Licee, străzi, destine

Azi, şcoala se numeşte Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”. Numele s-a schimbat de multe ori, adresa a rămas mereu aceeaşi: Strada Arhitect Ion Mincu nr. 10. Spre a relua titlul unui film cu ilegalişti din juneţea mea: „Străzile au amintiri”. Scenariul era de emigrantul comunist grec Dimos Rendis şi de jurnalistul Ioan Grigorescu. Muzica, de Tiberiu Olah. Regia de Manole Marcus. Fiul lui Manole Marcus, Martin, a fost elev la Liceul „Dr. Petru Groza”, coleg de clasă cu verişoara mea, regretata Olga Boico-Trébitsch. Olga a murit, a murit şi Martin. Rămân străzile și amintirile…

Un comentariu

  1. dusan crstici says:

    Fascinanta enumerare a copiilor protipendadei bucurestene din anii copilariei mele! Nu simt nici o unda de resentiment, intrucit la scara mult mai mica, faceam si eu parte dintr-o lume asemanatoare, a odraslelor de cadre didactice liceale si universitare, o lume care se straduia sa-si educe copiii cultivand reminiscentele lumii romanesti recent si brutal disparute. Am luat ore de pian, aveam pick up cu discuri de muzica simfonica, mergeam cu mama la spectacole de balet, am invatat de timpuriu sa citesc in franceza, engleza, germana, maghiara, ceha si poloneza si eram un elev silitor. Mi s-a ascuns cu dibacie adevarul politic, astfel incit sfarsitul anilor ’70, respectiv anii’80 m-au naucit.Am renascut in decembrie ’89! Multumindu-va pentru articol, va adresez rugamintea de a scrie cu talentul Dvs. inconfundabil despre fiii si fiicele protipendadei atat de asemanatoare cu cea bucuresteana, martirizati in piata din Pekin. Un subiect pe cat de greu, pe atat de tragic. Cu deosebita consideratie, Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *