Domnule Oscar Rohrlich,
…A murit aseară Radu Cosaşu… Pregătim un număr special şi vă întreb dacă acceptaţi să publicăm ruga lui… E un document fără precedent… Era directorul lui, cel cu o privire inteligentă, deşi nu e evreu. Am tăcut multă vreme, până când el m a întrebat dacă îl aud; i am confirmat, după care am reluat tăcerea. M a întrebat de ce nu sunt de acord. I am spus clar: „Leporello“. Mi a urat sănătate.
Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich)
Viaţa ficţiunii după o revoluţiePolirom, Iaşi, 2016
Domnule Oscar Rohrlich,
Acest vis prea transparent m a ţinut toată noaptea şi toată dimineaţa, ca pe la prânz să încep să caut în mapele mele scrisoarea lăsată de Fadeev înainte să se sinucidă (13 mai 1956 – cu Pasternak venind la catafalcul lui şi şoptindu i: „Aleksandr Aleksandrovici, sunteţi iertat“). Nu am găsit o şi nu m am enervat ca de obicei; eram (aproape) flasc; în schimb, am descoperit un chestionar Proust, pe care îl depozitasem în prima săptămână după pensionare şi la care nu ajunsesem să răspund. Acum – Lili plecase la policlinică şi îmi lăsase prânzul în bucătărie – m a cuprins un je ne sais quoi al lui Jankélévitch şi m am conformat.
1. Principala mea trăsătură (nu imediat): orgoliul.
2. Calitatea pe care doresc s o întâlnesc la un bărbat: fidelitatea faţă de o idee şi o femeie, până şi după agonia lor.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: aceeaşi ca a bărbatului.
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: ce preţuiam – nu mai am –, siguranţa sincerităţii, absenţa bla bla ului.
5. Principalul meu defect (după mult timp de gândire): încăpăţânarea.
6. Îndeletnicirea mea preferată: cititul.
7. Fericirea pe care mi o visez (pauză îndelungată): o carte de momente, schiţe, amintiri, semnată A. Reznicek.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire (imediat): a fost deja…
După care m am întrerupt – a sunat Ileana: incinerarea lui Xifando, mâine, la 12, la Vitan Bârzeşti.
După ea, Luci Demayo, să definitivăm prânzul la Capşa – că vine mâine cu mine la crematoriu şi după aceea etc.; incapabil să i spun deschis că nu am chef de nimic după o incinerare, mi a ieşit altceva: la el, în Israel, cum e după o incinerare? Îndeajuns de binedispus, mi a răspuns că la ei nu există incinerări, a rămas că mai vorbim mâine dimineaţă.
După care m am întors la chestionar, am trecut repede peste întrebările despre eroi preferaţi, pictură, muzică – prea didactice – şi m am concentrat pe ultimele:
20. Ce urăsc cel mai mult (prompt): comuniştii renegaţi în anticomunişti.
21. Calitatea pe care aş fi vrut s o am din naştere (hai, puţin umor): o matură chibzuinţă.
22. Cum aş vrea să mor: în somn.
23. Greşelile ce mi inspiră cea mai mare indulgenţă: greşelile fiicei mele.
24. Deviza mea (cât am mâncat în bucătărie, am oscilat între „să nu generalizăm pripit“ şi „urât, foarte urât“, ca după compotul de prune să optez pentru a doua, mai cuprinzătoare şi mai „la zi“).
