Am vrut să invit o fată la film. Un necaz al civilizaţiei contemporane este acela că poţi invita o fată în foarte multe locuri. Diversitatea, în sine, nu este un dezavantaj. Dar locul ales se nimereşte de fiecare dată a fi altul decât acela în care dorea să meargă fata. Odinioară existau doar două-trei posibilităţi şi probabilitatea de-a o nimeri pe cea bună era mare.
Oricum, nu contează, în primul rând fiindcă orice alegi eşti bănuit de gânduri ascunse, manevre diabolice şi planuri perverse. În al doilea rând, nu asta este povestea.
“Ce film? zice fata. American sau românesc?” (Nu e prima oară că-mi măsoară sentimentele în role de peliculă.) “Care-i deosebirea?” întreb. “Americanii, mă instruieşte ea, spun «potoleşte-te, că-ţi trag un glonţ în cap!» Pe când ai noştri: «Dacă nu te potoleşti, îţi trag un cap în gură!»“
În fond, prietena mea atinge spinoasa problemă a exportului de cultură. Cu ce ne prezentăm noi în faţa civilizaţiei occidentale? Cum răspundem noi glonţului tras în cap de cultura americană? Ei cu glonţul, noi cu capul în gură. Se observă încă o dată cum excesului de tehnologie noi îi opunem capul, materia cenuşie, gândirea. Nocivitatea culturii americane constă însă în faptul că înainte de-a trage cineva altcuiva un glonţ în cap (glonţul e un fleac) artistul spune o poveste. Ai, n-ai chef, el îi dă înainte cu poveştile. Dacă ademeneşti fata în sală şi ăla pune povestea pe ecran, fata nu mai e atentă la tine (ceea ce poate fi uneori un câştig).
Ca europeni, ne apărăm cu simboluri. Americanii spun o poveste, noi scoatem pe ecran un cal alb, un porumbel. Ei mai trântesc una, noi filmăm o frunză în valuri. Dăm la export scene de Ferentari care complexează Harlemul. Noi am inventat filmele din viaţa cartierelor. Povestea nu se înţelege prea bine, în schimb personajele se scobesc în nas, scuipă seminţe de bostan şi de floare, înjură ca-n viaţă.
O civilizaţie de numai câteva sute de ani, ca a vesticilor, nu se putea împotrivi uneia milenare, ca a noastră. Poate povestitorul lor să înşire la poveşti până-i amorţeşte limba. Înţeleptul nostru îi va spune demn: „N-ai tu atâta gură cât cap pot să-ţi trag eu în ea…”
