În Malta, mai precis în Hastings Garden din La Valetta, există un monument cu adevărat neobişnuit închinat (inclusiv memoriei) lui Vaclav Havel, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi unul dintre marile nume ale dizidenţei anticomuniste din Europa Centrală şi de Est.
El arată aşa – simplu şi puternic în acelaşi timp, memorabil în orice caz:
Monumentul a fost dezvelit în 2013, la iniţiativa Ministrului de Externe al Maltei. La acea vreme, monumentul a fost primul de acest fel din afara Cehiei dedicat marelui scriitor, gînditor şi politician ceh.
Vaclav Havel este cel care a spus că:
„Eu locuiesc într-un sistem în care cuvintele sunt în stare să scuture întreaga structură a conducerii, în care cuvintele pot fi mai puternice decât 10 divizii militare.”
Tot Havel este cel care a spus şi că:
“Speranţa nu este convingerea că lucrurile vor lua o întorsătură bună, ci convingerea că ceea ce faci are sens indiferent ce întorsătură iau lucrurile.”