Brexit – începutul sfârşitului pentru UE? Ce îi rămâne de făcut României?

Conform principiilor acţiunii şi reacţiunii din fizică, atunci când 60 de milioane de oameni pleacă dintr-o Uniune de 500 de milioane, este de aşteptat ca ei, fiind mai puţini, să sufere cele mai importante consecinţe.

Într-adevăr, se pare că, pe termen scurt măcar, britanicii vor suferi cel mai puternic: deja lira sterlină s-a devalorizat cu 11%, iar Irlanda de Nord şi Scoţia îşi doresc mai mult ca niciodată să plece din Regatul Unit. Poate, pe termen lung, Marea Britanie îşi va reveni şi chiar va prospera în graniţele ei actuale, deocamdată însă va avea foarte mult de tras pentru a-şi regăsi echilibrul.

Întrebarea care face obiectul acestui articol este totuşi ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană dacă divorţul se oficializează (căci necunoscute sunt căile Brexitului, procedura de părăsire a UE poate rezerva unele surprize)? Şi cum va naviga România prin aceste ape tulburi?

Dacă economic efectele sunt departe de a fi la fel de grave ca în Marea Britanie, în plan politic se anunţă o furtună. Deja fruntaşii Frontului Naţional din Franţa şi Partidului Libertăţii din Olanda, partide eurosceptice din 2 ţări cheie ale UE, au anunţat că intenţionează şi ei să solicite organizarea de referendumuri pentru părăsirea Uniunii Europene.

Fruntaşii europeni se află în faţa unei dileme – să încerce să păstreze aproape Marea Britanie, ba chiar de facto să anuleze rezultatul referendumului, printr-o abordare moderată sau să o „pedepsească” pentru dezertare, ca exemplu pentru alţi doritori. În intervenţii recente, Jean-Claude Juncker şi François Hollande păreau să încline spre abordarea „dură”.

Trei mari scenarii sunt posibile, în funcţie de evoluţia jocurilor dintre europenişti şi eurosceptici, pentru care România trebuie să fie pregătită:

  1. Într-o abordare moderată a liderilor europeni pentru ca Uniunea Europeană să rămână aşa cum este în privinţa frontierelor, ea va redeveni o „Europă a naţiunilor” – uniunea politică va muri, în schimb va rămâne uniunea economică. Vom face comerţ unii cu alţii fără oprelişti, vom merge liber în vizită de la unii la alţii, în schimb în relaţiile cu actori externi sau în privinţa imigraţiei fiecare va face după cum îl taie capul. România va trebui să îşi redefinească cu mare atenţie politica externă şi de securitate şi să nu se mai bazeze absolut deloc pe poziţiile „partenerilor din UE”. În planul politicii externe, se va reveni la un joc free for all, în care cea mai justă soluţie va fi probabil întărirea parteneriatului strategic cu SUA şi consolidarea unor alianţe regionale în estul şi centrul Europei, pe axa Bucureşti-Varşovia, pentru balansarea cu sprijin american atât a puterii ruse, cât şi a celei vest-europene.
  2. Într-o abordare „dură” reuşită a liderilor europeni pentru ca Uniunea Europeană să rămână aşa cum este, atât ca frontiere, cât şi ca substanţă, integrarea politică va merge în ritm accelerat. Lipsită de contraponderea britanică, care niciodată nu a privit cu ochi buni emergenţa unei mari puteri pe continent, fructificând slăbiciunile economiei franceze, Germania va uni în sfârşit Europa sub conducere proprie în cadrul unei cvasi-federaţii europene. Federaţia va fi însă una instabilă, membrii cei mai puternici care nu vor înghiţi dominaţia germană urmând să continue atât mişcările de desprindere, cât şi cele de diluare a controlului politic federal. România trebuie să se pregătească pentru pierderea aproape totală a suveranităţii, iar în ceea ce priveşte politica din cadrul cvasi-federaţiei va trebui să aleagă dacă va fi de partea hegemonului sau de cea a forţelor centrifuge.
  3. Într-o abordare „dură” nereuşită a liderilor europeni, noi state membre cheie, precum Franţa şi Olanda, vor părăsi Uniunea Europeană. Este posibil să asistăm fie la o destrămare de facto a UE, fie la o păstrare a acesteia, sub forma unei cvasi-federaţii restrânse conduse de Germania. România va fi nevoită fie să aleagă între revenirea la o politică independentă sub toate laturile (ceea ce până la urmă ar însemna intrarea totală în sfera de influenţă americană, pentru a face faţă presiunilor Rusiei), fie să accepte intrarea în sfera de influenţă germană.

Viitorul este imprevizibil în acest moment de maximă volatilitate în Europa. Statele eficiente conduse de oameni înţelepţi trebuie acum să identifice cele mai probabile scenarii şi să se pregătească pentru a reacţiona la ele şi, de ce nu, să le influenţeze în sensul dorit de ele. Se va dovedi România un stat eficient, condus de oameni înţelepţi? Va şti să facă faţă unei UE destrămate sau complet transformate?

articol preluat din europunkt.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *