De la Lenin la Putin- totalitarism şi autocraţie în Rusia

Recentul raport în cazul asasinării lui Alexandr Litvinenko a relevat, încă o dată, continuităţile istorice care marchează destinul rus în ultima sută de ani. Indiferent de decorul ideologic, un nucleu de brutalitate şi de disimulare rămâne nealterat la nivelul statului rus. De la Imperiu la URSS şi Federaţia Rusă, maniera de a trata opozanţii este aceeaşi. În cazul lui Putin, rafinamentul tehnologic face ca execuţia să nu mai aibă alura atroce a lichidării lui Troţki. Poloniul a înlocuit uneltele rudimentare, dar voinţa de a extermina în impunitate este identică.

Agresivitatea rusă nu este un accident istoric, un fapt datorat capriciului unui tiran ce domneşte peste o întindere informă de supuşi. Există în genomul Rusiei oficiale o dimensiune reductibilă la acumularea autocratică de putere şi la refuzul de a accepta chiar şi formele timide de limitare a acestui exces. Guvernarea tinde să se întemeieze pe coerciţie, patronaj şi clientelism mai degrabă decât pe consimţământ şi domnie a legii. Patologia Rusiei, de la Nicolae al-II lea la Putin, este o patologie derivată din această expansiune etatică ce refuză nu doar dialogul cu societatea, ci şi şansa unei schimbări paşinice. Dilemele reformatorilor în veacul XX rus, de la Witte la Gorbaciov, sunt inseparabile de acest specific rus ce transcende ideologii şi regimuri. În cazul Rusiei, apelul la ură, la resentiment,la barbarie este destinat să sudeze comunitatea. Eşecul întemeierii unui regim liberal, înainte de 1917, ca şi după 1991, este proba slăbiciunii acestor fundaţii ale libertăţii. Apărătorii lucizi ai constituţionalismului şi ai modernizării sunt prinşi între Scila statului atotputernic şi Caribda unei naţiuni abrutizate prin exploatare .

51n09QtGFsL._SX324_BO1,204,203,200_
Sinteza lui Robert Service are capacitatea de a recupera acest întreg nivel paradoxal şi tragic al experienţei ruse în secolul XX. Paginile de final, dedicate ordinii pe care Vladimir Putin o fondează în Rusia după 1999, au un aer de luciditatea profetică. Invadarea Crimeii şi intervenţia din Siria sunt anticipate de un deceniu şi jumătate de consolidare a tiraniei şi de revigorare a imperialismului rus. Cariera lui Putin este o carieră ce duce mai departe un profil al conducătorului rus- aliajul de control totalitar si de flatare a mândriei naţionale este reţeta ce conferă politicii sale puterea de seducţie şi eficacitatea ei remarcabilă.

Totalitarismul

Secolul global al Rusiei debutează o dată cu anul 1917. Prăbuşirea Imperiului este fundalul pe care se plasează un pariu fără precedent în istoria recentă- întemeierea unei societăţi care să se distingă, prin noutatea ei radicală, de tot ceea ce o precede. Victoria leninismului este punctul de pornire al acestui parcurs ce modifică nu doar natura Rusiei, ci şi maniera de a defini umanitatea înseşi.

În centrul acestei intreprinderi prometeice se află ideea şi mecanismul totalitar- spre deosebire de revizioniştii ce abandonează conceptul, spre a evita “contaminarea” ideologică cu relicvele “Războiului Rece”, Robert Service reţine şi rafinează paradigma totalitară de interpretare. Ceea ce îi este specific statului sovietic, pe întreaga sa durată de existenţă, este nu doar controlul, intruziunea, supravegherea, ci şi dezvoltarea unui sistem de complicităţi sociale şi de debuşeee specifice. Combinaţia de brutalitate planificată şi haos este de esenţa totalitarismului. Ordinea sovietică se menţine prin fragmentare, atomizare socială şi prin eliminarea, sistematică, a oricăror insule comunitare ce ar fi putut genera o alternativă. Teroarea poate fi suspendată sau limitată. Osificarea brejnevistă poate lua locul angenajului stalinist. Dar ceea ce nu se pune în discuţie este monopolul partinic, la nivelul acţiunii şi al lecturii istoriei.
51cz-pvBPCL._SX300_
Acest sistem totalitar, cu găurile şi cu supapele sale, generează un nou contract social. Longevitatea lumii sovietice este explicabilă prin longevitatea acestui pact ce conferă cetăţenilor sovietici, în schimbul cedării libertăţilor lor, mobilitate şi un minim de stat al bunăstării. Chiar şi economia paralelă a pieţei negre acţionează ca parte a acestei înţelegeri globale dintre stat şi supuşii săi. Supravieţuirea implică formule imaginative de identificare a resurselor. Totalitarismul se adaptează, fără a-şi pierde esenţa, dialectic.

Leninismul şi stalinismul sunt etapele în care angrenajul totalitar se organizează, gradual. Mitul leninist, central în ecuaţia reformismului gorbaciovist de peste decenii, este fondat pe lectura selectivă a istoriei politice. Leninul mumificat, contrapus lui Stalin, este golit de amoralitatea criminală ce justifică execuţiile şi creearea poliţiei politice. Leninul desenat de Robert Service este fondatorul acestui sistem ce îşi află în Stalin arhitectul sângeros. Dizolvarea Adunării Constituante,represiunea de la Kronstadt, ascensiunea CEKA sunt cărămizi totalitare. Moştenirea lui Lenin este aceea a barbariei motivate ideologic. Statul sovietic este un demiurg demonic.

Stalinismul accelerează acest proces de consolidare totalitară. Se poate argumenta, iar analiza lui Robert Service furnizează argumente în această direcţie, că ambiţia despotică a lui Stalin nu este efectul unei propensiuni personale sanguinare, ci oglindirea unei viziuni despre societate, partid şi stat. În locul statului care dispare,stalinismul propune un stat agresiv şi omnipotent. Internaţionalismul leninist este înlocuit, progresiv, de apelul la naţionalismul rus, domesticit şi remodelat. Omul nou nu este doar o fantasmă. El este compusul care se naşte acum, prin medierea colectivizării, industrializării şi a terorii. Marea Teroare este un exerciţiu, fără egal în istoria politică recentă, de traumatizare deliberată a unei intregi comunităţi. Întâlnirea dintre Stalin şi intelectuali are, invariabil, o alură terifiantă. Dialogul cu Eisenstein, pe marginea celei de-a doua părţi a lui Ivan cel Groaznic, grăbeşte atacul de cord final al regizorului. Destinul lui Osip Mandelştam serveşte ca simbol al condiţiei intelectuale în epoca terorii. Stalinismul nu este îmblânzit nici după 1945- asalturile împotriva Annei Ahmatova şi a lui Zoşcenko sunt proba acestei vigilenţe sporite. Stalinismul se colorează antisemit,într-o manieră pe care o vor prelua şi alte regimuri de democraţie populară, inclusiv ceauşismul.

În momentele în care nostalgia este un vehicol al unei credinţe conuniste renăscute, Robert Service refuză să cauţioneze modernizarea malformată a stalinismului. Oraşele de oţel ale stalinismului nu îi pot fascina pe cei care ştiu că, dincolo de fiecare cărămidă, se află sclavie, teroare, suferinţă. Totalitarismul îşi produce, sub Stalin, propria versiune de cetate ideală.

O reformare imposibilă

Moştenirea stalinismului este o devastare istorică fără egal. Atomizarea survine ca urmare a fricii ce invadează întregul corp social. Monolitismul reduce la cenuşiu artele, ştiinţele, viaţa însăşi. Cruzimea prometeică a lui Stalin face ca viitorul de după el să stea sub semnul tentativei de a administra un stat ce combină, dialectic, planificarea, corupţia şi suspiciunea poliţienească.

Sinteza lui Robert Service reconstituie, minuţios, acest parcurs ce oscilează între dezgheţ şi încremenire. Totalitarismul îşi suspendă teroare, iar pactul social este reînnoit,prin tentativa de a oferi acea siguranţă materială ce previne contestarea. Imperiu comunist multietnic, URSS recurge, simultan, la represiune şi la cooptare în relaţia cu elitele naţionale. Reţelele de tip mafiot din republicile sovietice sunt modalitatea prin care URSS permite dezvoltarea unui specific local: patronajul din Moldova sovietică sau cel din Asia Centrală au în comun vocaţia alocării de resurse clanurilor dominante.

Cazul dramatic al lui Hruşciov este acela al impasului reformist de extracţie leninistă. Vulgaritatea optimistă şi brutală a lui Hruşciov este expresia încrederii în puterea socialismului- îngroparea capitalismului este ţelul asumat, fără ezitare. Critica stalinismului nu pune în discuţie Partidul, ci doar abaterile de moment. Limitele hruşciovismului sunt evidente în relaţia cu literatura contestară- publicarea textului lui Soljeniţîin, “ O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, este apogeul acestei liberalizări culturale.

Brejnevismul este încercarea de a menţine, prin criogenie instituţională, sistemul sovietic: degradarea Conducătorului este reflectarea îmbătrânirii sovietice înseşi. Timpul este suspendat,reformele sunt abandonate, dizidenţa este reprimată, corupţia acţionează ca un lubrifiant global. URSS se pregăteşte pentru era socialismului dezvoltat.

Anii de dupa Brejnev sunt cei ai unei accelerări dramatice. Reformismul,limitat, al lui Iuri Andropov este anticiparea celui gorbaciovist. Perestroika şi Glasnost sunt strategiile leniniste de resuscitare sovietică. Drama lui Gorbaciov o evocă pe aceea a reformatorilor de dinainte de 1917- este o cursă împotriva unei inevitabile extincţii. Fermitatea administraţiei Reagan, notează Robert Service, este unul dintre factorii ce grăbesc declinul sovietic. Lichidarea imperiului din Europa Centrală este parte din această redesenare istorică fără egal. Gorbaciov închide un ciclu istoric- totalitarismul şi imperiul se dezintegrează.

Autocraţia învingătoare

Simbolic, autocraţia, iar nu democraţia şi capitalismul, învinge în Rusia. Guvernarea lui Elţîn, aureolată de rezistenţa glorioasă din vara lui 1991, este progresiv contaminată de morbu autoritar. Preşedintele Rusiei , punctează laconic Robert Service, acţionează asemeni unui secretar general sovietic.

Din această magmă a oligarhilor şi a autocraţiei incipiente se iveşte Vladimir Putin. Succesorul desemnat al lui Elţîn debutează cu noul război cecen, ocazionat de o provocare a serviciilor de securitate ruse. Nostalgia sovietică este ingredientul pe care Putin mizează, deliberat. Revenirea la vechiul imn al URSS este doar un gest printre altele.

Rafinarea ordinii autocratice este drumul pe care Rusia se angajează. Spaţiile de libertate ale gorbaciovismului sunt înlocuite cu încremenirea cazonă a putinismului. Triumful acestui regim este victoria, poate finală, a sclaviei în Rusia. Ca şi în epoca ţarilor sau în vremea sovietică, libertatea este un cuvânt prohibit în Rusia de astăzi. Speranţa este abolită, în numele înregimentării.

Un comentariu

  1. dusan crstici says:

    Am citit cu „foame” textul Dvs., text ce explica fara nici o omisiune transformarile totalitarismului sovietic si post sovietic.Nu voi putea niciodata sa accept alaturarea Tarului martir Nicolae al ll lea cu dictatorii de extractie marxista, dupa cum nu pot crede ca libertatile cetatenesti universal valabile nu ar fi fost posibile fara ghilotinarea perechii regale a Frantei si uciderea delfinului copil dupa o detentie infama! Sunt mandru ca am una din meseriile slujitorilor familiei tariste macelariti odata cu stapinii in subsolul casei negustorului Ipatiev! Aceste credinte insa nu ma impiedica sa nu-mi amintesc mereu de profeticele cuvinte ale lui P. Carp „Locul Romaniei, Majestate, trebuie sa fie intotdeauna in tabara dusmanilor Rusiei! Cu stima, Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *