Domnule Oscar Rohrlich, nu ţi ascund că îl vedeam printre aceia care ar fi venit să mă strângă de gât; aşteptam să se bată puternic în uşă; mi am formulat în gând să scriu pe o hârtie pe care s o strecor sub uşă: „Nu spargeţi uşa, putem discuta, mai gândiţi vă!“. Am închis televizorul, nu se auzea nimic de afară; m am apropiat de uşă, între prudenţă şi umilinţă; am verificat ocularul dacă era clar, am stat aşa, lipit de ocular, multă vreme. Eram ridicol, dar nu mi păsa – ceea ce nu mă caracterizează, să nu mi pese de ridicol. Nu a apărut. După nu ştiu cât timp – doar Dostoievski numără minutele într o panică, dar eu nu sunt dostoievskian – m am întors în hol şi am deschis televizorul cu sunet scăzut, suficient ca să aud tirurile din Piaţa Palatului, megafoanele cu „Nu trageţi, încetaţi!“ şi, desigur, „Jos comunismul!“ scandate fără încetare; mi am luat pastila şi am adormit în fotoliu.
adu Cosaşu (Oscar Rohrlich)
Viaţa ficţiunii după o revoluţiePolirom, Iaşi, 2016
Dimineaţă am auzit o pe Lili trebăluind în bucătărie. Lili e singura – în afara Georgetei – care deţine cheile casei; nu mă trezise, îmi pusese o pătură pe genunchi şi m am dus în bucătărie să i mulţumesc; n a comentat evenimentele, s a prefăcut harnică în pregătirea supei, s a rezumat la esenţialul ei: în tot tămbălăul dormise liniştită, ca la cutremur. Nu mi cenzurez ce mi a trecut prin minte: „Aseară a fost chef la Ipingescu“. Domnul acela rămâne inamovibil. După care, spre prânz, m a sunat Georgeta, dintr o mare hărmălaie de glasuri şi claxoane: că m a sunat toată dimineaţa, de ce nu am răspuns? Cum mă simt? A venit Lili? Şi iar cum mă simt? Că ea e bine, e în Piaţa Victoriei, organizează la metrou pichetele de revoluţionari, că va trece să mă vadă şi să stau liniştit; nu i am cerut explicaţii pentru absenţa ei de lângă mine; suport din ce în ce mai greu explicaţiile la evidenţe. Punct – dintotdeauna divagaţiile, oricât de necesare, m au obosit. Mai e şi mâine o zi – cum zicea, enervant, sudista aceea a lui Margaret Mitchell, despre care Malraux susţinea că scrie mai bine decât Dostoievski, dar nu va ajunge niciodată la el.