tuturor, căci intrarea în edenul leninist este permisă doar celor care au suflet curat şi origini sănătoase. Ceilalţi, Duşmanii, sunt inamicii al căror venin se cere neutralizat.Alături de dragoste, ura este cimentul de care PMR se serveşte, fidel acestui gând de ridicare generală.
30 decembrie 1947 inaugurează acest timp de cruzime adamică al comunismului românesc. Realitatea este remodelată, clasele sociale sunt înscrise în noile căsuţe mendeleeviene ale marxismului. Exterminarea nu mai este barbarie vinovată, de vreme ce misiunea ei este mântuitoare. Încarcerarea, exilul, singurătatea îi însoţesc pe cei care nu înţeleg să ia parte la bucuria genezei.
Comunismul, indiferent de meridianul pe care se edifică, nu este niciodată un accident inocent. El se ridică pe temeliile pe care ideologia i le oferă, spre a câştiga pariul cu umanitatea,asumat fără ezitare. În cuptoarele sale sunt azvârlite fiinţe şi cărţi, deopotrivă. Asaltul împotriva memoriei este la fel de brutal ca şi cel împotriva oamenilor. După 1964, valorificarea moştenirii culturale se realizează doar în termenii dictaţi de partid. Identitatea “obsedantului deceniu” se configurează cu gândul doar la victimele ce au carnet de partid.
Pentru Alice Voinescu, Dinu Pillat şi cei asemenea lor, 30 decembrie 1947 este debutul vămilor pe care le traversează. Duşmanii sunt urmăriţi şi lichidaţi. Crimele împotriva umanităţii, în termenii dreptului internaţional, sunt moştenirea RPR. Statul reperist propune ţăranilor servajul cooperatist, iar muncitorilor sclavia pe marile domenii industriale. Modernizarea malfomată a comunismului înseamnă, înainte de toate, acest contract social ce implică abolirea liberului arbitru.
Cum ar fi arătat România fără amprenta, teribilă, a Republicii Populare? Iată întrebarea pe care suntem datori să ne-o punem, de fiecare 30 decembrie, spre a măsura amploarea devastării istorice comuniste. Iată întrebarea pe care suntem datori să ne-o punem, spre a rezista asaltului uitării, onorând memoria celor care au fost călcaţi în picioare de carul triumfal al progresului orb.
Addenda up to date: ” Trăiască Timișoara, trăiască si Banatul, trăiască Dom Grindeanu, trăiască si tot natul!”,mi se pare in aceasta seara a comemorarii ingropării sperantelor primăverii bucureștene ‘ 90, mai de actualitate ca oricând! DC
Nu inteleg cum n-au iesit in strada sa-si ia tara inapoi monarhistii impreuna cu urmasii celor de la Grivita cu cei din 1907…..adica clasa muncitoare,taranimea si armata dedati la mierea si laptele sanului aristocratic….
Un text asteptat cu infrigurare, atat de complet si magistral scris, incat fiecare cuvant este un balsam vindecator pentru supravietuitorii instalarii comunismului etatizat sub denumirea eufemistica de Republica Populara Romana. Republicanismul romanesc pare atat de fuctional, atat de bine articulat, incat un simplu sms, trimis chiar de ziua de nastere a republicii a fost suficient pentru a ne linisti. Deus ex machina, rezolvarea punctului culminant al suspansului pieselor de teatru din antichitatea greco-romana, comprimat intr-un sms salvator! Traiasca Timisoara, traiasca si Banatul, traiasca dom ‘ Grindeanu, traiasca si tot natul! Cu deosebita admiratie pentru inegalabila descriere a adevaratei semnificatii a zilei de 30 decembrie1 a fatidicului an 1947, Dusan Crstici