Una din notele pregnante ale unei – aşa-zicînd – „priviri nostalgice” este aceea că, atunci cînd se exercită, ea tinde să diminueze ori chiar să anuleze nucleele de conflict din trecutul pe care îl revizitează, tinde să diminueze tensiunile, violenţele şi „răul” acelui trecut. Nu este obligatoriu ca o „privire nostalgică” să idealizeze un trecut la care se raportează – dar nici nu este exclus -, însă filtrarea şi estomparea la care am făcut trimitere mai înainte este inevitabilă.
Printre arabii din sudul Irakului – carte scrisă de unul dintre foarte bunii cunoscători occidentali ai acelor teritorii (şi nu numai al acelora), Wilfred Thesiger – este, fără îndoială, şi un exerciţiu de revizitare – deci, de rememorare – în cheie nostalgică a lumilor (da! lumi – pentru că sunt mai multe, chiar dacă, uneori, doar de dimensiunea unui mic sat înconjurat aproape de peste tot de ape) care se întind în acele teritorii. Dar nu este numai atît.
Pe lîngă „privirea nostalgică” (şi, către finalul acestui mic text voi indica şi un element decisiv care susţine această perspectivă nostalgică), ţinuturile (în marea lor majoritate mlăştinoase) beneficiează şi de o, îmi vine să spun cu admiraţie, „privire britanică”. Wilfred Thesiger este un britanic. Unul cu un profil biografic aparte.
Iată:
(www.polirom.ro ) Wilfred Thesiger (1910-2003), explorator si scriitor britanic nascut in Addis Abeba (Etiopia). In 1935 a intrat in Serviciul Politic din Sudan, iar la izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost detasat in cadrul Armatei de Aparare Sudaneze. Mai tirziu a servit in Etiopia, Siria si, in cadrul Fortelor Speciale Aeriene, in Desertul Libian. Dupa razboi a calatorit in Peninsula Araba, Kurdistan, Irak, Hindukush, Karakorum, Maroc, Etiopia, Kenya si Tanganyika. Pentru realizarile sale ca explorator, i s-au decernat Founder᾿s Gold Medal (Royal Geographical Society), Lawrence of Arabia Medal (Royal Central Asian Society), Livingstone Gold Medal (Royal Scottish Geographical Society) si Burton Memorial Medal (Royal Asiatic Society). A fost membru al Royal Society of Literature si membru de onoare al Academiei Britanice. In 1995 a primit titlul de Cavaler. Este foarte cunoscut si pentru volumul Nisipurile arabe (1959; Polirom, 2015), in care isi povesteste calatoriile prin Peninsula Araba intre 1945 si 1950, descriind modul de viata pe cale de disparitie al beduinilor.
Privire britanică înseamnă stil curat, precizie, capacitate briliantă de a analiza şi de a formula; pentru o scriitură, „privirea britanică” pune în joc o extraordinată forţă de descriere. Nu e o morală explicită, nu e o perspectivă moralizantă în acest tip de privire – şi de scriitură – dar nu e nici o simplă descriere a faptelor; este o expunere esenţializată a faptelor. Ei bine, din această demonstraţie de esenţializare a faptelor – una cu care e martor cititorul de la prima pînă la ultima pagină a acestei cărţi – decurge ceva mai mult decît o „proiecţie nostalgică” cu privire la tematică cărţii.
Elementul important – poate chiar decisiv – care susţine o lectură în cheie nostalgică a cărţii: ultima pagină, ultimele fraze: „la Bagdad a avut loc o revoluţie şi familia regală a fost ucisă. Mulţimea a incendiat ambasada britanică. Mi-am dat seama că nu mi se va mai permite niciodată să mă întorc şi că se mai încheiease un capitol din viaţa mea.”. Într-adevăr, la scurt timp după acest moment indicat pe finalul cărţii, „mlaştinile” din sudul Irakului vor arăta cu totul altfel. Relatarea lui W. Thesinger este din ultimii ani ai deceniului şase din secolul trecut. Asanate şi golite de viaţă, mlaştinile descrise de prestigiosul scriitor şi explorator britanic au dispărut – aşa cum le-a cunoscut acesta. De aici, inevitabil, şi privirea nostalgică.
Din tot ce scrie despre acele lumi şi teritorii, este, pe de altă parte, evidentă nota memorială a acestor relatări. Pentru că, în paginile ei se conservă o lume (de lumi), aşa cum o poate face o carte, o carte bună, avem de-a face, desigur, şi cu o carte de memorie şi pentru memorie.
Dar mai este ceva în ea – ceva esenţial. În felul în care sînt aşezate lumile pe care le vizitează, le cunoaşte şi – british style – le descrie W. Thesinger există multă cruzime. Adesea, nu manifestă, ci latentă. Cartea acoperă cîţiva ani buni între 1950-1958. Aş vrea să spun că o carte precum aceasta – despre un trecut recent al unei părţi din Irak – ne învaţă mai degrabă despre toleranţă, atenţie, respect şi ospitalitate faţă de celălalt (toate acestea sunt în carte!), decît despre violenţă, cruzime, crime (şi acestea sunt în carte!). Onest însă, nu o pot face. Ceea ce avem astăzi din acea zonă este departe de ceea ce ar fi putut să fie cîndva o lume aşezată…
