nu știu cum a murit despina

acolo la cimitir se urcă-ntăcerea de gheață

în șir indian pe-o scăriță subțire metalică

un fel de tijă spiralată între cer și pământ

a mai trecut un an e ziua morților

cumpărăm coroane cu flori ușoare din plastic

lumânări la un  leu candele cu capac aurii

din ceară eternă intrăm doi câte doi pe aceeași poartă

ne privim fix în ochi pupila se dilată părem hidoși

miroase a tămâie a crizanteme a nimic

un bărbat leșină de-a curmezișul

blochează aleea cu dale reci frunze agonice mucuri de țigară

o tânără cu trencimulat pe corp îi măsoară pulsul

n-a murit ne asigură ea cu ochii reglați în fa diez major

bizar

acolo la cimitir

îmi agăț haina de-un cireș crescut pe mormântul despinei

fata de 17 ani

îi cer iertare

nu mă vede nimeni pot să-i cer în voie iertare

nu știu cum a murit despina dar zâmbește frumos

în fotografia alb-negru lipită de marmură

parcă ar fi aici lângă mine

scot cutia cu chibrituri

aprind o lumânare

se înserează lent

crucile de lemn se-nclină

în bătaia lunii

un fluture bătrân intră-n cadru

și moare

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *