Relatare de la Bookfest 2016.
„Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă” este al doilea volum de interviuri în care personaj principal este Teodor Baconschi. Partenerul de dialog este, de această dată, Dan-Liviu Boeriu; la precedentul volum – „Legătura de chei. Mărturii diplomatice” -, cel care a pus întrebările a fost Armand Goşu.
„Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă” este „o carte pentru oameni deştepţi, pentru oameni cu bun-simţ etic, cu bun-simţ estetic, pentru oameni care vor să ştie pe ce lume trăim şi cum reuşesc nişte minţi strălucite care ştiu să facă alchimia răului care ne înconjoară. Este o carte care trebuie să ajungă la cît mai muţi oameni. În volumul de faţă, aveţi toată România de astăzi, pusă pe masă – ca la scanner, ca la RMN. Este o fel de biopsie luxuriantă, minunată a tot ceea ce ne înconjoară.”, a spus Dan C. Mihăilescu, primul dintre vorbitorii care au participat la lansarea acestui volum la Bookfest 2016, la standul editurii Humanitas şi, totdată, cel care a şi indicat mai multe „puncte de reflecţie şi de meditaţie” care reies din această carte.
Dan Liviu Boeriu, cel care, în cuvintele lui Andrei Pleşu citat de către Dan C. Mihăilescu, execută, în acest volum „piruetele interogative”, a explicat, pe scurt geneza proiectului editorial: „m-a interesat în mod special ce s-a întîmplat cu societatea românească de după 1990 şi pentru aceasta cred că am ales un foarte bun interlocutor în persoana domnului Baconschi. Am ales cîteva tipologii pe care mi-am propus să le dezvoltăm şi, plecînd de la pasiunea mea de a observa ce e în jurul meu, am încercat, în dialog, să şi creionăm cîteva răspunsuri. Pe măsură ce avansa cartea, mi-am dat seama că pentru toate metehnele şi maladiile despre care am discutat avem un fel de consolare anecdotică; întotdeauna ştim să ne găsim partea mai comică şi, în felul acesta, poate să ne salvăm. Mie mi-a plăcut întotdeauna să detectez inconstanţa, inconstanţa etică, mimetismul, la rigoare, şi prostia, dar nu de pe poziţia unui om care crede că deţine adevărul, ci din ipostaza cuiva care încearcă să îşi formuleze un răspuns pentru modul în care arătăm astăzi. Îmi place foarte mult o vorbă a lui Andrei Pleşu, care spune că ne scăldăm mereu într-o euforie a dezastrului. Ne scufundăm, dar sîntem mai mereu veseli. În ceea ce priveşte interlocutorul pe care l-am avut în această carte, l-am ales pe domnul Teodor Baconschi în primul rînd pentru că îmi place cum scrie. Dincolo de faptul că a fost politician, că are o vastă experienţă diplomatică, că este antropolog şi teolog, eu îl consider în primul rînd scriitor. Dacă veţi deschide cartea, veţi vedea deîndată că domnia sa este unul dintre cei mai expresivi scriitori pe care îi avem astăzi.”
Teodor Baconschi a povestit, la rîndul său, ce a însemnat pentru el experienţa şi provocarea unui asemenea proiect: „îi multumesc lui Dan-Liviu Boeriu că m-a scos dintr-o anumită toropeală, cu această carte. Cînd mi-a propus să o facem, am sărit imediat pe această ocazie şi mi-am zis: de ce nu? Pentru că, pînă la acest proiect editorial, m-am ocupat de tot felul de teme şi tematici şi, în fond, de cu totul alte lucruri: de antropologia faptului religios, de Europa creştină, de procesele politice de extindere a Uniunii Europene, de Roma. Nu m-am ocupat însă de ţara mea, de societatea în care trăiesc şi în care pătimim cu toţii cîte ceva. A fost o bună ocazie să fac o oprire reflexivă asupra societăţii noastre. Veţi vedea, de altfel, din motto-ul cărţii chiar, că nu este o carte încrîncenată, una care dă lecţii sau care pune cruci pe diverse morminte. Este pur şi simplu o carte care, lucidă fiind, iubeşte subiectul; nu vrea să îl omoare. Vrea mai degrabă ca pacientul să se însănătoşească – şi eu cred mai degrabă în această putere a lucidităţii.”
Teodor Baconschi a adăugat că e „de acord că oscilăm între tot felul de extreme. Dar, în acelaşi timp, căutăm o soluţie – şi aceasta nu va veni nici de la un exces de pesimism social şi istoric, nici de la autocomplezenţa în care, de multe ori, ne complacem ca să ne disimulăm complexele de inferioritate. Am căutat, e important să spun aceasta, în acest dialog să văd şi partea bună a fiecăreia dintre ipostazele sociale din galeria aceasta de tipuri sociale pe care am investigat-o. Trebuie să vedem şi să nu refuzăm să vedem ce este inconfortabil, dar trebuie să avem şi o anume rezervă de optimism cu privire la naţiunea noastră, cu privire la ce suntem capabili să facem împreună, cu privire, în fond, la cum putem reinventa convieţuirea.”
Cartea de dialoguri a apărut în colecţia „Memorii. Jurnale” de la editura Humanitas.
