Beni este, în economia acestui roman, un personaj important care impresionează prin traiectoria pe care o „desenează” şi, mai ales, prin discreţie şi prin absenţa aparte pe care i-o conturează cel care l-a creat.
Pe fugă însă, înainte de a dezvolta ideea enunţată mai sus cu privire la Beni, despre roman: Sărbătoarea Corturilor este, scriu aceasta cu toată convingerea, cel mai valoros text de proză pe care l-a scris, pînă acum, Ioan T. Morar. Şi aş fi extraordinar de bucuros dacă acest roman şi-ar întîlni măcar o bună parte din succesul (de public şi de critică) pe care îl bine-merită.
Pe seama lui Beni este pus finalul romanului – ultimele sale două fraze. Este un final impecabil: „Nu contează dacă rătăcim sau nu. Dumnezeu ne va găsi oriunde îl căutăm”. Despre asta este acest roman! – îţi vine să zici, la final. Şi nu cred că este deloc o exagerare.
Beni nu se naşte evreu, dar, la capatăul unei călătorii fabuloase (şi în sens fizic, dar şi în sens spiritual), devine rabin.
Povestea pe care o spune Sărbătoarea corturilor are multe orizontale şi multe subterane. Beni este, nu singurul de fapt, cel care, în chip autentic, trăit, pune verticală acestei cărţi. Nu e singurul, cum spun, dar, dintre toţi cei care se văd bine în acestastă carte, el este cel care pune verticală în mod deplin, pînă la capăt. De altfel, una dintre evidentele şi majorele performanţe ale acestui roman este aceea că fiecare, dar absolut fiecare capitol al său poate fi citit şi direct, ca intrigă separată, lumească, dar şi în cheie parabolică, cu verticala inclusă, cu intriga metafizică între-zărită.
Beni are, în scenariul cărţii, legături multiple, cum şi celelalte două personaje principale ale romanului – acestea două, cu o prezenţă mult mai pregnantă -, cu ceea ce, adesea peiorativ, este desemnat despre lumea „pocăiţilor”, cu, mai precis, comunităţile protestante şi neoprotestante. Dintre cei trei, e singurul la care se vede, subtil conturat şi deplin, sensul adînc al acestui concept care apare, des în Biblie: pocăinţa. La Beni, pocăinţa este metanoia, este schimbarea minţii. Şi urma discretă pe care o lasă povestea sa este o extraordinară punere în text a acestei experienţe fundamentale pentru un om.
Celelalte două cele mai importante personaje din Sărbătoarea corturilor merg în spirală. Beni merge în cerc; mai precis, închide un cerc – şi, odată, în plus, povestea sa şi sensul ei sînt atît de necesare naraţiunii multistratificate pe care o etalează acest roman.
Beni nu este personajul numărul unu al romanului. Dar, gîndind această carte, la finalul lecturii ei, din unghiul de vedere pe care îl proiectezază direcţia „poveştii” lui Beni, perspectiva nou-obţinută este una foarte profitabilă.
ZOOM: Beni este un bun ghid pentru lectura acestei cărţi. Fără să fie, în mod direct, din carte – e despre carte – şi această postare de pe blogul autorului acestui roman în care dimensiunea fotografică şi-a tăiat partea leului ajută unei lecturi adecvate: http://blog.itmorar.ro/coperta-pentru-sarbatoarea-corturilor/ Avem în această foto-postare un inventar al posibilelor variante de coperta 1 pentru această carte. Priviţi-le cu atenţie: sînt despre Sărbătoarea corturilor! Despre ce e acolo: religie, biserică, suflet, credinţă, conştiinţă, istorie, exil, trădare, rătăcire, salvare, mîntuire, destin, Securitate, Dumnezeu…
Clară, profundă, cinematografică, cartea – cu miză mare – are, aşadar, aşa cum şi alte cărţi de această talie grea au, multe intrări. Multe „uşi”, multe „ferestre” prin care poţi pătrunde în intimitatea ei plină de sens. Personajul numit Beni este unul dintre GSP-urile privilegiate care ne plasează în inima tematică şi ideatică a acestei cărţi. Mai sînt şi altele; descoperirea lor, la lectură, este una realmente încîntătoare şi, în multe privinţe, extrem de folositoare.
