10 (zece) punkte: Ion Monoran

1.Ion Monoran este cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Timişoara, în Piaţa Maria. Momentul eroic a  fost unul crucial pentru turnura pe care aveau să o ia evenimentele din decembrie 1989 şi pentru schimbarea regimului comunist din România.

2.Ion Monoran: „“Când am ajuns în Piaţa Maria, în jurul casei pastorului Tokes nu se aflau mai mult de 250 de persoane. Am intrat în mijlocul lor şi le-am spus: „Trebuie să facem ceva, dar pentru asta avem nevoie de lideri, altfel vom avea soarta celor de la Braşov, din 1987!” & “„Primul lucru pe care trebuie să îl facem e să oprim tramvaiele, pentru a fi cât mai mulţi, iar apoi să mergem cu toţii la Comitetul Judeţean de Partid! Am oprit primul tramvai care venea dinspre Gara de Nord. Speriat, vatmanul, un tânăr între 25 şi 30 de ani, îmbrăcat în costum de blugi, a început să plângă şi să ne roage să-l lăsăm să plece. I-am spus să urce în vagon şi am coborât pantograful chemând lumea din tramvai să ni se alăture. Ca prin minune, nu a protestat niciun călător şi ni s-au alăturat cu toţii ”

3.Ion Monoran: „”În câteva minute, în piaţă s-au strâns 800-1.000 de persoane şi numărul lor creştea vertiginous. Mulţimea a început să strige lozinci precum  „Libertate!”, „Vrem căldură!” sau „Vrem mâncare la copii!”
monoran
4.Din 2014, în Piaţa Mariei din Timişoara există un bust al lui Ion Monoran, pentru a marca personalitatea unuia dintre eroii autentici ai Revoluţiei din decembrie 1989.

5.Un poem de Ion Monoran: „De câteva ceasuri prin oraş / iubito ce singur / înfăşor firele de sânge ale unei privelişti / pe după înfrângeri / se întunecă / lumina ce galbenă / se târăşte pe ziduri printre crăpături / înghiţind materia / şi-n plin centru se decolorează / în blândeţea vitrinelor / cu replici între galben şi galbin / peste care năvăleşte / orizontală cheală grizonată / strada / în fond asta nu are nimic cu noi / prin odăi părul tău / ca o cuvertură uzată / ţi se prăvale pe umerii de un / covârşitor respect / şi eu spun / ah, corbii părului tău / iubito, ca un nud / par să învolbure totul / cu muzică lentă / clavirul spune o anecdotă / paharele şi prunele de plastic / pe masă / calmează tăcerea / nu plânge nu plânge ce naiba / e prima dimineaţă de şapte a anului”.

6.Siteul dedicat lui Ion Monoran: http://www.ionmonoran.ro/

7.Biografia lui Ion Monoran( sursa: http://www.ionmonoran.ro/bio.html ):
Ion Monoran s-a născut în 18 ianuarie 1953, în satul Petroman din judeţul Timiş. 1971 Aflat în ultima clasă de liceu, Ion Monoran este exmatriculat, împreună cu alţi colegi, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. E exclus din Uniunea Tineretului Comunist. Dosarul de Securitate privind acest episod a fost recuperat de familie. Într-o declaraţie dată anchetatorilor, Monoran arată că a vrut să plece din ţară pentru a călători şi pentru a scrie poezie. În perioada următoare se angajează ca muncitor.1973-1976 Frecventează cenaclurile Pavel Dan de la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara şi „Lumina” de la Întreprinderea „Electrobanat”, unde „oficiază” din postura unuia dintre liderii neîncoronaţi. Pentru păcatele din adolescenţă, îşi face stagiul militar în construcţii, „la diribau”, deşi reumatismul poliarticular, contractat în copilărie, nu l-ar fi recomandat pentru o asemenea experienţă. 1976 Debutează cu poemele Prietenilor mei şi Multă vreme în revista Forum studenţesc , nr. 9 (21). 1978 Isprăveşte, în regim seral, cursurile Liceului de Filologie-Istorie din Timişoara. 1978 Lectură de succes la cenaclul „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, în prezenţa unor redactori ai revisteiAmfiteatru (Dinu Flămând, Mihai Tatulici, M. N. Rusu) şi a unor poeţi din ţară ce anunţă generaţia ’80 (Magdalena Ghica, Domniţa Petri, Patrel Berceanu). „Redebutează” în Amfiteatru cu o pagină întreagă de poezie; Dinu Flămând îi face o prezentare entuziastă: „tumultuos şi cu proaspete resurse ironice, frondeur şi sentimental deopotrivă, capabil de adeziuni spontane şi totale pentru Poezie, în numele căreia îl simţi vehement încordat […]. Priza sa asupra realului este lacomă, respectul lui pentru mari poeţi este de o frumoasă gelozie”. 1981 Criticul Marcel Pop-Corniş (actualul universitar american Marcel Cornis Pope) consideră că, alături de Marcel Tolcea şi Ioan Morar, Ion Monoran ar fi meritat să debuteze editorial, subliniind că acesta „cultivă o poezie stenografică, antisentimentală, de certă forţă (şi agresivitate) a imaginii” ( Orizont , nr. 9/1981). 1984 Florenţa Albu îl anunţă că va apărea cu câteva poezii într-un caiet al debutanţilor la Editura Albatros şi-i solicită colaborarea la revista Viaţa românească (scrisoare din 20.01) 1989 „…gustul pentru insurgenţă a fost să i se împlinească la vremea revoluţiei, când I. M. s-a aflat printre cei din frunte, oprind tramvaiele în faţa locuinţei pastorului László Tökes, îndemnând mai apoi lumea să se ridice împotriva dictaturii” (D. Vighi, în Alexandru Ruja, coord., Dicţionar al Scriitorilor din Banat, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005). 1990 Membru fondator al ziarului Timişoara şi al Societăţii Timişoara , cea care aruncă în dezbaterea publică (ceea ce avea să devină) celebra Proclamaţie. 1993 După o riguroasă selecţie de autor, I. M. finalizează volumulLocus Periucundus , cuprinzând poeme scrise în anii 1975-1989. În ziua de 2 decembrie, la prânz, trebuie să aibă o ultimă întâlnire cu editorul pentru a stabili câteva detalii (datarea unor texte, incertitudini asupra punctuaţiei, fotografia pentru copertă etc.). Nu vine la întâlnire. Murise cu două-trei ore înainte. 1994 (ianuarie) Apare, la Editura Marineasa , volumul Locus periucundus . Ruxandra Cesereanu: „Nu pot să nu mă gândesc cu tristeţe că dacă Locus periucundus ar fi apărut prin 1985, de pildă, ar fi fost astăzi o carte de reper între volumele de poezie ale optzeciştilor…” ( Steaua , nr. 7-8/1994). 1996 Placheta Ca un vagabond într-o flanelă roşie (EdituraMarineasa ) cuprinde texte scrise între anii 1972 şi 1979. 1998 Aurel Pantea: „Am convingerea că atât cât a scris e de ajuns pentru ca Ion Monoran să-şi aibă un loc al său în poezia românească a acestui sfârşit de mileniu” ( Vatra , nr. 3/1998). 1999 Alexandru Ruja: „Poetul acesta belicos şi expansiv, trăind răzvrătirea, asumându-şi boema ca mod de existenţă, are suficiente momente de recluziune, tainice clipe de adevăr cu sine însuşi. Există în poezia lui Ion Monoran un fond subiacent de tragic, sub aparenta grimasă ironică, a nonşalanţei derizoriului ori a indiferenţei dureroase” ( Parte din întreg , Excelsior, Timişoara, 1999). 2005 Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, Bucureşti, 2005: „Component al generaţiei optzeciste, refuzând orice fel de compromis, M. îşi amână debutul editorial până dincolo de limitele vieţii. Lirica impulsivă, abruptă şi adesea contradictorie, ca şi scriitura funciar contestatară întreţin o permanentă stare conflictuală, dând seamă de experienţa unui spirit liber, neînţeles.” 2006 Ruxandra Cesereanu: „(…) precum bărbaţii dostoievskieni din timişoara. / era între ei unul cu arsură în inimă / o dihanie cu putere lăuntrică de grizzli / ion monoran îl chema ar fi putut să fie oricând un / raskolnicov sau stavroghin / ar fi putut oricând să aibă trupul şi sufletul prinse / într-o carte celebră / al cărui nerv siberian el însuşi să fie. / (…) peste ani ion monoran a murit / a avut loc parcă şi o revoluţie cu destui morţi la timişoara (…)” (1982, NIGHTS IN BLACK SATIN, în Orizont , nr.1(1492)/ 2006). Textul a fost realizat de scriitorul Viorel Marineasa (2009).

monoran-2

8.Poem de Ion Monoran: „În toate poemele mele / sunt un băiat de şapte ani / care abia învaţă să taie pâinea / cu cuţitul / viaţa a pătruns în mine / o dată cu versul // poemele mele sunt ochii lui /
gălăgioase / şi / albe //cenuşa după ce am ucis poezia / civilizaţia / murdăria / singurătatea / în care va trebui şi eu să dispar // altfel le-ar putea scrie /oricine.”

9.În apartamentul său a fost fondat ziarul „Timişoara”, Ion Monoran fiind cel care a adus redacţiei prima maşină de scris. Tot acolo s-au scris mai multe paragrafe din „Proclamaţia de la Timişoara”.

10.”M-am născut în provincie / n-am studiat filozofia dreptul / nici autor de canţonete celebru nu sînt / poet angajat sau colaborator la reviste / iubesc viaţa concretă / imnul muşchilor libertatea sărutul / oraşul această fiinţă de care v-am mai vorbit / sînt un mesteacăn tînăr / cobor în stradă / fără regrete / drum mel contradicţia nădejdea / abia a început”.

2 Comentarii

  1. Cred că Timișoara ar putea instutui măcar un premiu Ion Monoran, dacă nu un festival de poezie cu numele acestui mare și blînd poet revoluționar.

  2. In plina dezbatere nationala, inutila de altfel, de tip hamletian, „To be or not to be ruled by Liviu Dragnea as Lord Chancellor”, minunatul Lapunkt pune punctul pe i-ul unui tragic paradox. Paradoxul inrosirii electorale a campiei Banatului, al carei fiu, niciodata indeajuns regretatul, Ioan Monoran, a fost adevaratul lider al revoltei decembriste timisorene! Campia Banatului, fost granar al tuturor celor care au stapanit-o, a fost martirizata de trei ori succesiv, incepand cu deportarea svabilor in Donbass, continuind cu deportarea minunatilor ei tarani, indiferent de etnie in Baragan-eseul Simonei Constantinovici, fiica a aceleiasi tragice campii, un must read, omagiu minunat si pentru stramosii lui Ioan Monoran, si terminind cu inevitabila, criminala, devastatoare economic, colectivizare. Un gand bun in final frumosilor copii ai familiei Monoran, pe care am avut privilegiul sa-i cunosc, Oana mostenind si talentul literar patern. Indurerat, Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *