Interviu IGOR MUNTEANU: Republica Moldova – direcţia Vest şi ieşirea din „prizonieratul” lumii slave

Dialog exclusiv  LaPunkt între IGOR MUNTEANU şi Cristian Pătrăşconiu.

Este Republica Moldova o ţară mai degrabă previzibilă sau mai degrabă impredictibilă?

Bună întrebare pentru un interviu pe teme basarabene. De fapt, și Charles King, un intelectual fin și bine documentat pe studii românești a preferat să insereze, în monografia sa ”Moldovenii”, tipărită la Hoover Institution Press de la Stanford, după ani îndelungați de lucru în arhivele din Chișinău, București și Odesa, o interesantă observație după care, toate predicțiile care s-au făcut în adresa Republicii Moldova s-au dovedit a fi false. Și bune și rele. Cu alte cuvinte, cei care și-au imaginat că pot prezice ce urmează să se întâmple cu acest stat după 1991 au trebuie să admită ulterior că s-au înșelat; fie că vorbim despre scopul de unificare al celor 2 state românești, promovat ca proiect politic odinioară de PPCD, fie de proiectul re-absorbirii RM într-o Rusie mult mai asertivă și mai interesată de refacerea măreției sale imperiale decât era la dispariția URSS. După cum putem observa – ambele tipuri de predicții nu s-au dovedit a fi corecte, iar status-quo-ul actual, nemulțumitor pentru o parte largă de populație, generează în continuare condiții de incertitudine și posibilități de lunecare în ambele direcții.

REPULICA MOLDOVA – PROFIL

Ar fi de listat, din acest profil neobişnuit, un set de avantaje competitive cu care Republica Moldova s-ar putea bate pentru cauzele bune sau care ar face din această ţară un spaţiu în care s-ar putea, pe termen scurt, mediu şi lung, investi mult mai multă atenţie şi nu numai atenţie de fapt?

Ar fi bine atunci să vă răspund printr-un un sumar al acestui profil al RM, neobișnuit după cum îl definiți Dvs., dar destul de familiar cetățenilor acestei țări. Tehnic vorbind, economia RM se găsește în recesiune, iar șansele de recuperare economică sunt destul de modeste în 2016. În 2015, RM a înregistrat o creștere economică mediocră (de 0,5%) în 2015, după ce a profitat de o creștere economică anuală, care a variat între 4.5 și 6,4%. În 2015, PIB per capita pentur RMM a fost evaluat la doar 1,831 usd, plasând RM printre cele  mai sărace state din Europa, în urma Ucrainei ($3,082) și Georgiei ($3,669), mult mai prost față de România ($9,526). Ritmul lent de creștere economică se explică prin mediul încă neprietenos pentru ISD și afaceri private, gradul înalt de corupție (locul 103 din 168 în 2015, conform Indicelui Percepției Corupției), riscuri de securitate în contextul anexării Crimeii în 2014 și războiului declanșat de Rusia pe teritoriul Ucrainei. RM are una din cele mai înalte rate de emigrație pe plan global. Studiile OIM vorbesc despre faptul că 1/3 din populația activă a RM (3,6 mln fără Transnistria, 0,5 mln) este angajată în acest moment peste hotare, în special, în țările UE și Rusia. Zilnic, 119 cetățeni moldoveni părăsesc RM cu scopul de a emigra. Exporturile RM s-au cifrat la 2 mlrd usd în 2015, în scădere față de anii 2010 – 2011 (2,2 mln); altfel spus, pierderea piețelor rusești pentru RM după 2013, anul în care RM a încheiat negocierile asupra Acordului de Asociere cu UE, la care Rusia a răspuns printr-un regim de embargo comercial extins, nu a fost pe deplin compensată de deschiderea piețelor UE, ca urmare a Acordului de Liber Schimb Aprofundat cu UE, ratificat de toate statele – membre ale UE și intrat în vigoare la 1 iulie 2016. Principalii investitori în RM sunt Rusia, Olanda, Franța, Spania, Germania, Cipru și România, investițiile românești ocupând abia locul 7 cu un stoc al ISD în RM de doar 174 mln usd (Rusia a sporit investițiile din 2009 până în 2013 cu cca 190 mln usd, ajungând la 787 mln usd), potrivit datelor CIS (Coordinated Direct Investment Survey și a FMI. Motivele sunt diverse și acestea nu vorbesc deloc despre faptul că potențialii investitori din România nu ar fi interesați de RM. Pur și simplu, volumul de declarații a depășit întotdeauna faptele reale pe teren. Investitorii români au fost campioni la deschiderea de firme cu capital străin (1547 sau 16% din total) în RM, însă investițiile în capitalul social a rămas pe locul 7, cu mult în urma interesului anunțat. Alți în schimb, cu mai puține inhibiții și mai multă determinare, au reușit să facă afaceri bune. Investitorii germani, au fost capabili să pună bazele unor noi industrii în sectorul auto, cablaje electrice; investitorii turci au intrat masiv în afaceri agricole și hoteliere; italienii s-au orientat spre textile, rușii au menținut controlul în energie și bănci, în timp ce România a bătut pasul pe loc, din motive obiective și subiective. Chiar dacă admitem că acest rezultat s-a datorat și unui mediu economic volatil și politic complex, adeseori refractar față de capitalul românesc, faptele arată astăzi că România intră în acest moment într-o nouă etapă a relațiilor sale cu RM. România atrage astăzi cea mai mare parte a exporturilor din RM, în 2015, inclusiv pentru exporturile din regiunea secesionistă a Transnistriei, ceea ce spune foarte mult despre diferența pe care o politică bine coordonată și eficientă ar putea s-o facă în această direcție. În 2015, RM a exportat mărfuri în valoare de 4464 mln usd în România (de 2 ori mai mult decât în Rusia – 240,7 mln usd), cu o creștere exponențială de 102,8% față de anul 2014. Totodată, importurile românești în RM au fost estimate la 555,1 mln usd, puțin mai mari decât importurile rusești (535,7 mln usd), în creștere cu 69,1% față de anul 2014. Concluzia evidentă este că și RM este importantă pentru România în plan comercial, iar pentru RM comerțul cu România este decisiv (18,6% din toate exporturile RM și 13,9% din totalul importurilor în 2015). Acest progres semnificativ în materie de comerț este și mai important într-o perspectivă mai lungă. Este natural ca pasul următor să reprezinte intrarea puternică și convingătoare a României cu investiții directe pe sectoarele cheie ale RM (transporturi, energie, infrastructura serviciilor, bănci, cercetare și inovare, industrii de nișă), aducând cu sine noi modele de management, tehnologii moderne, investiții, care contribuie la crearea unei noi clase productive în RM.  Dar, pe lângă beneficiile implicării directe prin investiții și strategii de rebalanțare a priorităților economice, România ar putea (și ar trebui!) să aibă un cuvânt greu de spus la crearea unor puncte de acces între universități, autorități locale și regionale, bănci, R&D, școli, spitale private, instituții ale statului, etc. Nu va exista integrare între România și RM pe scurtături (short-cuts), iar complexitata unui asemenea efort nu ar trebui să sperie, ci să îndemne la proiecte pe termen lung.

Cum apreciaţi că se leagă ori cum se raportează acum România la Republica Moldova în cele două mari direcţii relevante: afectiv şi, cum să zic, logic/realist? Şi, legat de această tematică – unde apreciaţi că investiţia, fie ea afectivă, fie ea raţională, se face aşa cum se cuvine şi unde, mai ales, unde anume este ea inadecvată?

Există în România o adevărată polifonie cu privire la ce fel de scopuri ar trebui de urmărit în raport cu RM. Între proiectul unei reunificări politice imediate, pentru care militează anumite grupuri afiliate Acțiunii 2012 și sprijinul oficial oferit RM în procesul de integrare europeană există mari diferențe. Cei mai mulți dintre români consideră ”readucerea acasă a Basarabiei” o chestiune importantă, nu vitală, dar suficient de percutantă pentru agenda politică a României. Un sondaj IRES (ianuarie 2016) arăta că ¾ dintre toți românii și-ar dori unirea Republicii Moldova cu România, iar 1/5 ar fi mai degrabă împotrivă. De cealaltă parte, cetățenii RM sunt mai nehotărâți pe acest subiect. Doar 21% din cetățenii RM ar vota pentru unirea cu România la un referendum, conform Barometrului de Opinie Publică din decmbrie 2015. De unde apar aceste diferențe majore percepție? În temei, aceste percepții se auto-reproduc din realitățile politice și economice diferite, sunt marcate de un anumit conservatorism al elitelor politice și de afaceri, puternic influențate de narativele dominante din mass media, și de foarte mulți factori care ar trebui să fie explicați de sociologi. Spațiul mediatic este dominat de mass media rusească, tipărită, dar mai ales electronică, ca urmare a ubicuității preferințelor de consum locale, dar și a simplismului cu care, de multe ori, a fost abordată agenda subiectelor culturale la București. Fără a urmări intenția de a știrbi din anvergura unor Institute Culturale și Fundații românești înființate în acest scop, ar trebui să recunoaștem că proiectele lor din ultimii 25 de ani nu au creat o masă critică, credibilă, sustenabilă, suficientă pentru a schimba esențial modul în care se informează, în care gândește și la care se raportează cetățeanul obișnuit din RM, profilul sociolingvistic al căruia rămân un mare mister pentru ”antreprenorii” culturali de la București. Există magazine istorice și reviste literare finanțate de statul român, există burse și bursieri care-și fac studiile în România, a crescut o generație și ceva, după 1991, și cu toate acestea, politicienii pro-Kremlin continuă să adune mii de spectatori la concertele estradei rusești aduse în toiul campaniilor electorale, 80% dintre telespectatori din RM preferă să se informeze din programele de limbă rusă (BOP), iar majoritatea televiziunilor private din RM consideră util să-și dubleze programele în limba rusă, pentru că altminteri, businessul lor ar putea suferi printr-o audiență mai redusă. Afirmația poate să pară stranie dacă am dori să o raportăm la structura națională a RM. Potrivit recensământului din 2004, RM are o populație totală de 3,5 mln locuitori, din care 75,8% sunt Moldoveni (cu o creștere de 59% față de 1989), 8.4% – Ucraineni, 5.9% – Ruși, 4,4% Găgăuzi, 2,2% – Români, 1,9% – Bulgari – 1,9% și 1% alte naționalități. Acestea sunt datele recensământului din 2004 ale Biroului Național de Statistică[1], pe care le utilizăm în absența datelor recensământului din 2014, care sunt incomplete. Datele susțin că Moldovenii au crescut ca grup titular cu 5,9% față de 1989, Ucrainenii au scăzut cu 29%, Rușii sunt mai puțini cu 2.9%, iar populația care se identifică deschis ca Români este în creștere (2,1% în 2014). Cu toate acestea, 90% dintre toți bursierii statului român preferă să rămână în străinătate, , ceea ce contribuie la slăbirea calității elitelor românești din Republica Moldova. Limba rusă continuă să servească ca marker cultural și ca factor important pentru afaceri, iar în domeniul afacerilor publice, minoritățile naționale din sudul și nordul RM consideră limba rusă un factor de ”tagging” în campaniile electorale. Am vorbit mai sus de factorii care dau viață economiei reale, prin investiții, capital, decizii inteligente, exporturi. Deși pare neverosimil să aplicăm aceiași matrice și pe țesătura fină a relațiilor afective, pe terenul unor identități lingvistice, culturale și etnice destul de politizate în spațiul Republicii Moldova, ar trebui uneori să experimentăm anumite tehnici de analiză factorială și pe acest domeniu. Ar trebui să ne punem întrebări legitime dacă anumite politici au produs rezultatele așteptate, și dacă cost-beneficiile estimate au meritat efortul depus contra unor memorii dureroase, extrase dintr-un imaginar colectiv încă bântuit de ororile trecutului.

ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA

Complementar: cum anume, dinspre România, credeţi că ar putea exista o poziţionare (mai) realistă în raport cu Republica Moldova, incluzînd- dar nu necritic – şi acest pachet afectiv care leagă cele două state?

Există o ancorare afectivă tot mai largă a României la populația de limbă română din Republica Moldova, atât prin numărul în creștere al celor care se identifică ca fiind ”etnici români”, cât și prin interesul în creștere de participare în alegerile din România, alegerea României în calitate de destinație turistică, precum și re-orientarea afacerilor spre România. Împreună, acești factori, vorbesc cu tărie despre o poziționare mult mai afirmativă a României în raport cu Republica Moldova, dar este evident că multe din țintele urmărite de anumite politici culturale au fost nerealiste, iar altele au eșuat. Printre eșecuri aș include discuțiile despre prioritata unor proiecte de infrastructură, care nu am mai fost niciodată create, aici intrând: linia de cale ferată cu carosabil european (București-Chișinău), convertirea și unificareda sistemelor energetice RM-România, participarea RM la finanțarea unuia dintre reactoarele de la Cernavoda, intrarea unor bănci românești în Republica Moldova, alte mega-proiecte de susținere a unor afaceri transfrontaliere de interes comun. Multe așteptări s-au legat de guvernarea pro-EU (2009-2016), dar prea puține s-au făcut între timp. Din cauza acestor incertitudini, se pare că există un derapaj în direcția proiectelor facile sau heirupiste, încărcate electoral, în detrimentul altora, care cer efort consistent și adaptare complexă la parteneri. Complexitatea este dictată și de prezența activă în RM a unor alți actori competitivi, Rusia în primul rând, dar și alți vecini interesați (Ucraina, Polonia, Turcia), ceea ce întărește importanța unei mai bune coordonări strategice și creării de platforme prietenoase în RM pentru cooperarea cu România, fără de care ne putem ciocni din nou cu decizii pripite și superficiale.

Şi viceversa: cum se poate poziţiona mai bine şi mai realist Republica Moldova faţă de România?

România are și alte priorități decât Republica Moldova, și asta-i absolut firesc, datorită dimensiunilor și obligațiilor sale solide pe plan internațional. În acest moment, Republica Moldova este consumatoare de securitate, ca urmare a menținerii unui conflict militar ”înghețat” pe teritoriul său la est de Nistru, declanșat de Federația Rusă în 1992, dar și a unor serioase vulnerabilități de funcționare, cum a fost cazul admiterii unei fraude uriașe în 3 din băncile sale sistemice. Chiar dacă participă cu efective militare la Misiunea de pace (KFOR) din Kosovo, forțele militare ale Republicii Moldova sunt mici, slab echipate și demotivat, ceea ce nu poate oferi suficientă apărare și siguranță populației civile. Nu ar trebui să uităm că capitala enclavei secesioniste (Tiraspol) se găsește la mai puțin de 50 km de Chișinău, iar forțele miilitare combinate ale Federației Ruse, staționate ilegal în Republica Moldova deopotrivă cu trupele ilegale transnistrene, depășesc de cel puțin 3 ori efectivul militar al părții moldovenești. Mulți își pun în mod natural întrebarea: ce s-a întâmpla dacă Moscova ar fi tentată să escaladeze din nou un conflict militar, după cum o face în regiunile estice ale Ucrainei? Ar trebui să recunosc însă că bilanțul negativ al restanțelor Republicii Moldova față de proprii săi cetățeni nu se rezumă la conflictul neterminat. Situația generală este puternic afectată de starea precară a economiei, și de un proces accelerat de îmbătrânire pe fundalul unui declin democrafic accentuat. Trei dintre cei 4 președinți ai RM de până acum au făcut parte din nomenclatura fostului Partid Comunist, cu toate limitările și inhibițiile inerente. Mă îndoiesc că aceste fapte pot atrage automat simpatia poporului român. Singura poziționare pe care Republica Moldova ar putea avea loc doar atunci când Chișinăul ar oferi României oportunitatea de a se manifesta eficient în cooperarea bilaterală, în transplantarea unor businessuri noi, în crearea de locuri de muncă, în proiecte culturale, care ar trebui să servească coeziunii interne, educării unei clase de business lucrative și conectate. România trebuie să aibă satisfacția ”lucrului bine făcut” în dinamica proceselor economice și sociale, dar și politice de la Chișinău, să poată tripla eforturile sale pe domenii strategice și, totodată, să rețină efluviile unor curente, care nu reușesc decât să genereze discursuri patetice. Este evident că România poate avansa pe aceste proiecte de succes, numai dacă și Chișinăul și Bucureștiul vor juca după reguli, se vor alinia la proiecte și teme de interes regional, pe care le vor putea mobiliza pentru interese comune (cooperare transfrontalieră, sectorială, infrastructură, coridoare de transport).

Igor MUNTEANU – PROFIL

Igor Munteanu este diplomat, scriitor, comentator politic şi una dintre cele mai repectate voci publice din Republica Moldova.

S-a născut la 10 august 1965, la Costuleni în Republica Moldova. Între 1997 şi 2005 a fost comentator politic la Radio Europa Liberă. A fost Ambasador al Republicii Moldova în SUA începînd cu august 2010 pînă în 2015. Este autorul mai multor cărţi.

Conduce IDIS „Viitorul” – un important think-thank din Republica Moldova.

A propos de această chestiune – a celor două state. E arhicunoscută formula: România & Moldova – „două stare, o singură limbă”. Sînt, e adevărat, două stare care vorbesc aceeaşi limbă, dar întreb: cele două state chiar vorbesc „aceeaşi limbă” în sens axiologic, democratic, politic?

Formula celor două state românești a inspirat multe discuții atât în favoarea cât și contra acestui model de ”coabitare”, care se pare că va mai rezista ceva timp. Amblele țări atribuie relațiilor bilaterale un caracter special, strategic, care se justifică prin comunitatea de limbă, istorie, cultură, etnie, tradiții, cam tot de poate defini în acest moment identitatea națională a majorității populației din RM. După cum se știe, la 5 decembrie, 2013, Curtea Constituțională a RM a pronunțat hotătârea privind interpretarea art.13 (alin.1) din Constituție, stabilind că textul Declarației de independență prevalează în raport cu textul Constituției; prin urmare, limba română este limba oficială a Republicii Moldova. Decizia Curții Constituționale nu a pus capăt, însă, speculațiilor politice ale unor grupuri loiale Kremlinului, care susține în continuare teoria unei limbi moldovenești diferite de limba română, intoxicând spațiul mediatic cu acuzații care mai de care, ce se bucură de o largă priză în mediile rusolingve și care au dezvoltat, în ultimii 15 ani, o puternică legătură cu politicile Rusiei față de compatrioții săi din ”vecinătatea apropiată”.  Este astfel firesc ca Republica Moldova să-și urmeze parcursul european, însemnând de fapt implementarea deplină a Acordului de Asociere RM-UE și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat, care ar trebui să aducă cu sine europenizarea instituțiilor, moravurilor și practicilor sociale. Susținerea acestui curs este văzută ca o abordare pragmatică a relațiilor dintre România și Republica Moldova, care ar trebui să genereze cetățenilor moldoveni și români mai multă siguranță, prosperitate și încredere în forțele proprii. Există voci care se îndoiesc de viabilitatea acestei opțiuni, insistând fie pe un proiect de unificare construit pe modelul anului 1918, fie pe alte modele (est-german) în care deciziile ar urma să fie luate, oricum, prin referendum ori pe cale parlamentară, dar care ar trebui să includă și votul unor segmente de populație, care-au manifestat adeseori pentru alte opțiuni geopolitice (Rusia). Un stat federalizat după rețete rusești ar însemna abdicarea statului de la identitatea sa politică și lingvistică, afirmată prin Declarația sa de Independență (27 august, 1991) spre un model numit de ruși ”multi-etnic”, care ar servi în realitate readoptării unui statut dominant pentru limba rusă, pentru ideologia imperialismului rus, camuflată sub numele de ”Russki Mir” și a purtătorilor săi de drapel vărgat (Panglica Sf.Gheorghe), în timp ce continuarea reformelor și apropierea statului de standardele și valorile europene ar consolida și întări modelul etno-cultural românesc și nucleul politic al populației pro-europene, servind totodată și intereselor naționale ale României. Orice deviere de la cele 2 opțiuni de bază crează variabile adaptabile contextului regional destul de schimbător, cu tot atâtea variabile necunoscute pe care nu le vom discuta în acest moment. Este evident că România a devenit mult mai influentă pe plan regional, mai ales după aderarea la UE, din ianuarie 2007, ceea ce aduse numeroase oportunități, dar și un grad sporit de așteptări față de ceea ce-și propune în raport cu vecinii săi imediați din Europa de Est.

De ce liniile de politicieni care au, măcar declarativ, o opţiune pro-vestică au o anduranţă mult mai mică în Republica Moldova decît cei care pledează cauza „izolaţionismului” sau cei care, direct ori discret, lucrează după o agendă prorusă? Altfel spus, de ce primii cad aşa de uşor şi nu stau în prim-planul cîmpului politic decît pentru cîţiva ani, în vreme ce aceia care fac parte din cea de-a doua categorie par că sînt supravieţuitori de cursă lungă?

Nu-mi place să vă contrazic, dar cred că în Republica Moldova am urmărit un carusel de ”pierzători” din ambele segmente ale spectrului politic. Voi exemplifica cu numele unor ideologi care au marcat, în anumite momente politice, luarea unor decizii importante în istoria modernă a RM. Cine-și mai amintește astăzi de Vladimir Solonari, fostul consilier de stat și ideologul Președintelui Lucinschi, emigrat după 1999 în SUA? Unde a ajuns Mark Tkaciuc, sfetnicul extrem de influent al președintelui Voronin, după eșecurile repetate din ultimii ani – evident la Moscova! Unde se află Nicolae Andronic, Președintele Partidului Popular Republican, tot el și un înfocat ideolog al PDAM, partidul conservator al agrarienilor moldoveni, care-au adoptat actuala Constituție din 1994 și ideologia ”moldovenismului”, evident în Europa Occidentală, la Nice. Ce face flagmanul ”unionismului” PPCD din perioada 1990-1991, Iurie Roșca – este cel mai înfocat susținător al ideologiei lui Dughin și Prohanov în RM, tot el și un formator activ de opinie favorabilă Kremlinului și deschis adversară UE, în solda rețelei finanțate de Moscova ”Sputnik”. They are the bad guys. Ceilalți, despre care Dvs menționați că ”au avut o anduranță mai mică” au lucrat, de cele mai multe ori, împotriva curentului birocrației și politicienilor corupți ai statului, având un acces foarte limitat la resurse și idei politice, care nu au avut suficientă rezonanță publică. Cu excepția anilor din ajunul independenței RM, 1991, populația a votat masiv pentru idei conservatoare, și nu liberale, căutând mai degrabă protecție și nu libertate. Mediul rural a fost cel care a alimentat fluxurile grele de emigrație externă, iar cei care au emigrat au tins să nu mai revină acasă. Marile afaceri s-au făcut mai ales în orașele mari din RM și, cel mai important, cu participarea celor mai bine conectați la serviciile speciale sau la nomenclatura sovietică de partid. Aceștia au fost adevărații profitori ai privatizărilor făcute în condiții obscure, cu 3 Președinți, care-au reprezentat exclusiv nomenclatura de partid, și cu spolierea intensă a potențialului economic al RM, ca urmare a secesiunii Transnistriei, care lua cu sine după 1992 peste 55% din numărul total al întreprinderilor industriale și textile ale RM. Cei buni (the good guys) au deținut poziții simbolice în ierarhia puterii politice, în timp ce alții, mai adezivi, fie au emigrat, fie au fost absorbiți de orice hobby-uri imaginabile, numai nu serviciul public, ori activitățile unor partide, care nu aduc competență și rezultate decât dacă le alimentezi cu mulți bani. Cel mai frustrant e să recunoști însă că mulți dintre cei care ar fi putut face o diferență și-au ruinat de multe ori șansele, intrând în tranzacții dubioase (cazul Filat et Co.).

MORE FOR MORE?

În Parteneriatul Estic, una din ideile directoare este „more for more”, mai mult pentru mai mult. Dar ce se întîmplă dacă şi cînd, în Republica Moldova, Rusia propune, schimbînd ceea ce este de schimbat, acelaşi principiu: „more for more”?

Lansat în anul 2008 ca o inițiativă polono-suedeză, Parteneriatul Estic (EaP) a însemnat o puternică accentuare a politicii UE față de vecinii săi din Europa de Est, pe care-i angajează într-un proces de reforme ambițioase și transformări interne substanțiale. Oferind anumite libertăți sectoriale (comerț, circulație, asistență tehnică), UE s-a așteptat naiv ca cele 6 state incluse în Parteneriat să utilizeze din plin această oportunitate, fără a promite însă nimic ce ar fi însemnat o perspectivă clară de aderare (everything but institutions, Roman Prodi, 2004), în contrast cu aderarea promisă statelor din Balcanii de Vest. În schimb, UE a dorit să cucerească prin dărnicie și implicare. Astfel, Republica Moldova a primit doar în perioada anilor 2009-2014 cca 1,23 mlrd $ din partea partenerilor de dezvoltare, ceea ce reprezintă de 2 ori mai mult decât toată asistența primită în 8 ani de guvernare ai PCRM. Am folosit echivalentul în $ al contribuțiilor pentru dezvoltare pentru a include și SUA, alături de UE și alte state, care-au continuat să ajute bilateral RM.  Mai important decât banii, RM a primit o recunoaștere din partea comunității internaționale că proiectul său de tranziție navigată spre valorile democrației liberale și a economiei de piață este înțeles și susținut, fiind tratat cu respect și chiar cu o anumită admirație, ca o ”poveste de succes” în spațiul sovietic, pe care alte țări (Georgia și Ucraina) o încercaseră anterior pe chipul propriilor fapte și nu reușiseră să mențină aceiași viteză constantă spre scopul propus. Această situație s-a schimbat dramatic însă la sfârșitul anului 2015, prin instalarea unui guvern minoritar al PD și PLDM, prin excluderea PL, dar cu sprijinul politic al PCRM. Instalarea noului guvern coincide în timp cu vestea năprasnică a fraudei masive din sistemul bancar, ceea ce alimentează o panică largă în populație și expune liderii coaliției de guvernare unei adevărate ploi cu meteoriți, fără nici o șansă de a fi evitată. În 2014 din 3 bănci ale RM, în care statul mai păstra o participare semnificativă, a dipărut cca 1 mlrd usd. Consecințele sunt năprasnice. Leul moldovenesc se devalorizează cu 30% în primele săptămâni din ianuarie 2015, iar investigația internațională efectuată de compania CROLL, scrijelează până la sânge ce a mai rămas intact din reputația fostelor guverne. Din ianuarie 2015, cetățenii revoltați încep să manifeste activ contra fărădelegilor comise în bănci, cerând tragerea la răspundere a vinovaților, mișcându-se spre crearea unei alternative politice. În iulie 2015, UE anunță suspendarea asistenței sale externe pentru RM până la identificarea vinovaților și recuperarea prejudiciior, legând această decizie și de încheierea unui Acord de cooperare cu FMI. De partea sa, FMI cere revizuirea completă a mecanismelor de supraveghere financiar-bancară, schimbarea Guvernatorului BNM, transparentizarea acționariatului, și alte condiții grele pentru actorii despre care se presupune că au fost implicați în aceste fraude. În octombrie 2015, Procurorul General cere ridicarea imunității liderului PLDM, fost PM, și acesta este arestat pentru a fi supus unui lung proces de cercetare sub auspiciile CNA, fiind învinuit de mită și corupție. CNA mai arestează și alte personaje suspectate de a fi fost implicate în fraudarea celor 3 bănci, dar cetățenii revoltați au senzația unei justiții selective, a unui show mediatic, care se oprește la plevușcă și nu atinge capetele încoronate ale acestei fraude. Tensiunile politice conduc în 2015 la shimbarea a 3 guverne într-un singur an. Pe fundalul unei nemulțumiri majore a publicului, la începutul anului 2016 are loc instalarea unui nou guvern, iar ulterior, Curtea Constituțională modifică mecanismul de alegere al Președintelui, anulând (sic!) votul Parlamentului din iulie 2000, și deschizând calea pentru alegeri prezidențiale directe. Intervenția Curții Constituționale, comparabilă ca inspirație doar cu golul lui Maradona din hentz, acordă un răgaz bun guvernării, dar mâhnește nespus partenerii pentru dezvoltare, care continuă să insiste pe condiționalități greu de întrunit, în anul 2016. Voi răspunde scurt și întrebării Dvs legate de Rusia. Rusia profită și ea de haosul clasei politice de la Chișinău, chit că a contribuit cu ce a putut în acest scop.  

Credeţi că seamănă Republica Moldova de acum şi cea din ultimii ani cu vreo Românie din ultimii 25 de ani? Ca profil de ţară, în privinţa mizelor majore, în privinţa opţiunilor, în privinţa capitalului uman?

Fără îndoială că putem recunoaște în RM și multe caracteristici specifice culturii politice din România. Ca exemplu poate servi păstrarea unor ”dinozauri” ai nomenclaturii comuniste în viața politică activă, dar și recrutarea negativă a elitelor, cum ar spune un Dumitrie Gusti. Mobilizarea pe criterii etnice în cazul magyarilor din Transilvania este comparabilă cu fenomenul regionalizării politizate din sudul RM, prin modelul de devoluție aplicat Autonomiei Găgăuze. Trebuie să recunoaștem și existența unor diferențe importante. Memoria partidelor istorice ante-belice nu a jucat nici un rol pe scena politică de la Chișinău, și nici monarhia, ca instituție respectată în România. 80% din populația RM preferă să se informeze din știri de limba rusă, potrivit BOP-IPP (mai, 2016), ceea ce înseamnă condiții deosebit de prielnice pentru menținerea și supraviețuirea unei cereri de piață mediatică în limba rusă. Deficitul de presă electronică și scrisă, inconsistența și erorile comise de către autorități în scopul promovării și finanțării unui alt fel de climat mediatic, lingvistic și cultural, doar a acutizat existența unor comunități lingvistice divizate și greu de conciliat în RM. Și România, și Republica Moldova, au pierdut mult capital uman în ultimele 2 decenii, mai ales din populația activă, tineri, antreprenori, artiști, medici, care-au ales să emigreze decât să aștepte schimbări reale în propria țară. Republica Moldova a suferit pierderi mai mari, fiind mai expusă riscurilor de securitate, dar și unui model de construcție a statului (statekrafting) nepotrivit alegerilor sale de la destrămarea URSS. RM este un teritoriu și o populație destul de eterogenă în căutarea unei destinații mai atractive față de cele pe care le-a avut până în acest moment.

Ce nu este, de fapt, Republica Moldova?

Nu este doar un teritoriu, și nu este doar o populație. Moldovenii au anumite idei pe care le schimbă greu, sunt gregari, pasionali, creativi, sociabili, superficial-religioși, și au o anumită apetență pentru confort și comunitatea din care fac parte, dar nu le place să fie guvernanți. Cred că din lista acestor etichete nu veți găsi nici un fel de diferențe față de moldovenii din dreapta Prutului, mai ales că despre aceste interesante amănunte povestește Johann Sommer în Cronicile Săsești din sec.XV. Cu siguranță, RM nu este (încă) un stat guvernat de legi și bazat pe consensul populației. Modelul său politic este mai degrabă o colecție de instituții, reglementări și legi de împrumut, afișând în vitrina sa mai ales ceea ce există mai mult ca interogație. Șirul de eșecuri de piață și guvernamentale au cauzat în ultimele 2 decenii de tranziție stricăciuni imense în corpul social al populației sale, prin migrație, declin demografic, pierderea unor sectoare lucrative ale economiei și breșele din sistemul educației publice, au creat o dinamică negativă, greu de oprit. Cu certitudine, Republica Moldova nu este în acest moment un model de atracție pentru proprii cetățeni.

Ce nu ar trebui să fie, să devină în nici un scenariu posibil?

Nu ar trebui să devină din nou o colonie rusească, indiferent sub ce titulaturi s-ar produce aceasta.

POLITICI PUBLICE COMPLEXE & REPUBLICA MOLDOVA

Aţi publicat, de curînd, un volum – pe care îl cunosc şi pe care îl apreciez foarte mult.  O carte despre „Politici publice complexe”, cu trimitere constantă, desigur, la Republica Moldova. O primă întrebare: a reuşit, pînă acum, Republica Moldova să implementeze „politici publice simple”?

Volumului pe care l-am editat și tipărit la prestigioasa editură de la Chișinău, CARTIER a fost gândit ca un manual de curs universitar. Pe timpuri, am susținut la invitația ASEM (2005-2008) un curs de politici publice pntru studenții de la facultatea de economie și cei de la administrație publică, la care m-am aflat total descumpănit de absența din bibliotecile universitare a unei liste de titluri de carte străină absolut obligatorie pentru disciplina politicilor publice, creat la intersecția dintre economie, științe politice, psihologie, științe sociale și alte subdiviziuni ale domeniului politic, ca analiza de risc, teoria jocurilor, foresight. Am încercat să repar această absență printr-un efort tenace, care mi-a luat vre-o 2 ani și care s-a fructificat prin volumul la care faceți referință, tipărit la reîntoarcerea mea din misiunea diplomatică în SUA. Complexitatea politicilor, dacă-mi permiteți să revin, este generată de interacțiunea dinamică a unor actori diferiți, ca interese, așteptări, ca profil sau ca potențial de mobilizare, și de care va depinde extrem de mult cu ce se termină oricare dintre politicile publice autorizate de politicieni. De modul în care definim o problemă, în care căutăm soluții mai bune la costuri acceptabile, va depinde sustenabilitatea oricărei politici publice, niciodată soluții în sine, ci doar răspunsuri optime la probleme de interes public. Nu poți răspunde prin ”da” sau ”nu” dacă are RM politici simple. Unele dintre politicile adoptate în RM funcționează, crează linii și practici administrative la care se conformează ”actorii”, iar altele nu lucrează, creând externalități negative, costuri neanticipate, pe care autorii acestor politici nu le-au luat în calcul.

O a doua întrebare: ce sunt „politicile publice complexe” în cazul Republicii Moldova? Şi cum sînt ele: urgente, inevitabile?

Politicile publice sunt complexe datorită scopului lor de a concilia obiectivele și resursele disponibile în sectorul public.  Cel mai simplu exemplu de politică publică este dat de funcția agențiilor de reglementare, care încearcă să prevină apariția unor eșecuri de piață ca urmare a poziției dominante de piață a unor companii, care pot datorită caracterului lor dominant să impună reguli de monopol, într-un mod neconcurențial, reușind astfl să-și exploateze clienții ca urmare a poziției dominante pe o piață mică. Guvernele sunt obligate să recurgă la anumite instrumente de reglementare pentru a preveni asemenea distorsiuni (eșecuri de piață) pe care Adam Smith nu le-ar fi  putut anticipa la timpul său. Un alt exemplu de ”urgență” este situația în care acțiunile unui agent (privat sau public) crează externalități (efecte) pozitive sau negative, și la care anumite părți terțe nu și-au dat consimțământul, fie că este vorba de construcțiile ilicite în vecinătata unor parcuri publice, sau a unor poluanți care omoară toate vietățile unui fluviu, fie de lipsa unor parcări publice în sectoarele cele mai frecventate de populați. Un  exemplu tipic de politici este oferit de condițiile în care formulăm obligația statului de a oferi ajutoare de șomaj, servicii medicale, îndemnizații sociale, ajutoare în caz de incendiu, ca politici publice, etc, care cer autorităților un efort susținut de colectare, actualizare și procesare a datelor sociale, dar și de interacționare activă cu grupurile recipiente, pentru ca intervențiile urmărite să fie cât mai precise, mai credibile, iar resursele publice să nu fie alocate în mod iresponsabil. Ca exemplu și mai concret (zooming in) putem vorbi despre politica de reducere a numărului instituțiilor spitalicești în Republica Moldova, ca urmare a unei decizii de raționalizare a bugetului public, a schimbăilor demografice și a optimizării costurilor prin crearea unui sistem de spital cu mai multe nivel de complexitate. Atunci când apare o problemă, decidenții se vor sesiza pentru că au obligația d a proteja interesul public, de a feri cetățenii de pericole, urmărind totodată scopul de a maximiza confortul comunităților pe care le reprezintă.

Ce se întîmplă dacă Republica Moldova nu le pune în practică sau dacă măcar nu încearcă să le pună în practică?

Procesele sociale sunt modelate pe baza actorilor raționali, care-și urmăresc diverse strategii de maximizare a utilității indivudale prin alegeri deliberate, altfel spus raționale. Nu înseamnă că deciziile luate de indivizi sunt ideale, dar ele reprezintă preferințe alese de ei pentru a obține cât mai multă satisfacție la nevoile pe care le resimt. Tot așa procedează și guvernele, iar Republica Moldova nu fac o excepție de la această regulă, sub rezerva că, de foarte multe ori, politicile nu sunt puse în practică din cauza capacităților administrative de impunere (rata joasă de colectare a impozitelor), alteori, pentru că ipotezele de la care au pornit autorii acestor politici au fost eronate ori superficiale. Drept exemplu servește modul în care funcționează în acest moment în Republica Moldova sistemul asigurărilor de sănătate, care limitează accesul la servicii în temeiul deținerii de polițe de sănătate, dar care nu includ de cele mai multe ori costul intervențiilor medicale de care au nevoie bolnavii unor cazuri mai grave. Și atunci, asta se întâmplă, politicile nu-și ating scopul declarat de politicieni; acestea eșuează, ca orice proiect politic care pornește de la ipoteze false, consumatorii plătesc dublu (în cazul serviciilor medicale sau al altor tipuri de asigurări), corupția se extinde, iar cetățenii se trezesc ostatici ai unor realități paralele. Altfel spus, politicile nu înseamnă în mod necesar adoptarea de legi noi. Ele înseamnă multe alte lucruri, cum ar fi acceptabilitatea politicilor din partea publicului (ridicarea prețului la un nivel imposibil de achitat pentru populație va însemna, în cele din urmă, refuzul majorității de a-l mai achita), dar și elasticitatea politicilor (posibilitata decidentului de a ajusta anumiți parametri, atunci când observă că anumite grupuri nu au fost incluse printre beneficiarii unei politici ori au fost marginalizate). Politicile sunt raționale atunci când putem explica scopurile și mijloacele alocat în mod rațional, aliniind opțiunile dezirabile în funcție de pierderile și câștigurile, beneficiile și rezultatle urmărite. Acest model al alegerii raționale este foarte comun în explicarea deciziilor în sectorul public, folosindu-ne de paradoxul Downs, care explică acțiunile individului pe baza strategiilor sale de maximizare a utilității indivudal prin alegeri deliberat. Democrația presupune metoda alegerii alternativelor printr-o procedură simplă de vot (50+1) ori de câte ori nu există consens pe marginea unor teme discutat în societate. Voturile vor stabili existența ori absența unei majorități favorabile unei decizii, iar paradoxul Downs ne ajută să înțelegem interacțiunile stabilite între actori care-și selectează opțiunile într-un mediu competitiv.

CUM SĂ ÎNŢELEGEM REPUBLICA MOLDOVA

A înţelege Republica Moldova reclamă o serie de abilităţi speciale? Şi, tot aici: cum se poate rata înţelegea acestei ţări şi a ceea ce fac oamenii de acolo?

Nu cred că ar trebui să tratați RM ca un caz ieșit din comun, care cere abilități speciale. Complicați lucrurile. Societățile în tranziție reprezintă laboratoare în care politicienii și populația stabilesc diverse tranzacții asupra scopurilor pe care le urmăresc. Atunci când tranzacțiile eșuează aceste aranjamente scârțaie ori plesnesc, fie prin revoluții ”oranj”, ”twitter”, fie prin modele de ”evaziune reciprocă”, altfel spus, statul/guvernarea nu vrea să observe (ori nu are capacitatea) prioritățile reale ale populației, iar populația nu plătește impozitele, preferând să urmeze alte reguli decât cele formale, lipsindu-i încrederea în beneficul acțiunii colective – guvernarea în beneficiul binelui comun. Nu există stat care să nu fie atins de asemenea fenomen, dar intensitatea acestor modele, extinderea comportamentului de ”evaziune” vorbește clar despre încrederea în stat, în administrație, sau în politicieni. Conform Indicatorului Open Government index 2015, dezvoltat de World Justice Project, Moldova se plasează pe locul 46 din 102 de țări la ”accesibilitatea guvernării”, cu un scor de 0.55[2]. Măsurări sociologice atestă un declin grav de încredere în justiție și instituțiile centrale ale statului (Parlament, Guvern, Președinte), accentuându-se în privința partidelor politice și poliției. Cele mai afectate areale de interacțiune între autorități și cetățeni sunt acele areale în care decidenții pot folosi în mod discreționar resursele publice în scopuri personale. Ocupând locul 103 (din 175) la Indicatorul TI – Percepția Corupției (IPC), RM a intrat într-un spațiu periculos în care nu mai poate progresa dacă nu-și reformează radical sistemul judecătoresc și administrația de stat. IPC este calculat pe o scală de la 0 la 100, în care ”0” însamnă corupție totală, iar ”100” lipsă totală de corupție, estimat pe baza a 12 surse de date[3]. Din anul 2014, scorul de țară al RM a coborât cu două poziții indicând o percepție to mai acută asupra riscurilor corupție în sectorul public și continuând panta declinului după 2010. Cca 83% dintre respondenți susțin că direcția de țară este greșită, conform sondajului IRI din mai 2016, față de numai 11%, care susțin contrariul. Inerția instituțiilor responsabile de lupta contra corupției, dar și scandalul din sectorul bancar (2013-2015) s-au răsfrânt foarte negativ asupra percepției calității guvernării, punând în pericol securitatea națională, dar și relația de încredere cu partenerii externi, iar instabilitatea politică (3 guverne schimbate în 2015) a sabotat mersul implementării Acordului de asociere al RM cu UE (semnat la 27 iulie 2014, ratificat de toate țările UE și intrat în vigoare din 1 iulie, 2016).

S-a invocat de mai multe ori tema „falimentului statului” cu trimitere la Republica Moldova. E o temă realistă sau e doar un semn al unei gîndiri care mizează pe alarmism, pe un senzaţionalism care nu stă pe fapte?

Există multe discuții pe tema ”statului capturat” în acest moment în Republica Moldova, motiv invocat în special cu scop de mobilizare și strângere a rândurilor. Dușmanul este clar definit, oligarhia, iar grupurile politice apărute în ultima vreme își propun să formuleze o alternativă politică. Sau mai multe. Pentru că eșichierul de dreapta este destul de fragmentat și greu de împachetat pe o singură platformă învingătoare. Cei care au cel mai mult de câștigat din aceste ezitări copilărești sunt, evident, cei care exploatează la maximum aceste vulnerabilități în scopuri personale. Exact din acest motiv, eu cred că boala Republicii Moldova nu este ”statul capturat” și, mai degrabă, ”puterea ilicită” (ilicit power), care pot descrie mult mai plastic și mai realist controlul exercitat de persoane, aparent fără nici o funcție politică sau administrativă în stat, de a controla vaste rețele de autorități, curți, miniștri, partide, bănci, fără ca statul să poată reacționa într-un fel pentru a-și impune autoritatea de ”monopolist exclusiv asupra violenței”. Și la Chișinău există un echivalent al DNA, CNA, dar care rămâne ancorat unor relații de subordonare față de factorii/factorul politic, la fel și alte instituții, care nu-și îndeplinesc funcțiile stabilite de legislație. Publicul geme, se adaptează ori pleacă din țară atunci când nu mai suportă. Astfel dacă în noiembrie 2004, cca 72% susțineau în sondajele TI-Moldova că, corupția este o problemă majoră, către 2010, aceste opinii ajungeau la 50%, iar în 2015, respondenții susțineau că 66% din toți funcționarii publici sunt corupți. Nu poți ascunde sub covor problemele reale. Frauda bancară a scos la suprafață grave probleme de securitate națională, iar corupția este unul dintre acestea.

Ar fi, de fapt, cineva – şi vă invit să priviţi şi să privim la 360 de grade! – care şi-ar dori un stat eşuat, falimentat aici, în această zonă şi aşa mult prea complicată acum?

Statul eșuat, așa cum îl numiți Dvs, este un stat disfunțional, părăsit de proprii cetățeni și trădat de elite. Am putea identifica multe semne de alertă, dar cred că este prematur să ne încâlcim în speculații de acest gen. Siria, Afganistan, Timorul de Sud, astea sunt exemple clasice de ”state eșuate”, în timp ce cazul nostru reflectă doar modelul unui stat prost guvernat, aflat sub influența unor puternice presiuni externe. Să vă dau câteva exemple. În 2014, am pierdut 700.000 mln usd ca urmare a faptului că Rusia și-a închis piața la exporturile din RM de mere și fructe, vinuri, carne și alte produse procesate, și doar un mic volum din aceste produse au putut fi re-orientate spre UE (inclusiv România), și nici astăzi, exportatorii moldoveni nu au reșit să înlocuiască piața rusească. Asta a fost prețul semnării la 27 iunie, 2014, a Acordului de Asociere cu UE. În schimb, Rusia a oferit licențe de export pentru producătorii găgăuzi și transnistreni, companii din aceiași țară, cu aceleași calități la produsele exportate, doar pentru că liderii acestei autonomii acceptă să fie (și probabil se simt!) parte integrantă a lumii rusești (Russki Mir), un pilon esențial al politicii externe rusești, al politicilorde apărare și securitate, și un element al Politicii față de Compatrioții Ruși, aflate sub controlul direct al Președintelui Putin. În 2016, exporturile RM se cifrează la 2,1 mlrd $, față de anul 2013, în care exporturile erau 2,4 mlrd $, în ciuda deschiderii preferențiale a pieții europene pentru produsele moldovenești. Despre ce vorbesc aceste cifre? Despre faptul că ieșirea din prizonieratul ”lumii slave” este o afacere riscantă (vezi – războiul din Ucraina) și costisitoare; respectiv, situația proastă din economia și politica (electorală) a Republicii Moldova nu este exclusiv rezultatul unor decizii proaste domestice, dar și a unei opoziții solide din partea factorului rus, niciodată suficient de bine definit, ca intenții agresive și ca furnizor de amenințări reale.

Unde apreciaţi că sînt marile rezerve de speranţă pentru viitorul Republicii Moldove? Din ce zone sînt ele de aşteptat să vină?

Republica Moldova va fi în siguranță atunci când toată regiunea va fi la adăpost, ceea ce înseamnă că nu cred în dispariția miraculoasă a riscurilor de securitate în adresa cetățenilor moldoveni. Cred și sper ca cei aleși ca alternativă la oligarhia coruptă pe care aceștia o detestă vor putea fi capabili să construiască un altfel de regim politic, mai integru, mai credibil și mai eficient, fără agende ascunse și ferit de capcanele unor ”puteri ilicite”, cu avenirle ascunse prin toate offshoru-rile pământului. Cred în tinerii, care ar putea susține o generație nouă de politicieni, după cum cred și în proiectarea unei puteri tăcute și eficiente (silent power) a României în toate sectoarele în care poate face o diferență reală, și care poate dislocui otgoanele rusești de care această populație românofonă majoritară rămâne prinsă. Sper că nu cer prea mult de la ceea ce numți Dvs speranță.

[1] BNS: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=2358&idc=168

[2] WJP Open Government Index 2015: www.worldjusticeproject.org/open-government-index

[3] BTI (Transformation Index), Economist Intelligence Unit (Country Risk Ratings), Freedom House (Nations in Tranzit), Global Insight (Country Risk Ratings), IMD World (Competitiveness Yearbook), Political Risk Services (International Country Risk Guide), World Bank (Country Policy and Institutional Assessment), World Justice Project (Rule of Law Index)