Totul era păpădie:
străzi, valsuri, confort, străzi,
cânepă şi enoriaşi.
Doamnele, plimbându-şi căţeii,
ce păpădie vrednică de doamne erau!
Până şi Monica de păpădie
era o neadulteră doamnă de păpădie!
Ne uitam la soare, la lună,
cu ochii pârguiţi ai păpădiei
în solemne duhalme.
Am luat plâns în întreţinere, am luat plâns!
Când ne- aţi muşcat ultima dată, pământule, cer,
cu zimţii de păpădie?
Nimeni nu mai ieşea din casă,
păpădiile aveau ciocul
cât examenul de maturitate.
Totul era păpădie, viorile, cântecul,
străzile cu gura căscată, albastrul.
Sifoane uriaşe deasupra oraşului
vărsau păpădii peste noi.
Nimeni nu mai ieşea din casă, nici casele,
maşinile, străzile,
istoria o viitoare păpădie
ca şi dragostea…
Da, dar vântul
avea alte copci la cămaşă. Muşeţel, fă-ne ceai!
