Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich), „Viaţa ficţiunii după o revoluţie” (4)

Domnule Oscar Rohrlich, nu ţi ascund că îl vedeam printre aceia care ar fi venit să mă strângă de gât; aşteptam să se bată puternic în uşă; mi am formulat în gând să scriu pe o hârtie pe care s o strecor sub uşă: „Nu spargeţi uşa, putem discuta, mai gândiţi vă!“. Am închis televizorul, nu se auzea nimic de afară; m am apropiat de uşă, între prudenţă şi umilinţă; am verificat ocularul dacă era clar, am stat aşa, lipit de ocular, multă vreme. Eram ridicol, dar nu mi păsa – ceea ce nu mă caracterizează, să nu mi pese de ridicol. Nu a apărut. După nu ştiu cât timp – doar Dostoievski numără minutele într o panică, dar eu nu sunt dostoievskian – m am întors în hol şi am deschis televizorul cu sunet scăzut, suficient ca să aud tirurile din Piaţa Palatului, megafoanele cu „Nu trageţi, încetaţi!“ şi, desigur, „Jos comunismul!“ scandate fără încetare; mi am luat pastila şi am adormit în fotoliu.

adu Cosaşu (Oscar Rohrlich)
Viaţa ficţiunii după o revoluţie

Polirom, Iaşi, 2016

Dimineaţă am auzit o pe Lili trebăluind în bucătărie. Lili e singura – în afara Georgetei – care deţine cheile casei; nu mă trezise, îmi pusese o pătură pe genunchi şi m am dus în bucătărie să i mulţumesc; n a comentat evenimentele, s a prefăcut harnică în pregătirea supei, s a rezumat la esenţialul ei: în tot tămbălăul dormise liniştită, ca la cutremur. Nu mi cenzurez ce mi a trecut prin minte: „Aseară a fost chef la Ipingescu“. Domnul acela rămâne inamovibil. După care, spre prânz, m a sunat Georgeta, dintr o mare hărmălaie de glasuri şi claxoane: că m a sunat toată dimineaţa, de ce nu am răspuns? Cum mă simt? A venit Lili? Şi iar cum mă simt? Că ea e bine, e în Piaţa Victoriei, organizează la metrou pichetele de revoluţionari, că va trece să mă vadă şi să stau liniştit; nu i am cerut explicaţii pentru absenţa ei de lângă mine; suport din ce în ce mai greu explicaţiile la evidenţe. Punct – dintotdeauna divagaţiile, oricât de necesare, m au obosit. Mai e şi mâine o zi – cum zicea, enervant, sudista aceea a lui Margaret Mitchell, despre care Malraux susţinea că scrie mai bine decât Dostoievski, dar nu va ajunge niciodată la el.

viata fictiunii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *